Bilanţ 2011

Zilele acestea am stat pe gânduri și am meditat la anul care a trecut, la tot ce am realizat de-a lungul lui: am umblat, am văzut, m-am implicat, am cunoscut oameni minunați, am legat prietenii...am progresat.

Și sunt mulțumit! Anul a fost plin de surprize, plăcute și mai puțin plăcute, dar acesta e farmecul vieții...cât de ciudată și fără sens ar fi viața dacă toate ar fi previzibile?

„2011 e pe drum şi nu vreau nimic mai mult de la anul acesta decât sănătate şi fericire, pentru restul lucurilor voi muncii”... asta mi-am dorit anul trecut și asta îmi doresc și de la anul care vine.

Azi mai trece un an, o filă din marea istorie, iar eu va urez un an nou fericit şi multă sănătate!

Sărbători fericite!

Vroiam să scriu despre decadența moravurilor și a tradiției de Crăciun, dar Sorin mi-a luat-o înainte cu Moș Crăciun Uzurpatorul. Foarte reușit articolul, felicitări! Pe lângă asta aș mai vrea să adaug „colindul” interpretat de Ada Milea pentru a contura ideea lui Sorin.

Dar lăsând ironia și sarcasmul de-o parte, vreau să vă urez multă sănătate și fericire cu ocazia Nașterii Mântuitorului, iar dacă sunteți buni creștini, nu lăsați tradiția să piară, mergeți la colindat...arătați ca Iisus s-a născut în iesle și pentru voi.

Sărbători fericite, dragi români!

File din romantismul contemporan (I)

Înainte să îmi încep articolul vreau să menţionez că nu sunt Hitch şi nici nu încerc să îl copiez, ci doar vreau să scot în faţă un detaliu al vieţii cotidiene şi sper să pot porni o discuţie pe acest subiect.

Nu poţi să treci pe stradă în ziua de azi fără să observi manifestaţii romantice ale băieților. Iar dacă vă așteptați la gesturi tandre și flori, ciocolată și poezii...atunci ați greșit epoca și vă sugerez să vă întoarceți în timp puțin mai mult de 300-400 de ani pentru astfel de „mofturi”. 

În fabulosul an 2011 băieții au ”metode moderne„ (florile sunt scumpe, ciocolata îngrașa, iar pentru poezie trebuie nițel talent).

Nu de puține ori mi s-a dat sa văd același scenariu când ies în oraș. Băiatul vede fata...merge la ea și o prinde de fund...eu stau și mă gândesc: ce îi trece prin capul băiatului în momentul acela și ce reacție se așteaptă el să aibă fata? Pentru că sigur nu va reacționa frumos și va accepta asemenea mitocănii. Dacă primul pas nu merge (ceea ce era de așteptat), urmează pasul 2: băiatul se pune la bar lângă fată, își aruncă setul de chei cu brelocul Mercedes, BMW sau Audi pe tejghea și își pune în valoare talentul orator: „cu ce îți fac cinste păpușă?” (apelativul poate veni și sub altă formă). Dacă discuția continuă, există șanse mari să devină un monolog în care el își prezintă cu mare fast posesiile, talentele și numeroasele calități, culminând cu o replică de zile mari care ar trebui să dea fata pe spate: „Nu prea îmi plac blondele, dar în seara asta voi face o excepție” (în cazul în care fata e brunetă sau roșcată, replica e aceeași...se schimbă doar culoarea). Am să mă opresc aici și n-am să continuu cu partea de dans, numere de telefon, adresa de messenger sau alte chestii prea comune.

În schimb vreau să mă opresc asupra fluieratului pe stradă după fete. Acest gest ar trebui să înlocuiască serenadele și cântecele romantice? Pentru că mie mi se pare ca înseamnă: „Hei! Ești bună, nu vrei să ieșim?”. Răspunsul nu trebuie să îl dau eu, cred că e evident la o astfel de abordare. Și cum în Evul Mediu „prințul” mai venea și călare, în Epoca Contemporană locul calului e luat de mașină și cuceritori care claxonează după fete pe stradă. Fapt pe care oricât mă străduiesc să îl înteleg, nu pot...nu-i găsesc logica. Ce reacție se așteaptă de la fată? Ce ar trebui să facă?

În cazul în care deslușesc misterul, voi reveni cu noi detalii, până atunci...„o minune ș-un mister...romantismul contemporan!”

Numai bine!

Formații de suflet (VI)

Azi, cotrobăiam prin articolele de pe blog și am ajuns la secțiunea „Formații de suflet”. M-am oprit și am ascultat încă o dată piesele postate...sunt cântece minunate, adevărate opere de artă.

De aceea m-am gândit să continuu seria cu Bruce Springsteen, iar piesa aleasă e Streets Of Philadelphia. Poate mulți n-au auzit de Bruce, dar piesele lui încântă lumea din 1971 când și-a început cariera, iar unele dintre ele au ajuns soudtrack-uri la filme celebre.

N-am să scriu informații biografice, le găsiți pe google, însă am să vă dau o monstră din talentul acestui solist de excepție:

Iar pe lângă asta, l-aș ruga pe Johnny dacă are timp să facă o recenzie la filmul Philadelphia, a cărui soundtrack e piesa recomandată.

Protest împotriva deciziilor necugetate

De multe ori în viață ni se întâmplă să luăm decizii pe care pe urmă să le punem la îndoială, decizii care pot afecta 2, 3 sau poate mai multe persoane, dar totuși la nivelul nostru numărul de „victime” e mic spre deosebire de deciziile care se iau la nivel înalt.

Împotriva acestor decizii îmi manifest dezgustul și protestez! 

Azi m-am gândit să mă opresc asupra ultimelor decizii luate pentru sistemul de învățământ superior, și anume asupra faptului că de anul acesta, tinerii studenți nu mai pot face modulul psiho-pedagogic în perioada licenței pentru a putea preda pe urmă în gimnaziu, ci ei vor fi nevoiți să facă un masterat special în domeniul acesta, iar cum minunatul nostru sistem educațional îți oferă doar un singur masterat gratuit...tânărul student absolvent va trebui să se gândească dacă dorește să facă un masterat pe specialitatea sa și să-l plătească pe cel de psiho-pedagogie sau invers. În acest caz, stimați colegi mai mici care v-ați găndit să vă găsiți un loc unde să predați în timpul masteratului, va sugerez să căutați altă alternativă. 

Rog acea persoană care va găsi logica în această decizie a Ministerului Educației, să ne-o explice și nouă.

Iar dacă tot suntem la Ministerul Educației, din categoria „ce-am visat eu azi noapte...pun mâine în practică”...a apărut o nouă lege prin care toți studenții din ultimii ani de studii sunt obligați să dea un examen din materiile de bază pentru a putea intra în licență. Mulți vor comenta acest fapt spunând că și mai demult așa se proceda...cu „vechiul sistem”, dar noi n-am adoptat Bologna? Dar să revenim la lege...nu sunt indignat pentru faptul că trebuie să dăm și examen pentru licență (ar fi fost prea frumos fără), ci pentru că legea s-a dat în Noiembrie, adică după începerea anului universitar și au pretenția să se aplice de acum. Din câte știam eu...asa ceva nu e prea legal, legislația prevăzănd că o astfel de lege intră în vigoare din anul următor universitar și pe lăngă asta, studenții înscriși înainte de lege, au completat niște contracte de studii în care nu se specifica nimic despre un anume examen suplimentar la susținerea liberă a licenței. Se pare ca unii s-au ghidat după sintagma: „Azi distrugem bacul, mâine licența!”

În fine...aceste lucruri mă nemulțumesc momentan și astfel îmi prezint dezgustul față de ele.

P.S. acesta nu este un protest îndreptat împotriva conducerii statului sau împotriva unui partid politic (pe blogul meu nu se va discuta politică), ci îndreptat împotriva deciziilor luate peste noapte, fără logică și necugetate.

Tradiţie din copilărie

Azi stăteam şi mă uitam la mulţimea de oameni care se îndrepta spre cimitirul municipal pentru a-şi comemora morţii şi mi-am adus aminte de prima dată când am mers şi eu de mână cu mama mea la cimitir de Ziua Morţilor. Şi azi parcă mă văd...ce surprins am rămas să văd tot cimitirul luminat. Era seară, undeva pe la ora 19:00 şi tot cimitirul era plin de lumânări aprinse şi de flori...un adevărat festival al luminii. Pentru vârsta mea de 5 anişori a fost ceva uimitor, dar mai mare mi-a fost surpinderea când am văzut semnificaţia acestei sărbători pentru copiii din sat: toţi primeau dulciuri de la oamenii prezenţi acolo. Astfel, an de an îmi făceam planuri împreună cu prietenii din vecini şi mergeam pregătiţi cu pungile de acasă pentru a aduna cât mai multe dulciuri. Unii ar spune că e un fel de "Tricks or Treats" al Halloween-ului, dar vă spun sincer că în acest sat-colonie nu se ştie de această sărbătoare celtică, iar dulciurile se dau spre pomenirea morţilor. Acum am crescut şi nu mai primesc dulciuri, dar am ajuns la vârsta când eu împart dulciuri şi văd bucuria pe feţele copiilor.

Pe lângă această amintire aş mai avea ceva de confesat...şi anume că Jurnalul meu de studentocrat face azi un an. Sunt mândru că am ajuns până aici cu el şi sper să ajung la cifre mai rotunde. 

La mulţi ani, dragul meu blog!

Necunoscutul

Am onoarea de-a fi primit leapșa de la bunul meu prieten blogger Johnny, leapșă unde se propune să ne alegem câte un film mai necunoscut sau care să nu fi fost atât de mediatizat și ne-a plăcut nouă. Filmul ales de mine nu știu cât e el de necunoscut dar știu că atunci când l-am văzut...ideea de a fi „free agent” m-a pus pe gânduri.

 

Filmul se numește North și îi are în prim plan pe Bruce Willis și tânărul ce avea să ajungă mai târziu Frodo, Elijah Wood. Acțiunea e simplă...North, fiind neglijat de părinții săi, i se propune să devină precum sportivii de performanță, liber de contract și să călătorească prin lumea întreagă pentru a-și găsi o familie pe plac. Criticii nu prea l-au apreciat, însă pot garanta că tinerii de vârsta lui North îi vor contrazice.

Acestea fiind spuse...eu vă invit să vizionați filmul dacă nu l-ați văzut încă...iar ca leapșa să nu se oprească aici...le invit in joc pe Antonia, Mira și Eliza.

Numai bine!

Letopiseţ de blog (II)

Cu dorinţa de a scormoni puţin prin trecutul glorios al ţării noastre şi a scoate la suprafaţă un personaj din ciclul "mari personalităţi pe care lumea de atunci nu le-a înţeles", m-am oprit de data aceasta la Despot Vodă, alias Ioan Iacob Heraclid, care după nume pare tot atât de român pe cât sunt eu american. Originea lui nu e nobilă, ba mai mult...aflăm că s-ar fi născut în 1511 pe insula Creta sau Samos, tatăl lui fiind marinar (şi să mai spună cineva că istoria nu e ciclică). 

Cu ambiţii mai mari decât tatăl său, viitorul Vodă al Moldovei intră în slujba unui nobil grec cu titlul de despot de Samos şi Paros. Intrat la sufletul (şi portofelul) nobilului, acesta îi lasă pe patul de moarte titlul de moştenitor. Băiat oportunist, Ionică bagă certificatul în buzunar, ia titlul de principe de la bătrânul grec şi se îndreaptă cu buzunarele pline spre Franţa. 

Cum Champs d'Élisés şi Turnul Eiffel nu se arătau încă în peisaj, iar Moulin Rouge-ul avea să facă furori doar peste 3 secole, băiatul nostru (ca orice român care se respectă) a mers la facultate. Cu mult fler şi carismă s-a apucat de medicină (el având din mama Grecie cunoştinţe despre literatură şi filosofie) şi cu mult curaj s-a căsătorit la vârsta de 36 de ani cu văduva unui prieten, posesoare a unui copil în vârstă de 2-3 ani care a avut ghinionul să se afle în preajma dulapului când acesta s-a prăbuşit "accidental" peste el. Ioan Iacob se jura că n-a avut nicio vină în timp ce îşi făcea bagajul în mare viteză pentru a părăsi Montpellier.

"Dispărut fără urmă" pentru câţiva ani, domnul nostru îşi face apariţia în lotul francez a lui Henric al III-lea pentru deplasarea de la Metz, unde avea să intâlnească echipa multinaţională a lui Carol Quintul. Fiind vedeta echipei şi profitând de un incident public ("un omor accidental"), Carol îl transferă pe Ionică în echipa sa, beneficiind totodată de o promovare la rang de cavaler şi conte palatin. 

Sătul de atâta luptă şi demoralizat că francezii le-au dat 3-0 ultima dată, personajul nostru hotărăşte că e momentul să se facă turist. Porneşte spre Wittenberg unde se reformează în idei protestante, urmează Danemarca, Suedia, Prusia şi pe urmă Polonia, de unde aruncă un ochi peste graniţă şi pofteşte la capra vecinului, alias Moldova lui Alexandru Lăpuşneanu. Mult nu stă pe gânduri şi trece la fapte, autoproclamându-se "văr din partea miresei" el va intra la curtea domnului moldovean împrietenindu-se cu "turnătorul şef", boierul Moţoc şi pun de-o detronare, doar că Alex s-a lăsat mai greu. A doua încercare este sponsorizată de Albert Laski şi sustinută de un secui, un ungur şi un francez pe post de căpitani, dar tot fără succes. Mergând pe principul că a 3-a oară-i cu noroc, Despot cere împrumut de la Ferdinand un batalion de soldaţi rulaţi pe câmpurile otomane şi cu puţin noroc, la Verbia îi fură tronul lui Alex.

Sărac lipit pământul şi cu datorii pe la sultan şi la polonezi, Ioan-Vodă începe a bate monedă. Cum aurul şi argintul din visteria proprie lipsea cu desăvârşire, s-a gândit să apeleze la fondurile nerambursabile ale bisericilor şi mănăstirilor, indignate oricum peste măsură de politica protestantistă dusă de Despot. 

Nici în plan extern situaţia nu era mai roz. Laski s-a supărat pe domnul moldovean şi-a trecut de partea lui Ioan Sigismund ameninţat de Vodă că îi va lua Cetatea Ciceului şi Cetatea de Baltă. 

Taxele succesive şi nemulţumirea boierilor că nu mai aveau loc la ciolan, au grăbit căderea domnitorului. Coaliţia condusă de Ştefan Tomşa a stat 3 luni la porţile Sucevei, până când uşa domnului n-a mai rezistat buzduganului lui Tomşa, dar acelaşi lucru se poate spune şi despre dânsul. 

 După moda vremii, trupul a fost împărţit în două: capul împăiat şi trimis colet la sultan, iar trupul îngropat lângă Suceava cu inscripţia „Principele regesc Ioan Iacob Heraclidul, despotul, domnitorul Moldovei, sfârșește prin infamă recunoștință și trădare, omorât în mod de tot lamentabil la 9 noiembrie 1563. Odihnească în pace“.

Acţiunile acestui om nu trebuie condamnate ci trebuie privite din prisma mentalităţii de atunci şi în contrast cu realizările sale. Emite primul taler moldovenesc, are încercări de modernizare a aparatului administrativ şi de a reforma moravurile decăzute ale ţării.

Acesta este Despot-Vodă (1511-1563) - "om al Renaşterii"...

Încă unu a început...

  

 

Nou pentru unii, vechi pentru alţii...anul universitar a început de câteva zile şi o ia încet la goană. Boboci, studenţi mai vechi sau veterani în anii IV-V, cu toţii şi-au luat posturile în această categorie socială şi să fie într-un ceas bun...

An universitar fericit, stimabili colegi! 

Forţa fie cu tine!

N-am mai scris de mult pe blog...poate n-am avut timp...poate n-am avut subiect însă în dimineaţa aceasta mi-a venit cheful. Vacanţa mi-a oferit prilejul să urmăresc în amănunt mai multe canale T.V. însă prea puţine au ceva de oferit. Filme cu acţiune exagerată, videoclip-uri fără mesaj şi legătură cu piesa şi reclame de prost gust. Dar să nu ducem totul la extrem fiindcă mai există şi oameni capabili care fac mzică bună sau reclame inteligente.

O astfel de reclamă e cea la noul Volkswagen Passat. Drăguţă, inteligentă şi fără exagerări.

Câţi dintre voi v-aţi uitat la toate părţile din Star Wars? Câţi dintre voi vă doreaţi să fiţi Jedi şi să aveţi sabie laser? Să puteţi muta obiecte cu mintea sau să manipulaţi minţi? Eu unu sigur ştiu că îmi doream, dar se pare că Forţa n-a fost cu mine.

Se pare că micuţul din reclamă e puţin mai norocos decât mine...

Valoare românească

Se pot spune multe despre perioada comunistă în România, dar nu se poate spune că n-am avut oameni de valoare. Ieri, stateam de vorbă cu o prietenă şi din vorbă în vorbă am ajuns la o mare personalitate a României secolului trecut, Toma Caragiu.

Născut într-o familie de aromâni în provincia grecească Epir, se refugiază in Cadrilater cu tata, mama şi cele două surori mai mici (regiune care în acea perioadă aparţinea României). De aici ajung in Ploieşti unde va face şi liceul, chiar actorul declarând mai târziu: „...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”

A murit însă în 4 martie 1977 în timpul cutremurului (avea 51 de ani) şi a lasat în urma lui o carieră impresionantă. Om de cultură şi mare actor, a interpretat roluri de comedie, dar a excelat si in drame. S-ar putea spune că a fost printre primii români care a făcut stand-up comedy, criticând de foarte multe ori chiar regimul fără să fie tras la răspundere.

De aceea am să vă împărtăşesc Snobul, o temă ce rămâne mereu de actualitate. Dar mai puteţi încerca şi "Un telefon discret"

Mulţumim maestre!

Formaţii de suflet (V)

Pe lângă comunicare, yahoo messenger oferă şi o sumedenie de alte aplicaţii interesante, printre ele şi Yahoo! Music. Obişnuiesc să folosesc des această aplicaţie, iar azi, în timp ce ascultam au dat o piesă ce mi-a atras atenţia. Versurile sunt vesele şi pline de semnificaţie, e o melodie de dragoste cu mesaj...o raritate in ceea ce priveşte muzica zilelor noastre. Două voci (Travie McCoy şi Adam Levine), din două colţuri de ţară (New York şi Los Angeles), şi-au dat mâinile pentru a da naştere unui hit. 

Să vă prezint mai multe despre ei n-are rost, mai bine să ii auziţi si voi... 

Cu şpaclul la baza istoriei

De curând am avut ocazia să mă "înrolez voluntar" în echipa de arheologi a muzeului pentru a participa la o săpătură de verificare într-o zonă scanată de curând. Pot spune că am mai participat la astfel de săpături, fiind "detaşat" de la facultate în cetatea de la Biharia pentru practică...dar acestea sunt alte fapte.

Importanţa acestor acţiuni nu constă atât în descoperirile pe care le facem (deşi de data aceasta au fost peste aşteptări), cât în sentimentele pe care le trăieşti pe "şanţ" (sentimentul descoperirii primului ciob de ceramică, curiozitatea şi chiar legătura maestru-discipol). Pot spune că am avut lângă noi îndrumători de excepţie, care ne-au împărtăşit din cunoştinţele lor, ne-au învăţat lucruri esenţiale şi ne-au arătat o altă faţă a arheologiei.

E greu să înţelegi ce se întâmplă pe un şantier arheologic atunci când vii la final şi priveşti secţiunea cercetată, dar e atât de simplu atunci când ai fost acolo, când ai luat şpaclu cu şpaclu fiecare bucată de pământ pentru a scoate la lumină informaţii despre trecut..."cu cât săpăm mai adânc, cu atât găsim mai mult" spune o vorbă a arheologului.

Poate că stând şi citind acest articol vi se pare fără sens, dar vă invit să vă "înrolaţi" şi voi ca voluntari în astfel de acţiuni şi atunci articolul va căpăta alt înţeles pentru voi.

Ce reprezintă pentru voi?

Stând pe gânduri şi "meditând la nemurirea sufletului" m-a lovit inspiraţia pentru un nou post. Un post la care n-am să scriu eu, ci voi, dragi cititori. La acest subiect au meditat multe minţi luminate, însă eu cred că o definire a acestui concept e pur subiectivă. Pentru fiecare dintre noi înseamnă altceva şi se manifestă in N feluri, iar eu chiar asta sunt curios să aflu: 

Cum definiţi FERICIREA şi ce preprezintă pentru voi? Ce vă face fericiţi? Cum se manifestă şi ce simţiţi?

Să revenim la valori!

Ma gândeam zilele acestea să scriu despre valorile societăţii dar se pare că Sorin mi-a luat-o înainte. El a ales poezia, eu aleg muzica.

Azi, piesele sunt compuse din versuri (în engleză, dar mai nou şi într-una dintre limbile iberice) care dacă le pui cap la cap nu înseamnă nimic. Ritmul ia locul versurilor cu mesaj sau aşa vrea să pară bass-ul excesiv, fetele ţopăitoare din videoclip-uri îţi distrag atenţia de la versuri, iar peisajele încearcă să îţi dea impresia de plăcut. Marketing ar zice unii...dar totuşi nu-i muzică.

Zilele acestea mi-am satisfăcut auzul cu puţină muzică de calitate. Nu pot spune că e genul care mă caracterizează dar când am puţin timp liber îmi place sa îi ascult pe cei 3 maeştii (Luciano Pavarotti, Placido Domingo şi Jose Carreras). Pe lângă vocile impresionante trebuie remarcată prietenia dintre cei trei...şi lipsa rivalităţii, deşi pot spune că sunt (au fost, Pavarotti a murit in 2007) cei mai buni tenori. Aceştia sunt adevărate valori, comori ale muzicii, oameni care vor rămâne în memoria colectivă, spre deosebire de ""pseudo-vedetele de azi".

Am ales pentru aceasta o bucată din concertul dat în Munchen în 1996, dar voi, dragi cititori, mai puteţi căuta şi alte piese semnate de aceşti 3 tenori (vă recomand La donna e mobile sau My way). Dar să nu mă lungesc, pentru că vorbele sunt de prisos în acest caz şi îi las pe maeştrii să iasă în faţă...

Tatuajul..da sau ba!

Trebuie să recunosc că ideea de a scrie despre tatuaje mi-a fost insuflată în această dimineaţă, iar dacă mă gândesc bine...în urmă cu ceva vreme am colaborat cu un salon de tatuaje pentru realizarea unei reviste studenţeşti (de unde îşi trage şi blogul numele). 

Începutul acestei arte se pierde în negura anilor...s-ar spune că e practicată din neolitic, găsindu-se în Alpi  un corp de bărbat mumificat care avea 57 de tatuaje. Totuşi cele mai cunoscute cazuri de tatuaje se găsesc la populaţiile Ainu din Japonia, Berberii din Africa de Nord, Maori din Noua Zeelandă sau multe alte triburi africane si arabe.

Primul care scrie despre tatuaje este Joseph Banks, un cercetător şi botanist englez care l-a însoţit pe capitanul James Cook în prima sa călătorie. Banks menţiona: "I shall now mention the way they mark themselves indelibly, each of them is so marked by their humor or disposition". 

De la aceste triburi, la care tatuajul reprezenta funcţia sau poziţia socială, tatuajele au fost preluate de marinari şi aduse în Europa pentru ca aici să primească alte roluri. Tehnicile au evoluat, de la instrumente din os, la aparatură specializată, de la simple lini şi însemne tribale la litere chinezeşti, motive florale, animale sau chiar portrete aproape de realitate.

Eu tind să cred că în zilele noastre tatuajul a devenit un mod de exprimare. Unii le considera ca un gest de teribilism sau le privesc ca agresive, însă trebuie să acceptăm diversitatea, fiecare om are dreptul să se exprime liber în orice fel doreşte atâta timp cât nu atentează la siguranţa altuia. Sincer să fiu, şi eu m-am gândit să îmi fac un tatuaj...ramane de văzut când şi ce model.

 

Acum astept părerile voastre: Tatuajele-teribilism, mod de exprimare sau doar un fel de a impresiona?

La Vânătoare...

Trebuie să îmi argumentez absenţa din blogosferă prin faptul că s-a deschis sezonul de vânătoare. Evident nu de animale ci la note. 

M-am retras din sportul acesta sau cel puţin aşa îmi place să cred, ţinand cont că nu mai stau la pândă după faimosul 10. Am trecut de la vânător la spectator iar rolul este mult mai interesant. Să stai pe margine şi să priveşti spectacolul, stresul, jocul, replicile, intrigile, nervii, cum ar zice reclama la un tip de card bancar "de nepreţuit". Suntem deja în a doua jumatate a sezonului de vânătoare iar nervii sunt întinşi la maxim...premiul cel mare al sezonului (binecunoscuta bursa de studiu) trage cu ochiul studenţilor.

Dacă nu intru în competiţie nu înseamnă că nu-mi pasă de notele mele, dar la un moment dat ajungi la saturaţie. Am propriile mele obiective, înafara competiţiei, dar atâta timp cât sistemul se bazează pe aceste calificative, am bunăvoinţa de a-mi păstra o linie dreaptă. 

Împătimiţilor acestui sport pot doar să le urez "10 în cătarea puştii!" şi baftă!

Eu...aştept jocul de lumini.

Joc şi joacă printre filme

Se pare că lumea s-a pus pe leapşa...Îmi aduc aminte când îl jucam şi eu acasă cu prietenii. Acum acest joc a primit un rol virtual şi eu răspund provocării lansate de Eliza, prin care mă invită să numesc 3 filme în care aş juca şi ce rol aş dori să am.

3. The Patriot (Major Jean Villeneuve: If I die I will die well dressed.)
Eu ciudat, dar nu aş vrea sa joc în rolul lui Mel Gibson, ci în rolul maiorului francez...are el ceva special în film.

  

2. Constantine (John Constantine: So when a half-breed breaks the rules, I deport their sorry ass straight back to hell. I don't get them all, but I've been hoping to get enough to ensure my... retirement.) 

Aici mi-ar plăcea rolul lui Keanu Reeves...sarcasmul lui şi atitudinea non-convenţională îi dă un şarm aparte.  

1. Sherlock Holmes (Sherlock Holmes: It's a matter of professional integrity! No girl wants to marry a doctor who can't tell if a man's dead or not!)
Pot să mă declar un fan al actorului Robert Downey Jr. iar filmul acesta cred că îl reprezinta cel mai bine, deşi pot spune că îmi plac şi rolurile lui din Iron Man sau Due Date. Mda...optez clar pentru rolul lui Holmes.


















Şi cum totul e un cerc vicios, am sa îl invit pe Johnny să îşi facă şi el topul.

5 plus 5 filme de 10:Oscar

Intru în jocul filmelor de Oscar propus de Johnny şi fac leapşa. Dar uitându-mă în topul filmelor premiate la Oscar, am rămas suprins că multe dintre filmele aflate în topul preferinţelor mele nu se găsesc printre filmele premiate la Oscar...păcat că nu fac şi eu parte din juriu...
Deci, topul meu arată astfel:

10. The Dark Knight  (Joker: “Why so serious?” He sticks the blade in my mouth… “Let’s put a smile on that face!”)


9. A Beautiful Mind (Charles: Yes. But pizza - now, pizza I have enormous respect for. And of course beer.)
 

8. The Departed (Frank Costello: The only one that can do what I do is me. Lot of people had to die for me to be me. You wanna be me?)
  

7. The Aviator (Howard Hughes: Sometimes I truly fear that I... am losing my mind. And if I did it... it would be like flying blind.)
 

6. The King's Speech (King George VI: If I'm King, where's my power? Can I form a government? Can I levy a tax, declare a war? No! And yet I am the seat of all authority. Why? Because the nation believes that when I speak, I speak for them. But I can't speak.)

5. The Lord of the Rings: The Return of the King (Aragorn: What say you? What say you? I am Isildur's heir. Fight for me. And I will hold your oaths fulfilled. What say you?)

4. Schindler's List (Oskar Schindler: In memory of the countless victims among your people, I ask us to observe three minutes of silence.)
 

3. Inglourious Basterds  (Lt. Aldo Raine: You probably heard we ain't in the prisoner-takin' business; we in the killin' Nazi business. And cousin, business is a-boomin'.)
 

2. Braveheart (William Wallace: Every man dies, not every man really lives.)

1. Gladiator (Maximus: Brothers, what we do in life... echoes in eternity.)

 Acestea fiind scrise, voi da mai departe leaşpa Elizei...
Numai bine!

Formaţii de suflet (IV)

Am ales-o de data aceasta pe Natasha Bedingfield, una dintre cele mai de succes soliste de origine britanică. O cântăreaţă foarte talentată, motiv pentru care în playlist-ul meu se găsesc mai multe piese de la ea. Mi-a fost greu să aleg una, totuşi m-am oprit la "Strip Me"...

Melodia m-a prins în ultima vreme, plus că are şi un mesaj foarte bun, de aceea vă invit să trageţi şi voi cu urechea la următoarea...

Must see!

Fără intenţie rea îi voi invada spaţiul lui Johnny şi voi vorbi puţin despre un film vizionat de curând, Morning Glory. Un film căruia nu i-am dat multe şanse când m-am uitat la trailer, dar se pare că prima impresie a fost greşită...încă un exemplu care îmi demonstrează că trailer-ul nu prezintă aproape deloc filmul.

Acţiunea se învârte în jurul tinerei producătoare Becky Fuller (Rachel McAdams), care încearcă să salveze emisiunea de dimineaţă "Daybreak" şi Mike Pomeray (Harrison Ford) un jurnalist de mare calibru. Povestea e comică, are suspans, iar acţiunea e destul de imprevizibilă...un film unde Harrison Ford ne arată că îşi merită renumele de mare actor.

Pot doar să vă urez vizionare plăcută, chiar merită văzut!



Simpozion pentru viitor

N-am mai scris de o vreme bună...dar nu pot să neglijez nici partea de voluntariat studenţesc. Aici am fost prins în această perioadă, într-un simpozion studenţesc.

Stresul, nopţile nedormite, micile neîntelegeri sunt "elementele" care te-ar face să zici "pas", dar satisfacţia din final, dată de zâmbetul de mulţumire a participanţilor, e de nepreţuit.

De ce să participi la o asemenea activitate?

Dupa mine e cea mai bună metodă de a-ţi promova cercetările şi în plus audiezi multe lucrări pe tematică locală, ceea ce face ca acest tip de întalniri să fie atât de inedite. Iar pe lângă toate acestea trebuie menţionată şi partea socială, prieteniile care se leagă, distracţia şi amuzamentul.

E a doua oară când intru în contact cu un astfel de simpozion şi observ că de la an la an lucrările sunt din ce în ce mai bune şi mai documentate, semn că studenţii sunt din ce în ce mai implicaţi în cercetare...suntem pe panta ascendentă la capitolul acesta. Am văzut studenţi si studente excepţionali\e cu lucrări foarte bune, inedite...am văzut tineri şi tinere de-un potenţial uriaş. Ei sunt viitorul de mâine şi eu mă voi putea mândri că i-am cunoscut zilele acestea.

Le mulţumesc tuturor participanţilor pe calea aceasta şi le doresc mult succes!

Colegilor organizatori le rămân profund recunoscător şi sper să mai avem ocazia să colaborăm în formula aceasta.

Numai bine şi mult noroc pe viitor!

Parte de teatru

Am fost plecat din oraş în scop educaţional şi m-am distrat de minune, dar totuşi regret un fapt...că n-am putut să vă mărturisesc mai repede din experienţa mea de la teatru.

Miercuri seara, înainte de a pleca (joi dimineaţa a fost plecarea), am fost la o piesă de teatru. Pot spune că sunt un mare admirator al trupei de teatru din oraş. Piesa se numeşte Îndrăgostiţii din Ancona şi e o comedie muzicală foarte reuşită. 

Aceasta a început foarte bizar...actorul Richard Balint încerca să ne convingă că el şi colegii lui au repetitii în seara aceea şi ca noi n-ar trebui să fim în sală. Improvizaţia, micile greşeli intenţionate, replicile memorabile, au fost elementele care au colorat viu scena Casei de Cultură. Începută cu semnul întrebării, piesa s-a încheiat în aplauzele unui public mai mult decât mulţumit.

Cred că e cea mai bună piesă de teatru pe care am văzut-o în Oradea...

Reverenţă atât regizorului cât şi actorilor! 

Bravo!

1 Mai

În ziua de 1 Mai, indiferent dacă eşti angajat, student sau elev, toată lumea sărbătoreşte ziua muncii. Pe malul lacurilor, la marginea pădurilor, în parcuri se aud râsete, sfârâie grătarele, e veselie şi voie bună...că doar e zi liberă. Dar oare lumea ştie ce se sărbătoreşte pe data de 1 Mai?

Cel mai des răspuns pe care l-am primit a fost: "1 Mai Muncitoresc, sărbătorea din vremea comunismului". Ceea ce e parţial adevărat...sărbătoarea a venit la noi în ţară odată cu regimul comunist...dar originile? 

La data de 1 mai 1886, sute de mii de manifestanți au protestat pe tot teritoriul Statelor Unite. Însă, cea mai mare demonstrație a avut loc la Chicago, unde au mărșăluit 90 de mii de demonstranți, din care aproximativ 40 de mii se aflau în grevă. Rezultatul: circa 35 de mii de muncitori au câștigat dreptul la ziua de muncă de 8 ore, fără reducerea salariului. Trebuie să privim situaţia de atunci, când patronul îţi impunea câte ore să lucrezi pe zi. Azi ni se pare scandalos să lucrăm mai mult de 8 ore pe zi şi să nu fie socotite ca ore suplimentare...atunci era ceva normal.

Acesta e adevărul! Au murit oameni în manifestările acelea ca noi să avem dreptul la 8 ore de muncă pe zi. Nu ne cere nimeni să purtăm doliu pentru asta, dar măcar să ştim de unde vine semnificaţia zilei de 1 Mai. 

Sărbători fericite tuturor!

Venind cu trenul spre casă, am asistat la o discuţie destul de ciudată. Se vorbea despre zilele libere pe care le-am primit acum de sărbători şi citez: "de Paşte suntem liberi că e Paşte...", ceea ce mi se pare o mare eroare. De Paşte suntem liberi pentru că suntem creştini şi sărbătorim Învierea Domnului Iisus Hristos.
Paştele e altă poveste. În anul 33 când a înviat Iisus, evrei sărbătoareau Pesah (de unde vine şi termenul românesc de Paşte pe linie latino-bizantină), care nu avea legătură cu Iisus, ci cu eliberarea evreilor din robia Egiptului şi trecerea prin Marea Roşie. Însă văd că astfel de "detalii" nu mai contează, iar sărbătoarea a devenit un prilej prin care se primesc câteva zile libere sau ocazie pentru petrecere. Păcat....
Cu ocazia sfintelor sărbători ţin să vă urez multă sănătate şi mult noroc!

Numai bine...

Letopiseţ de blog

Cutreierând site-urile cu tematică istorică, am dat peste nişte articole interesante de istorie medie şi m-am gândit să scriu şi eu ceva asemănător.

În urmă cu o săptămână, la facultate, din discuţie în discuţie, am ajuns la un personaj poate mai puţin cunoscut şi anume Radu cel Frumos. Cât era de frumos nu pot să vă spun...aparatul foto al secolului XV se rezumă la pensulă şi acuarele.

Mulţi poate aţi auzit despre el că a fost fratele vitreg a lui Vlad Ţepeş, pe care îl trădează pentru marea lui iubire sultanul Mahomed al II-lea, iar când zic mare iubire nu mă refer la simpatie supus-sultan, ci la plăceri carnale şi nu puţini sunt cei care susţin această teză. Radu, băieţel cuminte, a fost trimis de tatăl său Vlad Dracul, alături de Vlăduţ Ţepeş, fratele mai mare, la Adrianopol pentru a fi crescuţi în credinţa islamică şi a servi sultanului, fiecare după posibilităţi se pare. Tânărul Radu pare a fi fost preferatul sultanului (nu ne mirăm de ce...nici noi nu ne-am dori să ne trezim cu Vlad Ţepeş lângă noi în pat) şi a ajuns repede în ierarhiile milităreşti turceşti, primind in 1453 (fără a face aluzie la ajutorul dat turcilor la cucerirea Constantinopolului) comandamentul unui detaşament de ieniceri.

Vlad, rămas singur cu boierii, îşi facea de cap în Ţara Românească. A încheiat o alianţă împotriva Porţii cu Matei Corvin, fapt pentru care sultanul hotărăşte să îşi trimită armata la plimbare peste Dunăre. Cum turcii s-au pornit vara, au ocolit mlaştinile, iar zâna cea bună a românilor, ceaţa, nu părea să apară, Ţepeş a adoptat tactica "dai şi fugi" lăsând în urma lui doar pământ pârjolit şi apă cu esenţă de otravă. Precum la loto 6 din 49, domnitorului i-a ieşit mişcarea şi i-a fugărit pe cotropitori în galop până acasa la Adrianopol. Totuşi sultanul nu s-a lăsat cu una cu două, avea un "back-up plan". L-a lăsat pe Radu cel Frumos pe tronul Ţării Româneşti, iar dacă Vlad s-ar fi gândit să se întoarcă, l-ar fi aşteptat Paşa de Nicopole angajat ca bodyguard personal. Lui Ţepeş oferindu-i-se ocazia să gândească problema la rece în temniţa lui Matei Corvin timp de 12 ani.

Domniile lui Radu n-au fost lungi dar au fost multe şi anume 4 la număr. Parcă a fost un antrenor de Liga I, tot adus şi schimbat ba cu Laiotă Basarab, ba cu Vlad Ţepeş, în funcţie de toanele patronului Mahomed al II-lea.

Sfârşitul nu se ştie sigur, nici locul de înmormântare, dar în concordanţă cu "tradiţia" vremii, s-ar putea să fi murit de "moarte naturală" cu parfum de otravă.

Momente de poezie (I)

De când am venit la facultate, am avut ocazia să cunosc persoane foarte interesante, de un rar talent în diferite domenii. În această categorie aş putea să o încadrez şi pe tânăra domnişoară Iulia Pătraşcu, studentă la Facultatea de Litere. Stând la discuţii cu ea în seara aceasta...mi-a arătat câteva dintre creaţiile personale. Am rămas uimit când le-am citit şi mi-am propus să vă dezvălui şi vouă din talentul acestei domnişoare:

Când peste tot se va depune o lopată de pământ,

Când îngerii vor sta să plângă, cerul lăcrimând

Când soarele se va-neca în marea adâncă,

Iar luna palidă şi rece se v-a zdrobi de-o stâncă,

Un înţelept va sta să vadă tot ce se petrece,

Privindu-mă cu disperare şi cu ochiul rece

Iar stelele de întristare vor părăsi văzduhul,

Heruvimii îmi vor lua de pe pământ duhul.

Atunci, tu trupul să mi-l iei de moarte încolţit

Şi să îl pui pe rug aprins, de ură îngrămădit

Dar mai înainte să-l despici, bucată cu bucată

Şi inima din piept să-o scoţi, chiar de este moartă.

Să îmi desprinzi mâinile ce altădată te îmbrăţişau

Şi apoi picioarele ce spre tine alergau

Iar pieptul, unde capul frumos ţi-l aşezai

Cu răutate să-l zdrobeşti, milă să nu ai.

Un praf de cenuşă probabil va rămâne

Care mereu să-ţi amintească de un coşmar, de mine

Dar şi pe-acela să-l arunci, una să devină

Cu pământul necurat de păcat şi vină

Să treacă trecătorii să-l calce în picioare

Iar tu să vrei să plângi, dar să nu ai suflare

Să-l bată vântul aspru în zări să îl împartă

Iar tu, să plângi cu lacrimi de foc a mea soartă

Nu pentru că vreau să zdrobesc a ta fiinţă

Ci pentru că azi mai am o singură dorinţă.

Când peste tot se va depune o lopată de pământ

Când îngerii vor sta să plângă, cerul lăcrimând

Când soarele se va-neac în marea adâncă

Iar luna palidă și rece se va zdrobi de-o stâncă

Tu singur vei putea să vezi tot ce se petrece,

Privindu-mă cu ură și cu ochiu-ți rece.

(Iulia Pătraşcu, Mai am o singură dorinţă)

Formaţii de suflet (III)

Iniţial mă uitam prin lista mea şi doream să aleg o piesă de primvară, dat fiind vremea bună din ultimele zile, dar...mi-am adus aminte de o mare voce a muzicii universale. Poate îl ştiţi după piesele Delilah, She's a lady, Sex Bomb sau Kiss. Eu am ales o piesă mai nouă, cântată live în 2006 când avea frumoasa vârstă de 66 de ani.
N-are cum sa nu-ţi ajungă la suflet o astfel de melodie, mai ales când e cântată de o astfel de voce.

Hai cu promovarea!

În cadrul universităţii la care studiez şi eu a început febra promovării facultăţilor atăt la liceele din oraş cât şi la cele din jurul reşedinţei de judeţ. Lucru bun de altfel...tinerii elevi de clasa a XII-a care înca nu s-au hotărât pot alege acum dintr-o gamă largă de facultăţi şi specializări.

"Lupta" e acerbă...oferte care mai de care mai bune, taxe mai mici sau mai mari, locuri bugetate, burse de studiu în străinătate, aplicaţii de teren (unde e cazul), toate sunt argumente din arsenalul de promovare a facultăţilor, fiecare încercând să atragă cât mai mulţi elevi.

Ţin minte când au venit şi la liceul unde învăţam...m-au ajutat să mă hotărăsc şi nu regret deloc alegerea făcută.

În concepţia mea, tânărul din ziua de azi merge la facultate ca să devină OM. De aceea e bine să vă gândiţi bine, dragi elevi şi eleve, ce doriţi să faceţi mai departe. Alegeţi facultatea în funcţie de pasiune şi pricepere, nu alegeţi facultăţi după nume, mergeţi unde credeţi ca vă veţi forma ca oameni pentru că la angajare acest lucru se va simţi. Doar dacă mergeţi să vă angajati la stat contează numele diplomei, dar dacă mergeţi la privat...patronul va fi interesat ce ştii să faci şi în funcţie de asta îţi va acorda o slujbă.

Alegeţi cu grijă tineri elevi, alegeţi ce va face placere şi nu neaparat ce va aduce mulţi bani, mirajul câştigului e înşelător.

Românii nu dorm...

În urma nefericitului incident din 15 Martie petrecut în Miercurea Ciuc, românii au reacţionat! (detalii aici).
Ni se cere de la Bruxelles să fim toleranţi. Li se dau drepturi egale (ţin să menţionez că mă refer aici la toate minorităţile din ţară, fără excepţii), le se oferă cadru propice unei vieţi decente, partide politice, ba mai mult, predarea Istoriei şi Geografiei României în limba maternă. Nu cred că mai există diferenţe între minorităţi şi autohtoni în ţară, doar suntem europeni, nu? Cei de la Bruxelles ar putea veni să ia notiţe de toleranţă în România.
Însă incidentul din Miercurea Ciuc nu poate fi lăsat aşa. De ce nu s-a autosesizat Oficiul Naţional Pentru Cultul Eroilor? Statul?
Aţi auzit cumva că românii s-au adunat la Blaj pe 15 Mai ca să dea foc unei papuşi întruchipându-l pe  Kossuth Lajos? NU! Aceasta e instigare împotriva unui neam, a unei naţiuni...şi-au adus şi copiii să vadă această oroare...cum credeţi că vor reacţiona aceştia la cele văzute? Ce învăţătură vor trage din acest comportament? Vă spun eu, ură faţă de români.
Constituţia României prevede ca orice minoritate care locuieşte pe teritoriul acestei ţări trebuie să cunoască limba română şi să se supună legislaţiei în vigoare.
Aşa s-a supus domnul Csibi Barna? Aşa cred că ne arată cât respect poartă ţării în care locuieşte.
Dar nu....lasaţi-l! Nu cumva să îi îngrădim dreptul la exprimare.
Mulţumim Romanian National Security!

 

 P.S. Acest post nu este un atac la una dintre minorităţile care locuiesc în România, ci o critică adusă persoanelor iredentiste cu gânduri feudale.  

Ce-aş schimba în ţara mea...

Inspirat de piesa celor de la VUNK m-am gândit să scriu ceva, defapt, dacă mă gândesc mai bine...vreau să scrieţi voi. Ce anume? Ce vă doriţi voi de la ţara noastră (aveţi dreptul să schimbaţi două lucruri). Am doar o rugăminte: încercaţi să evitaţi să scrieţi că vreţi şosele, spitale, şcoli sau alte teme cuprinse în piesă. Sunt curios de cazurile voastre particulare, nu lucrurile generale. Ce credeţi voi că ar trebui schimbat în ţărişoara noastră ca să arate ca una de afară...

Let's play!

Johnny al nostru m-a invitat la o leapşă şi am să îi răspund provocării. Cred că e prima mea leapşă....să vedem ce ne cere:

1. Când ai început să scrii online? 
Hmmm....dacă mă gândesc bine...totul a început în 11 noiembrie 2010.

2.Ce te motivează să scrii pe blog?
Uneori scriu când îmi vin idei şi vreau să citesc alte păreri despre acea idee, alteori vreau să citesc păreri diferite despre o anumită situaţie...curiozitatea. Fiind mai curios din fire, îmi doresc să aflu cât mai multe despre cei din jurul meu, iar aceasta este o modalitate bună.

 3. Cum reacţionezi la comentarii negative?
Criticile sunt bune, îţi arată unde ai greşit. Contradicţiile te ajută să îţi dezvolţi viziunea despre o anumită temă şi te pune în situaţia de a-ţi construi argumentarea. Dar atunci când se exagereazâ simt că loveşte în munca mea, iar asta e neplăcut....cineva să îşi bată joc de munca ta.

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit? 
Ideea mi-a fost insuflată de Maria şi de la Mira. Restul vine din curiozitate.

5.Ce fel de linkuri ţii în blogroll?
 Hmmm...poi...am un blog, "Toate Blogurile",am Blogspot-ul şi site-ul unui prieten.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul? 
Schimbări....schimbări....schimbări....nu ştiu dacă pot spune că m-a schimbat într-un anumit fel blogul....pot spune însă că mi-a îmbunătăţit felul de a scrie, ceea ce sper să se vadă la Revistă.

7. Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău? 
Viitor? Cred că trebuie puţin mai bine delimitat termenul....eu m-am gândit doar că va rămâne veşnic, chiar dacă nu voi mai scrie,  dar când voi ajunge la o vârstă înaintată să pot sa îl revăd şi să mă minunez de gândirea mea de tânăr student.

8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?
Cititorii sunt cei mai importanţi....îmi place că intrăm în discuţii şi că fiecare îşi prezintă viziunea despre tema discutată, e chiar ceea ce mi-am dorit şi le mulţumesc.
P.S. dacă cititorii doresc să dezbatem o anumită temă, vă rog să mă anunţaţi iar eu voi încerca să mă conformez. 

Tinereţe fără bătrâneţe?

Sunt la o vârstă bună...20 şi un pic...şi îmi place această perioadă. Suntem visători acum, avem planuri măreţe şi principii revoluţionare, suntem o nouă generaţie cu o altă mentalitate.
Viitorul....unde ne vedem peste 10 sau 20 de ani? Sau mai bine zis...vrem să ne vedem peste 20 de ani? Cu riduri, obosiţi, secaţi de vlaga tinereţii? Cred că marea majoritate a tinerilor din ziua de azi şi-ar dori să rămână veşnic la vârsta de 20 şi un pic de ani. Câţi dintre noi nu ne-am dori să fim în pielea tânărului Dorian Gray? Vă invit să vizionaţi varianta filmului din 2009. Mai multe detalii nu vă dau pentru că aş intra în domeniul de discuţie a lui Ionuţ, dar îl voi ruga pe el să vă facă o scurta prezentare.
Totuşi trebuie să vedem şi cealaltă jumătate. Tinereţe veşnică...sună bine, nu? Dar cănd vezi că toate persoanele dragi ţie îmbătrânesc...mai sună la fel de bine? Viaţa are multe de oferit, la vârste diferite. Fiecare etapă are farmecul ei...îmbătrânirea e un proces care ne oferă prilejul să privim viaţa din diferite perspective.
M-am gândit să vă ataşez o melodie, piesa celor de Alphaville adaptată zilelor noastre...care ne întreabă
"Do you really want to live forever?
Forever and ever"





Putem trăi veşnic prin ceea ce lăsăm în urma noastră...

La mulţi ani de ziua femeii!

Am început postul mai repede decât trebuia de frica timpului...mâine voi avea o zi încărcată.
În 1 Martie, conform vechiului calendar...ar fi Anul Nou, când Primăvara învinge Iarna. Tradiţia s-a schimbat din secolul al XVIII-lea, data de 1 Martie a ajuns sărbătoarea Mărţisorului, un simbol al Primăverii.
Totuşi, eu de mic copil am fost învăţat că pe 1 Martie se sărbătoreşte, pe lângă Mărţişor, o sărbătoare mult mai importantă.....Ziua Femeii, iar eu rămân fidel învăţăturilor primite.
În aceste condiţii urez tuturor femeilor (de asemenea şi fetelor) un călduros

La Mulţi Ani!!!

Comerţ cu fericire?

Preţul fiecărui om...despre asta aş fi vrut să scriu. Vedem atâtea filme şi cazuri reale în care oamenii sunt "cumpăraţi". Am trecut perioada când se făcea comerţ cu oameni, comerţul cu forţa de muncă, dar am intrat într-o perioadă când noi ne vindem pe sume de bani. Ne vindem pentru a fi fericiţi? Acesta să fie răspunsul oare? "Fericirea nu poate fi cumpărată cu bani şi dragostea nu poate fi dobândită cu forţa" spunea Émile Zola, iar eu tind să îi dau dreptate francezului.
Ar fi multe de spus despre acest subiect dar nu mă mai lungesc şi dau cuvântul unei melodii care surprinde foarte bine această chestiune...

Dragobete pentru iubire

Legenda povesteşte despre Dragobete ca fiind un personaj mitologic, similar lui Eros, al vechilor greci, şi lui Cupidon, al romanilor, ce oficia în cer, la începutul fiecărei primăveri, nunta tuturor animalelor, tradiţie ce s-a extins treptat până în rândul oamenilor şi a dat naştere unor obiceiuri specifice românilor din sudul şi nordul Dunării.
Se spune că în ziua de Dragobete, băieţii şi fetele se îmbrăcau în haine de sărbătoare şi porneau cu voie bună înspre pădure, pentru a culege ghiocei, viorele, tămâioasă, pe care le aşezau la icoane şi le foloseau la diverse farmece de dragoste. Înspre ora prânzului, fetele porneau în goană înspre sat, fuga fiecăreia atrăgând dupa sine câte un băiat, şi nu unul oarecare, ci acela care le îndrăgea. De îşi prindea aleasa, acesta îi fura o sărutare în văzul lumii, sărutare ce simboliza legământul lor de dragoste pe întregul an de zile. De aici şi celebra zicală "Dragobetele sărută fetele!", mult îndrăgită de fetele nerăbdătoare, ce purtau în suflet speranţa primirii a cât mai multor sărutări, ce erau menite să le aducă acestora dragoste pe deplin în viitor.
Un alt obicei al fetelor era de a strânge omătul netopit, apa de ploaie sau de izvor, pe care o considerau ca având efecte magice asupra lor atunci când o foloseau, întrucât deveneau mai frumoase şi mai drăgăstoase.
(http://www.e-scoala.ro/dragoste/dragobete.html)

În ziua de azi nimeni nu se aşteaptă ca românii şi româncele de la oraş sau chiar de la sat să se îmbrace în straie populare şi să meargă în pădurea de la marginea oraşul\satului să culeagă flori de primăvară sau să reproducă obiceiul strămoşesc precum e scris mai sus. Ceea ce am dorit eu prin acel paragraf e să amintesc românilor cât de frumoasă e această sărbătoare uitată sau marginalizată de arhicunoscuta sărbătoare comercială Valentine's Day.
Ce îi lipseşte sărbătorii din 24 Februarie să fie una a îndrăgostiţilor? Ne-am dorit o zi în care să celebrăm iubirea şi uite-o....mai avem nevoie de împrumuturi americane?
Suntem originali dragi români, profitaţi de asta!
......sau cum ar zice reclama de la ciocolată: "De Dragobete iubeşte Româneşte!"

Sebastian versus Valentin

Am ajuns să mai scriu un post despre tradiţie, despre una împrumutată şi tot mai populară, această traditie a Sfântului Valentin care ne cuprinde în fiecare an. Sărbătorit pe 14 februarie, Valentin (care nu apare în calendare, excepţie făcând cel maghiar catolic unde apare ca Sfântul Balint.....care tot nu-mi sună a Valentin mie) este patronul îndragostiţilor, cei care se consideră aşa îşi oferă flori şi mici cadouri cu valoare sentimentală. După revoluţie, am preluat-o şi noi, că aşa-i „cool“.
Stau de la o vreme încoace şi mă gândesc, avem nevoie şi de asta? Avem nevoie de o sărbătoare ca sa ne spună: "băi prostule, du-te şi cumpără-i persoanei dragi un trandafir!"? Avem nevoie de o sărbătoare care să ne facă să ne arătăm afecţiunea, dragostea, iubirea faţă de persoana de lângă noi? Nu puteam să facem asta în fiecare zi\săptămână\lună? Sau de cate ori o simţim? Nu e nevoie de cadouri scumpe....cine te place te place pentru ceea ce eşti.
Bun, înteleg, poate avem nevoie de o sărbătoare a îndrăgostiţilor, iubirea e un sentiment ce nu se poate descrie sau cum ar zice Tudor Muşatescu..."iubirea nu se poate defini într-o singură formulă, fiindcă nimeni nu iubeşte identic", dar avem nevoie de o sărbătoare de peste ocean când avem şi noi una? Dragobetele nu reprezintă la fel de bine iubirea? Sau nu e la fel de "cool" precum e "Valentine's day"?
Arătaţi oameni buni că sunteţi români şi că mai ţineţi la identitatea voastră, nu lăsaţi să moară sărbătorile frumoase precum sunt Dragobetele.
Iar ca să închei trebuie să menţionez că nu sunt genul de om care s-a pus să scrie în felul acesta despre "Valentine's day" pentru că a fost rănit nu ştiu cât de tare în dragoste şi nu poate trece peste, pentru că pot garanta că asta e prima impresie care se formează când cineva citeşte articolul. Am iubit, iubesc şi voi iubi în continuare, dar pentru asta n-am nevoie de o sărbătoare americană care sa îmi spună când să îi iau cadou iubitei mele sau când să îmi demonstrez iubirea faţă de ea.

"Iubirea nu este un târg: te iubesc pentru că mă iubeşti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru că te iubesc." (Liviu Rebreanu)

Folclorul zilelor noastre

Am să mă opresc doar la muzică. Avem atât de multe canale de muzică folclorică, unde 1/3 din ecran e ocupat de publicitate şi anunţuri, unde muzica încet încet capătă alte conotaţii, valoarea se pierde, ritmul se schimbă şi mă întreb unde se va ajunge? Folclorul e recunoscut pentru conservatorismul său, pentru stilul care nu acceptă influenţele modernităţii. E locul unde tradiţia românească se păstrează intactă, originile noastre care sunt uitate de majoritatea românilor, sunt ţinute în viaţă de artişti precum Grigore Leşe, Tudor Gheorghe, Nicolae Furdui Iancu sau Dumitru Fărcaș. Sunt păstrători ale unor motive din trecutul nostru. Câte din cântecele lor nu prezintă viaţa omului la ţară, motive religioase, motive de dragoste sau, dacă luăm în discuţie doina (cântec de jale şi dor specific folclorului românesc), care s-a născut din suferinţa mamelor care îşi vedeau copiii plecaţi la "răzbel" şi nu îi mai vedeau venind înapoi. Dar aşa ceva se uită...tradiţia se afundă în negura anilor, locul ei fiind luat de "sărbători" de peste mări şi ţări, de genuri muzicale comerciale, a căror versuri n-au nicio semnificaţie.
Doamne fereşte-ne de vremea când muzica folclorică va fi înlocuită de manele, iar tradiţia românească de sărbători străine!


P.S.  Ascultaţi vă rog doar o bucăţică din folclorul nostru...

Formaţii de suflet (II)

La cererea insistentă a lui DaffYDuck am grăbit acest post. Îl plănuisem pe mai târziu, dar şi acum e un moment destul de bun.
Mi-a fost greu să aleg doar o piesă din repertoriul acestei formaţii, dar privind afară am zis: "e o melodie potrivită pentru azi!"
Cum spune şi Bon Jovi.......Have a nice day! :-)

Filă din Stresiune

Pentru a-ţi asigura note bune în sesiune e recomandat să ai anumite tehnici şi strategii de învăţare. Fiind o sesiune mai grea pentru mine, am abandonat metoda trezitului la 5 dimineaţa şi învăţat până pe la amiază şi am încercat să citesc toată ziua, dar cred că şi voi ştiţi cum e...când te pui să înveţi îţi trec atâtea lucruri prin cap, care le-ai putea face chiar în momentul acela, apoi îţi aduci aminte că trebuie să trimiţi un mail, pe urmă îţi faci un sandwich, pe urmă apare ceva interesant la tembelizor. Ajutorul mi-a venit din partea unei prietene care mi-a spus: "hai să învăţăm în sala de lectură a bibliotecii!". Având "găuri" printre cursuri ideea mi-a surâs, metode noi la timpuri noi. Zi de zi am fost şi eu prezent printre rafturile de cărţi studiind, completănd lipsurile din cursuri şi spunând că din semestrul viitor mă voi apuca mai repede, dar parcă aşa am zis şi anul trecut...
Ce-i drept, am trecut cu bine peste jumătatea mai grea a "Stresiunii", nu-s chiar în top, dar nici nu mă fac de ruşine.
Ideea e să îţi faci un program, iar al meu se bazează pe o vorba studenţească: "Pauzele lungi şi dese, cheia marilor succese"

Formaţii de suflet (I)

Una dintre formaţiile mele de suflet a fost şi va fi Poets of the fall. Azi am descoperit o piesă de la ei care m-a prins.

Manifest împotriva băgatului în seamă

Omul este de la natură o fire foarte curioasă, lucru de apreciat atunci când vine vorba de cunoştinţe generale, de lucruri noi şi folositoare, dar de condamnat când e vorba despre viaţa cuiva. E bine pe de-o parte să fii curios de fizică nucleara, istoria Imperiului Aztec sau împerecherea la fluturii paranormali (vorba unui profesor), dar când te bagi în vieţile oamenilor şi îţi dai cu părerea, îi critici că din punctul tău de vedere ei nu fac bine, că tu aşa vezi lucrurile şi aşa trebuie şi ei să vadă, atunci tu ai o problemă. 

Ar fi interesant de cercetat "Băgatul în seamă la români"...tot la 10 paşi dai peste o persoană care are ceva de spus în legătură cu tine, că nu-i place cum te îmbraci, cum te exprimi, cum mergi sau cum socializezi.

Domnule! Suntem diferiţi! Nu există două persoane la fel, nici măcar gemenii. Aşa că terminaţi odată cu ideile acesta. "Eu sunt atotştiutor şi am dreptul să critic tot ce îmi iese in cale"...aşa ceva nu există, doar persoane care suferă de grandomanie acută, care se ascund sub un limbaj academic, încercând să pară importanţi. Spune-ţi părerea când eşti întrebat, nu bate din gura doar ca să atragi atenţia, ţine de bun simţ. Nu îţi cenzureaza nimeni dreptul la opinie, dar nici nu abuza de el. 

Nu îţi convine ce vezi? Ai alte alternative :)

Pledoaria maimuţei

 

Aseară, o prietenă mi-a atras atenţia asupra unui aspect din blogul meu. Am lăudat fiinţa umana în detrimentul animalelor, iar ca să îmi demonstreze nobleţea animalelor, Mariana mi-a trimis o poezie pe care o împărtăşesc cu voi.

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!

Tot circulă o vorbă, deloc adevărată

Că omul ar descinde din buna noastră rasă.

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!

Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?

Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?

Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?

Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,

Ca să scornească arma distrugerii în masă?

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,

Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,

Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,

Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.

Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat

În obştea maimuţească vreun cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame

Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.

Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,

Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,

Devine şef acela viteaz, agil, deştept,

Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,

De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,

Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

Nebuni după putere şi după bunăstare!

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,

Contează doar averea şi înmulţirea ei.

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură

Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,

N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator..

Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:

La noi nu se întâmplă război religi

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,

Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,

Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.

E-adevărat că omul, acest biped gunoi,

Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!