Ţin să menţionez că acest blog este proprietate personală, iar eu mă voi folosi de acesta în conformitate cu nevoile şi credinţele mele. Îmi iau de asemenea dreptul de a modera discuţiile pe marginea subiectelor expuse aici şi voi ignora orice atac la persoană, mai ales dacă vine sub formă anonimă.
Se afișează postările cu eticheta Lucruri marunte. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Lucruri marunte. Afișați toate postările

luni, 3 decembrie 2012

Spirit de Crăciun în Oradea

Nu știu câți dintre voi sunt cuprinși deja de Spiritul Crăciunului, dar eu pot spune sincer că sunt entuziasmat de ceea ce urmează, ba chiar mai mult...am dat într-o euforie cronică față de această sărbatoare.
Ieri, în data de 1 Decembrie, pe strada Republicii în Oradea, un grup de tineri au luat inițiativa de a organiza ceva unic în Oradea: un Flash Mob de colind.
Felicitări lor! Felicitări Oradea! Se pare că mai există oameni care așteaptă cu nerăbdare această sărbătoare pentru semnificație și nu pentru mâncare!


 


Bravo Oradea!

sâmbătă, 30 iunie 2012

Formații de suflet (X)

Exact atunci când crezi că muzica românească nu mai are cum să te surprindă și să scoată și altfel de piese în afară de hiturile de-o vară, eu am rămas uimit când am ascultat noul album Holograf. Piese doar una și una, alese pe sprânceană, piesa care sunt sigur că vor rămâne ca niște frumoase amintiri în memoria colectivă a celor care le-au ascultat.
Ori de câte ori rostești Holograf, n-ai cum să nu zâmbești. Muzica lor ne binedispune din 1978 și putem spune că băieții, în frunte cu Dan Bittman, au fost mereu consecvenți și profesioniști.
Am cam lipsit în ultima vreme din blogosferă, ocupat fiind cu licența, dar promit să fiu mai consecvent de acum, că am mai mult timp la dispoziție pentru hobby-uri.
Dar să nu mai lungesc vorba cu detalii personale și să îi lasăm pe cei de la Holograf să facă ce știu ei mai bine și anume să ne facă să zâmbim.

 „... și fiindcă vara a început, îți dedic această piesă...”

joi, 8 decembrie 2011

Formații de suflet (VI)

Azi, cotrobăiam prin articolele de pe blog și am ajuns la secțiunea „Formații de suflet”. M-am oprit și am ascultat încă o dată piesele postate...sunt cântece minunate, adevărate opere de artă.
De aceea m-am gândit să continuu seria cu Bruce Springsteen, iar piesa aleasă e Streets Of Philadelphia. Poate mulți n-au auzit de Bruce, dar piesele lui încântă lumea din 1971 când și-a început cariera, iar unele dintre ele au ajuns soudtrack-uri la filme celebre.
N-am să scriu informații biografice, le găsiți pe google, însă am să vă dau o monstră din talentul acestui solist de excepție:



Iar pe lângă asta, l-aș ruga pe Johnny dacă are timp să facă o recenzie la filmul Philadelphia, a cărui soundtrack e piesa recomandată.

duminică, 30 octombrie 2011

Necunoscutul

Am onoarea de-a fi primit leapșa de la bunul meu prieten blogger Johnny, leapșă unde se propune să ne alegem câte un film mai necunoscut sau care să nu fi fost atât de mediatizat și ne-a plăcut nouă. Filmul ales de mine nu știu cât e el de necunoscut dar știu că atunci când l-am văzut...ideea de a fi „free agent” m-a pus pe gânduri.


Filmul se numește North și îi are în prim plan pe Bruce Willis și tânărul ce avea să ajungă mai târziu Frodo, Elijah Wood. Acțiunea e simplă...North, fiind neglijat de părinții săi, i se propune să devină precum sportivii de performanță, liber de contract și să călătorească prin lumea întreagă pentru a-și găsi o familie pe plac. Criticii nu prea l-au apreciat, însă pot garanta că tinerii de vârsta lui North îi vor contrazice.
Acestea fiind spuse...eu vă invit să vizionați filmul dacă nu l-ați văzut încă...iar ca leapșa să nu se oprească aici...le invit in joc pe Antonia, Mira și Eliza.
Numai bine!

luni, 26 septembrie 2011

Forţa fie cu tine!

N-am mai scris de mult pe blog...poate n-am avut timp...poate n-am avut subiect însă în dimineaţa aceasta mi-a venit cheful. Vacanţa mi-a oferit prilejul să urmăresc în amănunt mai multe canale T.V. însă prea puţine au ceva de oferit. Filme cu acţiune exagerată, videoclip-uri fără mesaj şi legătură cu piesa şi reclame de prost gust. Dar să nu ducem totul la extrem fiindcă mai există şi oameni capabili care fac mzică bună sau reclame inteligente.
O astfel de reclamă e cea la noul Volkswagen Passat. Drăguţă, inteligentă şi fără exagerări.
Câţi dintre voi v-aţi uitat la toate părţile din Star Wars? Câţi dintre voi vă doreaţi să fiţi Jedi şi să aveţi sabie laser? Să puteţi muta obiecte cu mintea sau să manipulaţi minţi? Eu unu sigur ştiu că îmi doream, dar se pare că Forţa n-a fost cu mine.
Se pare că micuţul din reclamă e puţin mai norocos decât mine...

duminică, 21 august 2011

Formaţii de suflet (V)

Pe lângă comunicare, yahoo messenger oferă şi o sumedenie de alte aplicaţii interesante, printre ele şi Yahoo! Music. Obişnuiesc să folosesc des această aplicaţie, iar azi, în timp ce ascultam au dat o piesă ce mi-a atras atenţia. Versurile sunt vesele şi pline de semnificaţie, e o melodie de dragoste cu mesaj...o raritate in ceea ce priveşte muzica zilelor noastre. Două voci (Travie McCoy şi Adam Levine), din două colţuri de ţară (New York şi Los Angeles), şi-au dat mâinile pentru a da naştere unui hit. 
Să vă prezint mai multe despre ei n-are rost, mai bine să ii auziţi si voi... 

vineri, 17 iunie 2011

La Vânătoare...

Trebuie să îmi argumentez absenţa din blogosferă prin faptul că s-a deschis sezonul de vânătoare. Evident nu de animale ci la note. 
M-am retras din sportul acesta sau cel puţin aşa îmi place să cred, ţinand cont că nu mai stau la pândă după faimosul 10. Am trecut de la vânător la spectator iar rolul este mult mai interesant. Să stai pe margine şi să priveşti spectacolul, stresul, jocul, replicile, intrigile, nervii, cum ar zice reclama la un tip de card bancar "de nepreţuit". Suntem deja în a doua jumatate a sezonului de vânătoare iar nervii sunt întinşi la maxim...premiul cel mare al sezonului (binecunoscuta bursa de studiu) trage cu ochiul studenţilor.
Dacă nu intru în competiţie nu înseamnă că nu-mi pasă de notele mele, dar la un moment dat ajungi la saturaţie. Am propriile mele obiective, înafara competiţiei, dar atâta timp cât sistemul se bazează pe aceste calificative, am bunăvoinţa de a-mi păstra o linie dreaptă. 
Împătimiţilor acestui sport pot doar să le urez "10 în cătarea puştii!" şi baftă!
Eu...aştept jocul de lumini.

luni, 6 iunie 2011

Joc şi joacă printre filme

Se pare că lumea s-a pus pe leapşa...Îmi aduc aminte când îl jucam şi eu acasă cu prietenii. Acum acest joc a primit un rol virtual şi eu răspund provocării lansate de Eliza, prin care mă invită să numesc 3 filme în care aş juca şi ce rol aş dori să am.

3. The Patriot (Major Jean Villeneuve: If I die I will die well dressed.)
Eu ciudat, dar nu aş vrea sa joc în rolul lui Mel Gibson, ci în rolul maiorului francez...are el ceva special în film.

















  
2. Constantine (John Constantine: So when a half-breed breaks the rules, I deport their sorry ass straight back to hell. I don't get them all, but I've been hoping to get enough to ensure my... retirement.) 
Aici mi-ar plăcea rolul lui Keanu Reeves...sarcasmul lui şi atitudinea non-convenţională îi dă un şarm aparte.  



















1. Sherlock Holmes (Sherlock Holmes: It's a matter of professional integrity! No girl wants to marry a doctor who can't tell if a man's dead or not!)
Pot să mă declar un fan al actorului Robert Downey Jr. iar filmul acesta cred că îl reprezinta cel mai bine, deşi pot spune că îmi plac şi rolurile lui din Iron Man sau Due Date. Mda...optez clar pentru rolul lui Holmes.


















Şi cum totul e un cerc vicios, am sa îl invit pe Johnny să îşi facă şi el topul.

duminică, 29 mai 2011

5 plus 5 filme de 10:Oscar

Intru în jocul filmelor de Oscar propus de Johnny şi fac leapşa. Dar uitându-mă în topul filmelor premiate la Oscar, am rămas suprins că multe dintre filmele aflate în topul preferinţelor mele nu se găsesc printre filmele premiate la Oscar...păcat că nu fac şi eu parte din juriu...
Deci, topul meu arată astfel:

10. The Dark Knight  (Joker: “Why so serious?” He sticks the blade in my mouth… “Let’s put a smile on that face!”)


9. A Beautiful Mind (Charles: Yes. But pizza - now, pizza I have enormous respect for. And of course beer.)
 

8. The Departed (Frank Costello: The only one that can do what I do is me. Lot of people had to die for me to be me. You wanna be me?)
  

7. The Aviator (Howard Hughes: Sometimes I truly fear that I... am losing my mind. And if I did it... it would be like flying blind.)
 

6. The King's Speech (King George VI: If I'm King, where's my power? Can I form a government? Can I levy a tax, declare a war? No! And yet I am the seat of all authority. Why? Because the nation believes that when I speak, I speak for them. But I can't speak.)


















5. The Lord of the Rings: The Return of the King (Aragorn: What say you? What say you? I am Isildur's heir. Fight for me. And I will hold your oaths fulfilled. What say you?)


















4. Schindler's List (Oskar Schindler: In memory of the countless victims among your people, I ask us to observe three minutes of silence.)
 

3. Inglourious Basterds  (Lt. Aldo Raine: You probably heard we ain't in the prisoner-takin' business; we in the killin' Nazi business. And cousin, business is a-boomin'.)
 

2. Braveheart (William Wallace: Every man dies, not every man really lives.)


















1. Gladiator (Maximus: Brothers, what we do in life... echoes in eternity.)



















 Acestea fiind scrise, voi da mai departe leaşpa Elizei...
Numai bine!

marți, 29 martie 2011

Hai cu promovarea!

În cadrul universităţii la care studiez şi eu a început febra promovării facultăţilor atăt la liceele din oraş cât şi la cele din jurul reşedinţei de judeţ. Lucru bun de altfel...tinerii elevi de clasa a XII-a care înca nu s-au hotărât pot alege acum dintr-o gamă largă de facultăţi şi specializări.
"Lupta" e acerbă...oferte care mai de care mai bune, taxe mai mici sau mai mari, locuri bugetate, burse de studiu în străinătate, aplicaţii de teren (unde e cazul), toate sunt argumente din arsenalul de promovare a facultăţilor, fiecare încercând să atragă cât mai mulţi elevi.
Ţin minte când au venit şi la liceul unde învăţam...m-au ajutat să mă hotărăsc şi nu regret deloc alegerea făcută.
În concepţia mea, tânărul din ziua de azi merge la facultate ca să devină OM. De aceea e bine să vă gândiţi bine, dragi elevi şi eleve, ce doriţi să faceţi mai departe. Alegeţi facultatea în funcţie de pasiune şi pricepere, nu alegeţi facultăţi după nume, mergeţi unde credeţi ca vă veţi forma ca oameni pentru că la angajare acest lucru se va simţi. Doar dacă mergeţi să vă angajati la stat contează numele diplomei, dar dacă mergeţi la privat...patronul va fi interesat ce ştii să faci şi în funcţie de asta îţi va acorda o slujbă.
Alegeţi cu grijă tineri elevi, alegeţi ce va face placere şi nu neaparat ce va aduce mulţi bani, mirajul câştigului e înşelător.

luni, 14 martie 2011

Ce-aş schimba în ţara mea...

Inspirat de piesa celor de la VUNK m-am gândit să scriu ceva, defapt, dacă mă gândesc mai bine...vreau să scrieţi voi. Ce anume? Ce vă doriţi voi de la ţara noastră (aveţi dreptul să schimbaţi două lucruri). Am doar o rugăminte: încercaţi să evitaţi să scrieţi că vreţi şosele, spitale, şcoli sau alte teme cuprinse în piesă. Sunt curios de cazurile voastre particulare, nu lucrurile generale. Ce credeţi voi că ar trebui schimbat în ţărişoara noastră ca să arate ca una de afară...

duminică, 6 martie 2011

Tinereţe fără bătrâneţe?

Sunt la o vârstă bună...20 şi un pic...şi îmi place această perioadă. Suntem visători acum, avem planuri măreţe şi principii revoluţionare, suntem o nouă generaţie cu o altă mentalitate.
Viitorul....unde ne vedem peste 10 sau 20 de ani? Sau mai bine zis...vrem să ne vedem peste 20 de ani? Cu riduri, obosiţi, secaţi de vlaga tinereţii? Cred că marea majoritate a tinerilor din ziua de azi şi-ar dori să rămână veşnic la vârsta de 20 şi un pic de ani. Câţi dintre noi nu ne-am dori să fim în pielea tânărului Dorian Gray? Vă invit să vizionaţi varianta filmului din 2009. Mai multe detalii nu vă dau pentru că aş intra în domeniul de discuţie a lui Ionuţ, dar îl voi ruga pe el să vă facă o scurta prezentare.
Totuşi trebuie să vedem şi cealaltă jumătate. Tinereţe veşnică...sună bine, nu? Dar cănd vezi că toate persoanele dragi ţie îmbătrânesc...mai sună la fel de bine? Viaţa are multe de oferit, la vârste diferite. Fiecare etapă are farmecul ei...îmbătrânirea e un proces care ne oferă prilejul să privim viaţa din diferite perspective.
M-am gândit să vă ataşez o melodie, piesa celor de Alphaville adaptată zilelor noastre...care ne întreabă
"Do you really want to live forever?
Forever and ever"





Putem trăi veşnic prin ceea ce lăsăm în urma noastră...

luni, 3 ianuarie 2011

Lovit de boală

Vacanţa aceasta am suferit...am suferit de o boală cronică...tot mai des întâlnită. Cu excepţia zilelor de sărbătoare, când mă mai lăsa în pace, restul zilelor de vacanţă au fost un chin. Am fost reţinut, nu la pat...pentru că n-aveam stare să stau în pat şi nici somnul nu venea...ci la scaun. În faţa laptopului am încercat să scap de ea. Remedii în astfel de situaţii se găsesc greu, de obicei ele vin din partea prietenilor, dar de data aceasta nici acest lucru n-a reuşit să îmi alunge boala. Mi se întâmplă în fiecare vacanţă să fiu atins de boala aceasta, dar niciodată nu m-a ţinut atât de mult.
Parcă îmi lipseşte viaţa de la facultate când "boala" nici măcar nu se putea atinge de mine, eram imun la farmecele ei.
Încet vacanţa se termină, mă voi întoarce la facultate şi astfel mă voi vindeca de arhicunoscuta plictiseală :)

vineri, 31 decembrie 2010

Bilanţ 2010

Am ajuns în momentul când privim în spate, tragem linie şi socotim. Anul 2010 a fost unul dintre cei mai activi ani ai mei, aglomerat dar plăcut. Evenimentele au alternat, bune şi rele, fericite şi nefericite, norocoase şi ghinioniste, dar acum....cum stau şi privesc focul din şemineu...mi-e bine, iar dacă rezultatul final e bun, n-am de ce să mă plâng de anul care stă să treacă.
2010 a fost un an bun!

2011 e pe drum şi nu vreau nimic mai mult de la anul acesta decât sănătate şi fericire, pentru restul lucurilor voi muncii. Chiar discutam aseară cu o prietenă pe această temă, cât de esenţiale sunt cele două şi cât de greu de dobândit sunt ele. Voi ce aşteptări aveţi de la noul an?
Azi mai trece un an, o filă din marea istorie, iar eu va urez un an nou fericit şi multă sănătate!

sâmbătă, 18 decembrie 2010

Sistemul de valori

De mici ne alegem valori după care ne ghidăm în viaţă. Fireşte acestea se schimbă pe parcurs în funcţie de vârstă şi etapa prin care trecem. Fiecare dintre ele ni se par morale, din punctul de vedere propriu, la acel moment dat. Dar acum, dacă stăm şi ne gândim la felul în care ne-am comportat în urmă cu 6 ani, nu prea ne vine să credem cum eram în perioada aceea. 
Dar nu aici vreau sa ajung cu ideea, ci la felul valorilor. Ne alegem valorile care ne ghidează viaţa după bunul plac, dar ne-am gândit vreodata că valorile noastre poate face rău altor persoane din jurul nostru? Că poate sunt sub orice critică, dar noi ne simţim bine, ne mândrim cu ele.
În concluzie s-ar putea spune că nu toate valorile sunt morale, dar atunci….se mai pot numi valori?

miercuri, 8 decembrie 2010

Fericirea

Nu am bani, resurse, speranţe. Sunt cel mai fericit om în viaţă. – Henry Miller
M-am trezit cu o dorinţă de a scrie ceva despre fericire, am deschis google-ul şi am citit câteva citate. Multe dintre ele foarte frumoase, altele pesimiste, dar cel a lui Henry Miller mi-a atras atenţia pentru că evidenţia chiar ideea la care m-am gândit şi eu. Banii sau resursele nu sunt elementele esenţiale pentru găsirea fericirii, care oricât am căuta-o nu va apărea când vrem noi. Fericirea vine pe nepregătită masă, instantaneu, ceea ce face impactul şi mai mare. Fericirea trebuie să fie o rasplată, nu un scop, spunea Antoine de Saint-Exupery. Ne zbatem să facem lucruri măreţe pentru fericirea noastră, dar uneori uitam că fericirea pură vine din lucrurile simple, un sfat, ajutorul dat unei persoane apropiate, un zâmbet, un mulţumesc, lucruri mărunte care nu costă nimic. Împărtăşind vom primi...
Crăciunul ne bate la uşă, acum e momentul....fiţi fericiţi!