Letopiseț de blog (IV)

Fiindcă a trecut ceva timp de când n-am mai scris, din trecut vine și ideea pentru un nou articol. De mult mi-am propus să-i dedic un articol acestui „Mecena” al culturii românești, domnului Constantin Brâncoveanu.

Din C.V.-ul personal aflăm că s-ar fi născut prin 15 august 1654 în Brâncoveni, provenind dintr-o familie boierească înstărită. Derularea evenimentelor din familie îl aduc în casa stolnicului Constantin Cantacuzino care îl educă bine, alături de fiul său Ștefan, învățându-l pe viitorul logofăt și domn al Țării Românești, cam tot ce trebuia să știe ca să se descurce în lumea cea mare.

Ajuns la vârsta maturității, Costi, bate spre însurătoare, iar Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, era pe stoc la vremea aceea. Afacerea s-a dovedit a fi profitabilă, fiindcă au avut împreuna 4 fii și 7 fiice...fiii ca urmași la tron, iar fiicele pentru alianțe matrimoniale. Colac peste pupăză, Marica avea un talent nativ de economistă, învârtind averea brâncovenilor prin câteva conturi în străinătate și investind serios în piața imobiliară apuseană, asigurându-și familia pentru 2-3 secole...sau cel puțin așa era planul. 

Treburile se complică nițel când moare domnitorul Șeban Cantacuzino, unchiul logofătului Constantin Brâncoveanu. Fiindcă n-avea moștenitori, boierimea îi „ridică” pe scut pe acest nepot, care trezit confuz și buimac din patul său, este înscăunat domn în mai puțin de-o zi. 

Țara începe să o ducă bine: se introduce o reformă în sistemul fiscal, se pun bazele unei diplomații organizate, dorind domnul să împace (cu aur) atât apusul cât și răsăritul. Domnul însă juca la mai multe mâini, oferind informații atât habsburgilor despre turci cât și turcilor despre habsburgi. Ba mai mult...mișcarea moldovenească de-a pune după Costi Cantemir (pe care nu-l înghițea) un domn favorabil lui, nu prea i-a ieșit. A fost în galeria lui Constantin Duca la început, care-i era ginere, apoi a trecut la Mihai Racoviță, care-i era văr de-al doilea, însă sultanul vroia să pună pe cineva din curtea lui, astfel că l-a ales pe Mitică, din familia Cantemirilor, dușman „natural” a domnului muntean.

Echilibrul țării s-a păstrat bine, atâta vreme cât domnul a putut să țină în fâu lăcomia puterilor vecine, însă în Est se ridică Petre ăl Mare a Rusiei. După ce le-a dat 3-0 pe zăpadă la suedezi, lui Petre-i luceau ochii la Constantinopol, astfel că pregătește o campanie în care-l atrage și pe Mitică al Moldovei. În același timp trimite niște bani și la București pentru a-și asigura sprijinul Brâncoveanului. Grijuliu ca de obicei, acesta stă în expectativă militară atât pe granița cu Moldova cât și pe Dunăre, urmând să se alăture celor care stau să câștige. Cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, prevederea minuțioasă a domnitorului nu a putut anticipa acțiunea vărului său, spătarul Toma Cantacuzino, care-i ia cavaleria și se alătură rușilor. Cei din urmă ajung să fie bătuți de turci și trimiși acasă plângând, iar în presă turcă, numele lui Brâncoveanu apare pătat.

Învinuirea lui Toma și aurul românesc nu l-au putut convinge pe sultan să nu se răzbune, întocmind un plan de răzbunare pe 3 ani. Auzind acestea, stolnicul Constantin Cantacuzino, care-l vroia pe fiu-său...Fane domn peste toată Țara Românească, face o excursie la Constantinopol pentru o sesiune de plecăciuni și acțiuni de trădare împotriva domnului de la București. Cum era deja pregătită campania împotriva Vienei, sultanul îi dă ordin lui Mustafa-aga ca în drumul său spre Viena, să-l trimită legat la Înălțimea Sa. 

Postat la ușa domnitorului cu un batalion de ieniceri, Mustafa-aga îi înmânează domnului năframa de mătase neagră, semn că a fost mazilit. 

Ajuns la Constantinopol, sub puterea de convingere a torționarilor turci, Constantin Brâncoveanu își dezvăluie toate conturile din străinătate, rămânând cu posesiunile transilvănene doar, însă nici de acestea nu apucă să se bucure fiindcă turcii îl scurtează de cap atât pe el cât și pe fiii lui cu tot cu sfetnicul Ienache Văcărescu, în data de 15 august 1714, exact în ziua când domnitorul ar fi împlinit 60 de ani. 

Imaginea domnului muntean a rămas în mentalitatea colectivă românească nu atât pentru perioada de echilibru și prosperitate prin care a trecut Țara Românească sub domnia sa cât pentru activitatea culturală și artistică purtată de acesta spre a aduce influențe renascentiste în spațiul românesc și a le adapta necesităților și specificului românesc, dând astfel naștere unui stil arhitectural numit stilul brâncovenesc sau barocul românesc.

Spirit de Crăciun în Oradea

Nu știu câți dintre voi sunt cuprinși deja de Spiritul Crăciunului, dar eu pot spune sincer că sunt entuziasmat de ceea ce urmează, ba chiar mai mult...am dat într-o euforie cronică față de această sărbatoare.

Ieri, în data de 1 Decembrie, pe strada Republicii în Oradea, un grup de tineri au luat inițiativa de a organiza ceva unic în Oradea: un Flash Mob de colind.

Felicitări lor! Felicitări Oradea! Se pare că mai există oameni care așteaptă cu nerăbdare această sărbătoare pentru semnificație și nu pentru mâncare!

 

Bravo Oradea!

Formații de suflet (X)

Exact atunci când crezi că muzica românească nu mai are cum să te surprindă și să scoată și altfel de piese în afară de hiturile de-o vară, eu am rămas uimit când am ascultat noul album Holograf. Piese doar una și una, alese pe sprânceană, piesa care sunt sigur că vor rămâne ca niște frumoase amintiri în memoria colectivă a celor care le-au ascultat.

Ori de câte ori rostești Holograf, n-ai cum să nu zâmbești. Muzica lor ne binedispune din 1978 și putem spune că băieții, în frunte cu Dan Bittman, au fost mereu consecvenți și profesioniști.

Am cam lipsit în ultima vreme din blogosferă, ocupat fiind cu licența, dar promit să fiu mai consecvent de acum, că am mai mult timp la dispoziție pentru hobby-uri.

Dar să nu mai lungesc vorba cu detalii personale și să îi lasăm pe cei de la Holograf să facă ce știu ei mai bine și anume să ne facă să zâmbim.

 „... și fiindcă vara a început, îți dedic această piesă...”

Formații de suflet (VII)

Ni se întâmplă câteodată să primim o melodie care ne rămâne imprimată în minte o perioadă de timp, de obicei nu prea lungă...astfel ne trezim că o fredonăm pe stradă sau o cântăm în gând oriunde am merge. Ultima mea pățanie de genul acesta a fost cu piesa lui Gotye, Somebody that I used to know. M-am informat puțin despre piesă și soliști, pentru că piesa e interpretată împreună cu o artistă în vârstă de 21 de ani din Noua Zeelandă, Kimbra.

Wouter De Backer, pe numele de scenă Gotye, este un cântăreț de origine belgiano-australiană, fiind comparat de unii critici cu Sting sau Peter Gabriel. Eu cred că mai are puțin de tras până să îi ajungă pe cei doi gentlemani....deși cele 5 premii ARIA (Australian Recording Industry Association Music Awards) îl clasează destul de bine, iar piesa aceasta e bine cotată pe posturile radio și TV.

Revenind la piesă....am primit-o în urmă cu două săptămâni și de atunci mi se tot învărte în minte (într-un sens bun). Când am ascultat-o prima dată avea undeva la 60 de milioane de vizualizări pe youtube, azi...7 martie 2012 a ajuns la peste 100 de milioane de vizualizări...și ciudat...piesa e postată din Iulie 2011, dar cunoaște doar acum apreciere.

N-am s-o mai lungesc cu detalii, ci am să postez videoclipul...pentru că sincer...mi se pare genial construit...

Leptopiseț de blog (III)

Pentru că istoria noastră e plină de personalități cu mari realizări, însă necunoscute publicului larg, m-am hotărât să continuu șirul scrierilor istorice cu Petru Cercel. Locul și anul nașterii nu se știe, dar se știe că e fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Țării Românești. Bun nu că ar fi fost el prea mărinimos sau cu dare de mână ci pentru că în timpul domniei n-a scurtat de cap niciun boier din dotare. 

Deși numele acestui domn ne duce cu gândul la un gen de muzică, pot să vă spun sincer că avea gusturi mai Occidentale, chiar nefirești din punctul de vedere al boierimii muntene, care a început să își dea cu părerea despre orientarea sexuală a domnitorului. Petru însă nu era nici homosexual și nici bisexual, e drept că era atras de modă, de lux, bijuterii, numele de Petru Cercel venindu-i chiar de la cercelul cu perlă pe care îl purta după moda franceză. Petrică era, după cum am spune azi, puțin metrosexual.

Revenind la șirul firesc al poveștii, afăm că rămâne fără tată de tânăr și este nevoit forțat să părăsească Țara Românească de grabă spre a nu ajunge să murdărească sabia lui Mircea Ciobanul. De aici povestea are mai multe variante, că s-ar fi ascuns pe prin Siria sau că ar fi pribegit prin Rhodos...nimic nu-i sigur, dar e cert că băiatul n-a stat degeaba ci a învățat mai multe limbi, 12 la număr, scria și poezii în italiană, nu prea strălucite dar destul cât să o farmece pe faimoasa Caterina de Medici, mama nimănui altul decât Henric al III-lea al Franței.
În această vacanță de studii în străinătate, Petrică a început să conștientizeze că ar avea o șansă la tronul Țării Românești, că doar era fiul răposatului Pătrașcu. Zis și făcut! Umblă la Maximilian al II-lea al Austriei, pe urmă în Genova, Veneția și în cele din urmă la Henric în ogradă, de unde și primește sprijin atât financiar cât și „relaționar” sau cum ar spune unii...își capătă niște pile.

Cum situația în țară nu era prea roz, Mihnea zis și Turcitul scurta de cap boierimea munteană, aceasta s-a răsculat împotriva lui și a început să îl susțină pe tânărul domn, care a reușit să îî cucerească prin înfățișarea și farmecul său. Tot ce mai era de obținut acum era acordul sultanului. Cercel a scos artileria grea și l-a trimis la înaintare pe ambasadorul Franței la Istanbul împreună cu suma de motivare, împrumutată de la occidentali. Sultanul a fost de acord, astfel că la 29 august 1583 Petru Cercel ajunge domn în Țara Românească.

Începutul a fost promițător. A mutat capitala din București (care arăta ca un sat mare la vreme respectivă), în mult mai celebrul Târgoviște (care era și mai ușor de apărat), a ridicat biserici și pentru ca lumea să îi vadă valoarea, și-a ridicat și un palat. Ideile de modernizare a orașului au continuat, s-au construit instalații de aprovizionare cu apă, s-a înființat un atelier pentru fabricarea tunurilor din bronz. 

Cum orice minune ține 3 zile, așa a fost și entuziasmul față de noul domn. Când planurile domnitorului au depășit visteria statului, au apărut taxele. Poporul s-a revoltat, nobilimea s-a revoltat, vechii dușmani au reapărut în scenă, astfel că Petrică Cercel se trezește cu o opoziție serioasă condusă de însăși Mihnea Turcitul. Colac peste pupăză, Mihnea a complotat pe lângă sultan și l-a convins cu o sumă serioasă de bani că Petrică din Muntenia complotează împotriva lui. 

Aflănd de toate cele, nu mai stă pe gânduri, își încarcă averea în 43 de care, își ia camarila și pornește pe drumul Transilvaniei de unde se gândea să ajungă la prietenii din Vest. Planul se arăta bun, doar că pe drum, bodyguarzii l-au bătut și jefuit, ba a ajuns să fie și arestat și închis în Maramureș. Legenda spune că a reușit să scape de acolo pe o funie.

Văzându-se din nou liber a încercat să apeleze la prietenii din Vest, dar la Paris suna ocupat, la Veneția nu răspundea nimeni, iar cei din Roma nu vroiau să audă de el doar dacă își plătească datoria de cumpărare a tronului. 

Rămas descoperit, se întoarce cu fața spre Răsăritul turcesc. Sultanul l-a primit bucuros și l-a cazat la închisoarea Edicule ("Cele Șapte Turnuri"). La insistențele lui Mihnea, sultanul e de acord să îi ofere un bilet dus, fără șansă de întorcere, în Rhodos tânărului domn. Nici n-a apucat să se bucure că a scăpat de la hotelul de 5 stele al sultanului, să respire briza Bosforului, că ienicerii turci de pe corabie i-au făcut cunoștință cu fundul mării.
A lăsat în urma lui mai mulți copii nelegitimi, dintre care se va remarca Marcu Cercel, guvernator al Moldovei în 1600 „supt Mihai Viteazul”.

Am încercat să scriu despre acest prinț muntean într-o manieră cât mai accesibilă, ca lumea să vadă dincolo de extravaganța și excentritățile lui, să vadă potențialul lui, să îl vadă ca o adiere de Renaștere în această țară pierdută în negura Evului Mediu, să îl vadă ca un inovator și deschizători de drumuri.

Acesta a fost Petru Cercel, prințul metrosexual al unei Muntenii care nu l-a înțeles.

Tradiţie din copilărie

Azi stăteam şi mă uitam la mulţimea de oameni care se îndrepta spre cimitirul municipal pentru a-şi comemora morţii şi mi-am adus aminte de prima dată când am mers şi eu de mână cu mama mea la cimitir de Ziua Morţilor. Şi azi parcă mă văd...ce surprins am rămas să văd tot cimitirul luminat. Era seară, undeva pe la ora 19:00 şi tot cimitirul era plin de lumânări aprinse şi de flori...un adevărat festival al luminii. Pentru vârsta mea de 5 anişori a fost ceva uimitor, dar mai mare mi-a fost surpinderea când am văzut semnificaţia acestei sărbători pentru copiii din sat: toţi primeau dulciuri de la oamenii prezenţi acolo. Astfel, an de an îmi făceam planuri împreună cu prietenii din vecini şi mergeam pregătiţi cu pungile de acasă pentru a aduna cât mai multe dulciuri. Unii ar spune că e un fel de "Tricks or Treats" al Halloween-ului, dar vă spun sincer că în acest sat-colonie nu se ştie de această sărbătoare celtică, iar dulciurile se dau spre pomenirea morţilor. Acum am crescut şi nu mai primesc dulciuri, dar am ajuns la vârsta când eu împart dulciuri şi văd bucuria pe feţele copiilor.

Pe lângă această amintire aş mai avea ceva de confesat...şi anume că Jurnalul meu de studentocrat face azi un an. Sunt mândru că am ajuns până aici cu el şi sper să ajung la cifre mai rotunde. 

La mulţi ani, dragul meu blog!

Necunoscutul

Am onoarea de-a fi primit leapșa de la bunul meu prieten blogger Johnny, leapșă unde se propune să ne alegem câte un film mai necunoscut sau care să nu fi fost atât de mediatizat și ne-a plăcut nouă. Filmul ales de mine nu știu cât e el de necunoscut dar știu că atunci când l-am văzut...ideea de a fi „free agent” m-a pus pe gânduri.

 

Filmul se numește North și îi are în prim plan pe Bruce Willis și tânărul ce avea să ajungă mai târziu Frodo, Elijah Wood. Acțiunea e simplă...North, fiind neglijat de părinții săi, i se propune să devină precum sportivii de performanță, liber de contract și să călătorească prin lumea întreagă pentru a-și găsi o familie pe plac. Criticii nu prea l-au apreciat, însă pot garanta că tinerii de vârsta lui North îi vor contrazice.

Acestea fiind spuse...eu vă invit să vizionați filmul dacă nu l-ați văzut încă...iar ca leapșa să nu se oprească aici...le invit in joc pe Antonia, Mira și Eliza.

Numai bine!

Forţa fie cu tine!

N-am mai scris de mult pe blog...poate n-am avut timp...poate n-am avut subiect însă în dimineaţa aceasta mi-a venit cheful. Vacanţa mi-a oferit prilejul să urmăresc în amănunt mai multe canale T.V. însă prea puţine au ceva de oferit. Filme cu acţiune exagerată, videoclip-uri fără mesaj şi legătură cu piesa şi reclame de prost gust. Dar să nu ducem totul la extrem fiindcă mai există şi oameni capabili care fac mzică bună sau reclame inteligente.

O astfel de reclamă e cea la noul Volkswagen Passat. Drăguţă, inteligentă şi fără exagerări.

Câţi dintre voi v-aţi uitat la toate părţile din Star Wars? Câţi dintre voi vă doreaţi să fiţi Jedi şi să aveţi sabie laser? Să puteţi muta obiecte cu mintea sau să manipulaţi minţi? Eu unu sigur ştiu că îmi doream, dar se pare că Forţa n-a fost cu mine.

Se pare că micuţul din reclamă e puţin mai norocos decât mine...

Cu şpaclul la baza istoriei

De curând am avut ocazia să mă "înrolez voluntar" în echipa de arheologi a muzeului pentru a participa la o săpătură de verificare într-o zonă scanată de curând. Pot spune că am mai participat la astfel de săpături, fiind "detaşat" de la facultate în cetatea de la Biharia pentru practică...dar acestea sunt alte fapte.

Importanţa acestor acţiuni nu constă atât în descoperirile pe care le facem (deşi de data aceasta au fost peste aşteptări), cât în sentimentele pe care le trăieşti pe "şanţ" (sentimentul descoperirii primului ciob de ceramică, curiozitatea şi chiar legătura maestru-discipol). Pot spune că am avut lângă noi îndrumători de excepţie, care ne-au împărtăşit din cunoştinţele lor, ne-au învăţat lucruri esenţiale şi ne-au arătat o altă faţă a arheologiei.

E greu să înţelegi ce se întâmplă pe un şantier arheologic atunci când vii la final şi priveşti secţiunea cercetată, dar e atât de simplu atunci când ai fost acolo, când ai luat şpaclu cu şpaclu fiecare bucată de pământ pentru a scoate la lumină informaţii despre trecut..."cu cât săpăm mai adânc, cu atât găsim mai mult" spune o vorbă a arheologului.

Poate că stând şi citind acest articol vi se pare fără sens, dar vă invit să vă "înrolaţi" şi voi ca voluntari în astfel de acţiuni şi atunci articolul va căpăta alt înţeles pentru voi.

La Vânătoare...

Trebuie să îmi argumentez absenţa din blogosferă prin faptul că s-a deschis sezonul de vânătoare. Evident nu de animale ci la note. 

M-am retras din sportul acesta sau cel puţin aşa îmi place să cred, ţinand cont că nu mai stau la pândă după faimosul 10. Am trecut de la vânător la spectator iar rolul este mult mai interesant. Să stai pe margine şi să priveşti spectacolul, stresul, jocul, replicile, intrigile, nervii, cum ar zice reclama la un tip de card bancar "de nepreţuit". Suntem deja în a doua jumatate a sezonului de vânătoare iar nervii sunt întinşi la maxim...premiul cel mare al sezonului (binecunoscuta bursa de studiu) trage cu ochiul studenţilor.

Dacă nu intru în competiţie nu înseamnă că nu-mi pasă de notele mele, dar la un moment dat ajungi la saturaţie. Am propriile mele obiective, înafara competiţiei, dar atâta timp cât sistemul se bazează pe aceste calificative, am bunăvoinţa de a-mi păstra o linie dreaptă. 

Împătimiţilor acestui sport pot doar să le urez "10 în cătarea puştii!" şi baftă!

Eu...aştept jocul de lumini.

Joc şi joacă printre filme

Se pare că lumea s-a pus pe leapşa...Îmi aduc aminte când îl jucam şi eu acasă cu prietenii. Acum acest joc a primit un rol virtual şi eu răspund provocării lansate de Eliza, prin care mă invită să numesc 3 filme în care aş juca şi ce rol aş dori să am.

3. The Patriot (Major Jean Villeneuve: If I die I will die well dressed.)
Eu ciudat, dar nu aş vrea sa joc în rolul lui Mel Gibson, ci în rolul maiorului francez...are el ceva special în film.

  

2. Constantine (John Constantine: So when a half-breed breaks the rules, I deport their sorry ass straight back to hell. I don't get them all, but I've been hoping to get enough to ensure my... retirement.) 

Aici mi-ar plăcea rolul lui Keanu Reeves...sarcasmul lui şi atitudinea non-convenţională îi dă un şarm aparte.  

1. Sherlock Holmes (Sherlock Holmes: It's a matter of professional integrity! No girl wants to marry a doctor who can't tell if a man's dead or not!)
Pot să mă declar un fan al actorului Robert Downey Jr. iar filmul acesta cred că îl reprezinta cel mai bine, deşi pot spune că îmi plac şi rolurile lui din Iron Man sau Due Date. Mda...optez clar pentru rolul lui Holmes.


















Şi cum totul e un cerc vicios, am sa îl invit pe Johnny să îşi facă şi el topul.

5 plus 5 filme de 10:Oscar

Intru în jocul filmelor de Oscar propus de Johnny şi fac leapşa. Dar uitându-mă în topul filmelor premiate la Oscar, am rămas suprins că multe dintre filmele aflate în topul preferinţelor mele nu se găsesc printre filmele premiate la Oscar...păcat că nu fac şi eu parte din juriu...
Deci, topul meu arată astfel:

10. The Dark Knight  (Joker: “Why so serious?” He sticks the blade in my mouth… “Let’s put a smile on that face!”)


9. A Beautiful Mind (Charles: Yes. But pizza - now, pizza I have enormous respect for. And of course beer.)
 

8. The Departed (Frank Costello: The only one that can do what I do is me. Lot of people had to die for me to be me. You wanna be me?)
  

7. The Aviator (Howard Hughes: Sometimes I truly fear that I... am losing my mind. And if I did it... it would be like flying blind.)
 

6. The King's Speech (King George VI: If I'm King, where's my power? Can I form a government? Can I levy a tax, declare a war? No! And yet I am the seat of all authority. Why? Because the nation believes that when I speak, I speak for them. But I can't speak.)

5. The Lord of the Rings: The Return of the King (Aragorn: What say you? What say you? I am Isildur's heir. Fight for me. And I will hold your oaths fulfilled. What say you?)

4. Schindler's List (Oskar Schindler: In memory of the countless victims among your people, I ask us to observe three minutes of silence.)
 

3. Inglourious Basterds  (Lt. Aldo Raine: You probably heard we ain't in the prisoner-takin' business; we in the killin' Nazi business. And cousin, business is a-boomin'.)
 

2. Braveheart (William Wallace: Every man dies, not every man really lives.)

1. Gladiator (Maximus: Brothers, what we do in life... echoes in eternity.)

 Acestea fiind scrise, voi da mai departe leaşpa Elizei...
Numai bine!

Let's play!

Johnny al nostru m-a invitat la o leapşă şi am să îi răspund provocării. Cred că e prima mea leapşă....să vedem ce ne cere:

1. Când ai început să scrii online? 
Hmmm....dacă mă gândesc bine...totul a început în 11 noiembrie 2010.

2.Ce te motivează să scrii pe blog?
Uneori scriu când îmi vin idei şi vreau să citesc alte păreri despre acea idee, alteori vreau să citesc păreri diferite despre o anumită situaţie...curiozitatea. Fiind mai curios din fire, îmi doresc să aflu cât mai multe despre cei din jurul meu, iar aceasta este o modalitate bună.

 3. Cum reacţionezi la comentarii negative?
Criticile sunt bune, îţi arată unde ai greşit. Contradicţiile te ajută să îţi dezvolţi viziunea despre o anumită temă şi te pune în situaţia de a-ţi construi argumentarea. Dar atunci când se exagereazâ simt că loveşte în munca mea, iar asta e neplăcut....cineva să îşi bată joc de munca ta.

4. Care a fost ideea iniţială de la care ai pornit? 
Ideea mi-a fost insuflată de Maria şi de la Mira. Restul vine din curiozitate.

5.Ce fel de linkuri ţii în blogroll?
 Hmmm...poi...am un blog, "Toate Blogurile",am Blogspot-ul şi site-ul unui prieten.

6. Cum te-a schimbat pe tine blogul? 
Schimbări....schimbări....schimbări....nu ştiu dacă pot spune că m-a schimbat într-un anumit fel blogul....pot spune însă că mi-a îmbunătăţit felul de a scrie, ceea ce sper să se vadă la Revistă.

7. Ce aşteptări ai în viitor de la blogul tău? 
Viitor? Cred că trebuie puţin mai bine delimitat termenul....eu m-am gândit doar că va rămâne veşnic, chiar dacă nu voi mai scrie,  dar când voi ajunge la o vârstă înaintată să pot sa îl revăd şi să mă minunez de gândirea mea de tânăr student.

8. Cât despre cititorii/vizitatorii acestui blog?
Cititorii sunt cei mai importanţi....îmi place că intrăm în discuţii şi că fiecare îşi prezintă viziunea despre tema discutată, e chiar ceea ce mi-am dorit şi le mulţumesc.
P.S. dacă cititorii doresc să dezbatem o anumită temă, vă rog să mă anunţaţi iar eu voi încerca să mă conformez.