Tradiţie din copilărie

Azi stăteam şi mă uitam la mulţimea de oameni care se îndrepta spre cimitirul municipal pentru a-şi comemora morţii şi mi-am adus aminte de prima dată când am mers şi eu de mână cu mama mea la cimitir de Ziua Morţilor. Şi azi parcă mă văd...ce surprins am rămas să văd tot cimitirul luminat. Era seară, undeva pe la ora 19:00 şi tot cimitirul era plin de lumânări aprinse şi de flori...un adevărat festival al luminii. Pentru vârsta mea de 5 anişori a fost ceva uimitor, dar mai mare mi-a fost surpinderea când am văzut semnificaţia acestei sărbători pentru copiii din sat: toţi primeau dulciuri de la oamenii prezenţi acolo. Astfel, an de an îmi făceam planuri împreună cu prietenii din vecini şi mergeam pregătiţi cu pungile de acasă pentru a aduna cât mai multe dulciuri. Unii ar spune că e un fel de "Tricks or Treats" al Halloween-ului, dar vă spun sincer că în acest sat-colonie nu se ştie de această sărbătoare celtică, iar dulciurile se dau spre pomenirea morţilor. Acum am crescut şi nu mai primesc dulciuri, dar am ajuns la vârsta când eu împart dulciuri şi văd bucuria pe feţele copiilor.

Pe lângă această amintire aş mai avea ceva de confesat...şi anume că Jurnalul meu de studentocrat face azi un an. Sunt mândru că am ajuns până aici cu el şi sper să ajung la cifre mai rotunde. 

La mulţi ani, dragul meu blog!