Ţin să menţionez că acest blog este proprietate personală, iar eu mă voi folosi de acesta în conformitate cu nevoile şi credinţele mele. Îmi iau de asemenea dreptul de a modera discuţiile pe marginea subiectelor expuse aici şi voi ignora orice atac la persoană, mai ales dacă vine sub formă anonimă.
Se afișează postările cu eticheta Vreme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Vreme. Afișați toate postările

miercuri, 22 aprilie 2015

Bran Stark

Sunetul luptei istorice din Games of Thrones a trezit spiritul belic al studentocratului pentru alierea în Urzeala bloggerilor unde s-a dat strigarea pentru un recensământ blogosferic. Toate acestea s-au întâmplat cu ocazia lansării celui de-al cincilea sezon din Urzeala Tronurilor pe HBO și HBO GO.
Voi alege Casa Stark care este cea mai importantă casă din Nord dar și una dintre cele mai renumite de pe meleagurile Westerosului.  Personajul va fi unul căruia nu i se da un mare credit în desfășurarea evenimentelor din partea fanilor ori a serialului (din sezonul 5 se pare că va lipsi). Bran Stark e unul dintre cele mai neglijate personaje din punctul meu de vedere dar care cred că va avea un cuvânt de spus în urma călătoriei misterioase pe care o face. Un tânăr aventurier căruia i s-au tăiat “aripile”, avântul de-a zbura și cerceta înălțimile n-a încetat și acum are o putere mai puțin întâlnită în lumea controlată de George R.R. Martin. Posibilitatea de-a controla cu mintea făpturi vii printre care chiar și oameni, îl face un pion mai mult decât important în cadrul familie Stark. Membrii familiei sunt împrăștiați în toate colțurile lumii, pare a fi un punct slab dar care se va dovedi a fi o strategie involuntară care va face mai puternica familia, fiecare luptând din locul în care se află.
Bran avansează în tărâmul misterios la Nord de Zid pentru a căuta un răspuns la visele lui, se încumetă la un drum așa de periculos ceea ce îi dovedește din curajul specific familie lui.


Pe alte meleaguri, în Nordul friguros s-a sunat din cornul războiului, iar Jon Snow e susținut de Bran Stark pentru frumusețea vremurilor de demult. 

marți, 25 decembrie 2012

Crăciun fericit și numai bine!

Sărbătoarea Crăciunului ne-a intrat deja în casă. Pregătirile s-au terminat, casele sunt împodobite, mesele sunt încărcate, rămâne doar să ne bucurăm de spiritul acestei sărbători speciale, sărbătoare care pentru mine are o semnificație aparte. Nu e Crăciun fără colindă și iarnă fără zăpadă, iar în acest an le-am avut pe amândouă. A fost una dintre cele mai reușite sesiuni de colindat, iar pentru aceasta țin să le mulțumesc colindătorilor care au renunțat la comoditatea și căldura de acasă pentru a colinda și în acest an. Și cum am putea sărbătorii mai bine acest eveniment dacă nu printr-o colindă tradițională din inima Ardealului?!



Crăciun fericit tuturor!

luni, 3 decembrie 2012

Spirit de Crăciun în Oradea

Nu știu câți dintre voi sunt cuprinși deja de Spiritul Crăciunului, dar eu pot spune sincer că sunt entuziasmat de ceea ce urmează, ba chiar mai mult...am dat într-o euforie cronică față de această sărbatoare.
Ieri, în data de 1 Decembrie, pe strada Republicii în Oradea, un grup de tineri au luat inițiativa de a organiza ceva unic în Oradea: un Flash Mob de colind.
Felicitări lor! Felicitări Oradea! Se pare că mai există oameni care așteaptă cu nerăbdare această sărbătoare pentru semnificație și nu pentru mâncare!


 


Bravo Oradea!

miercuri, 18 iulie 2012

O zi pentru un model

În ziua de azi, fiecare persoană își alege un model pe care să îl urmeze  ca timpar în viață. Fie că acest model e un părinte, un profesor sau o vedetă, la acel moment ne marchează și ne trasează niște linii pe care le urmăm pentru că...așa ni se pare nouă bine.
Aici apare și întrebarea mea....oare ce modele și-au ales politicienii corupți de azi? Ce i-a făcut să devieze atât de mult de la modelul politicianului corect? 
Unii poate ar spune că e utopie termenul de „politician corect”, însă avem un exemplu care contrazice această afirmație. 
Strămoșii lui au fost conducătorii tribului Thembu, iar la 9 ani rămâne fără tată. Urmează diverse școli precum: Clarkebury Boarding Institute, Healdtown Comprehensive School și apoi colegiul Wesley și universitatea Fort Hare University. La vârsta de 46 de ani este condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a susținut convingerile, pentru că a crezut în egalitatea dintre negri și albi și s-a opus politicii apartheidului. Este eliberat după aproape 27 de ani de închisoare în urma presiunii externe. Ajunge președinte al Africii de Sud ca urmare a primelor alegeri prin vot universal în 1994 și duce o politică de reconciliere între diferitele comunități etnice din stat. 
Acest om a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993, iar azi sărbătorește 94 de ani. 
Nelson Mandela, omul căruia nu i-a fost frică să lupte în numele justiției și a egalității, este un punct de reper în istoria umanității, fiind și azi un promotor al luptei împotriva discriminării de orice fel.
Pentru acest fapt, ONU a decretat ziua de 18 Iulie, Ziua Mandela şi constă într-un apel mondial la consacrarea a 67 de minute din timpul nostru pentru ajutorarea semenilor. Aceste 67 de minute reprezintă cei 67 de ani pe care fostul lider i-a consacrat luptei sale politice. 
La mulți ani și multă sănătate, domnule Mandela!



duminică, 15 iulie 2012

Direcția? Spre necunoscut și mai departe!

Am stat o perioadă bună și am observat evenimentele de „primă mână” care au cuprins viața cotidiană din frumoasa noastră țară și pot spune că rămân surprins de câte se pot întâmpla.
Am rămas surprins în primul rând de cât de prost ne-am putut prezenta la Eurovision. Pardon, pentru noi concursul ar trebui să se numească Euroafon. Păcat de piesele cu adevarat bune care nu au reușit să prindă un loc decent, iar aici mă refer direct la Moldova, având o prestanță demnă de invidiat. Dar din păcate, talentul este mai puțin important.
În politică n-am să intru, subiectul e discutat, dezbătut, uzat și refolosit atât de presa românească, dar și de presa internațională. Subiectul care pot să spun că m-a „interesat” a fost Bacalaureatul de anul acesta. Reacțiile au fost împărțite, de la elevi la părinți, profesori și jurnaliști. Ba că a fost rău, ba că a reflectat adevăratul nivel al tinerilor, Bacalaureatul e treapta care face diferența în momentul de față. 
Citisem zilele trecute o scrisoare (sau răspuns? nici nu mai știu cum se intitula) redactată de un tânăr care a susținut examenul de Bacalaureat și care critica tot: sistemul de învățământ, mass-media, educația de acasă, lumea, profesorii și găsea în toți și în toate eșecul survenit în urma probelor scrise. 
Nu vreau să apar ca un apărător al sistemului de învățământ, însă de la an la an, din programă se mai taie câte ceva pentru ca elevilor să le fie mai ușor. Examenul de anul acesta avea mai puțină materie decât cel din urmă cu 3-4 ani și tot sistemul îți pune piedică, nu? Singura „greșeală” e aceea că sistemul încearcă să diminueze frauda. Camerele de supraveghere n-ar trebui să intimideze pe nimeni sau ați văzut cumva copii intimidați de camerele din mall-uri sau cluburi? 
Scuza că televiziunea nu mai oferă modele pentru tineri e de asemenea banală. La vărsta aceasta presupun că poți să alegi și tu ce dorești să vizionezi. Nu ești obligat să te uiți la emisiuni de 2 bani care promovează incultura și violența. Sunt atâtea canale cu informații utile pentru tine, tinere elev, încât e de ajuns să apeși un buton pe telecomandă în timp ce stai pe canapea. Ca să nu mai vorbesc de documentarele de pe internet. 
Dar violența și limbajul vulgar atrage, se vinde! Astfel că noi suntem vinovați că elevii și-au căzut Bacalaureatul.
Eu vă spun doar un lucru: Rușine! Mai ales pentru cei care și-au căzut proba la Limba și Literatura Română. Înțeleg că Matematica e grea, pentru Istorie, Geografie, Fizică sau Biologie trebuie să ai anumite afinități, dar la Română nu ai nicio scuză. În timp ce răsfoiam perlele elevilor, mă gândeam că nu e posibil așa ceva, parcă erau replici dintr-un show de strand-up comedy. Sunteți români și nu vă cunoașteți limba, nu știți să scrieți un eseu agumentativ...nu vă prinde puțin rușinea? 
Și totuși noi suntem de vină, societatea, părinții, mass-media și profesorii pentru că unii tineri au ajuns la vârsta de 18-19 ani și nu știu scrie corect românește.
Eu sunt sigur că se poate mai mult, că nu acesta e nivelul tinerilor din ziua de azi, dar pentru asta cineva trebuie să dea trezirea...ceva trebuie să se întâmple.
În final doresc să-i felicit pe toți elevii care au promovat examenul de Bacalaureat, fie cu note mari, fie cu note mai mici, e important că munca lor a dat roade.
Felicitări încă o dată și baftă la facultate!

vineri, 1 iunie 2012

1 pentru pentru toți

Azi e o zi specială!
Azi e ziua în care avem voie să facem lucruri prostești, avem voie să ne jucăm, să rădem în hohote, să alergăm, să ne murdărim, să facem tot ce făceam odată...demult, când nu existau consecințe, când lumea era mai simplă, mai ușoară și fără griji pentru noi.
Avem o zi pe an când putem călătorii în timp pentru a ne simți din nou, ca la vârsta de o cifră. Nu-i timp de ezitat, haideți să profităm de ea!


La mulți ani nouă, care încă ne simțim copii!

luni, 21 mai 2012

Formații de suflet (IX)

A trecut ceva vreme de când n-am mai scris ceva pe blog, dar promit să revin cu mai multe detalii despre această perioadă lungă de inactivitate, pentru că sincer...s-au întâmplat atâtea și tot atât de multe s-au schimbat.
Azi însă vreau să mă opresc la o melodie, o piesă care mă binedispune în fiecare zi și îmi dă energie să o iau de la capăt, în fiecare dimineață în care o ascult.
Nici formația și nici piesa nu cred că necesită o introducere sau un istoric, de aceea n-am să mă mai întind cu vorba și am să le dau cuvântul băieților să se recomande singuri.


duminică, 15 aprilie 2012

Urare în zi de sărbătoare

Pentru a înţelege sacrificiul suprem trebuie doar să fim mai buni, mai iertători, mai îngăduitori, mai înţelepţi, mereu cu lumină în suflet, gânduri şi simţiri. 
Totuşi , să nu uită că azi sărbătorim Învierea lui Hristos şi nu iepuraşul, iar când vom ciocni ouă...să spunem cu zâmbetul pe buze.....
Hristos a Înviat!



luni, 9 aprilie 2012

Amintiri din alte timpuri...

Câteodată stau şi mă gândesc la anii ce-au trecut....nu-s mulţi, dar totuşi parcă era în altă viaţă.
Unde a dispărut timpul în care singura mea grijă era...defapt nu era, pentru că nu avea nicio grijă. Când purtam doar pantaloni scurţi şi umblam desculţ şi mă jucam în praf. Când abia aşteptam să se coacă fructele în grădină. Când frizerul era bunicul şi nu trebuia să dau banii pe Gillette...defapt, ce bani?! nici nu aveam nevoie de bani, nu aveam grija examenelor, diplomelor, titlurilor. Când mă trezeam la 7 şi aerul mirosea atât de proaspăt a rouă, iar mama făcea plăcinte. Când mergeam în grădină să am grijă de pepenii galbeni puşi de mami special pentru mine. Când mergeam să îmi strig prietenii afară pentru că nu aveam mobil să le trimit mesaj. Când nu aveam nervi şi nici nu ştiam ce înseamnă stresul.  Când Arbacadabra, Feriți-vă de măgăruș și Kiki, Riki, Miki erau la modă. Când făceam cort din prelata auto împreună cu băieţii din vecini şi stăteam toata ziua înăuntru....jucând cărţi şi ascultând muzică. Când mă certam cu băieţii şi mergeam acasă pe o parte, iar prin spatele casei mă întorceam la ei sau veneau ei la mine. Când înconjorul satului pe bicicletă era o adevărată aventură. Când cireşele erau mai bune din copacul altuia. Când „promit” era un cuvânt sfânt. Când singura responsabilitate era să am grijă de surioara mea. 
Dar nu. Eu mi-am dorit să fiu mare, să cresc cât jucatorii de baschet, să pot lua decizii, să am voie să merg oriunde, să am buletin, să merg la liceu (pe vremea aia nici nu știam ce e aia facultate).
Acum am tot ce mi-am dorit odată, dar parcă nu-i ce vroiam. Stres, nervi, nevoi....acestea nu intrau în calculele mele, dar au venit la pachet.
Sunt puțin nostalgic și mi-e dor de simplitatea vieții la 6 ani, dar cui nu îi e dor de copilărie?
De aceea vă provoc, ca în vremurile bune, să scrieți de ce anume vă e dor din copilărie...ce ați vrut atunci și ce aveți acum...
De dragul copilăriei și al vremurilor de atunci...

joi, 8 martie 2012

Pentru ziua de azi, pentru fiecare Femeie

Eram în dubii în ceea ce privește ziua de azi...Ziua Femeii sau Ziua Mamei. Am navigat puțin pe apele virtuale ale internetului pentru a mă informa în legătură cu data de 8 Martie și am descoperit că: 
Există o zi a femeii încă din 1910, când Internaționala Socialistă întâlnită la Copenhaga a hotărât stabilirea unei zile dedicate Femeii. Prima dată s-a sărbatorit in 19 Mari 1911 în Germania, Austria, Danemarca și alte câteva state euronepe. Data de 19 Mai s-ar spune că a fost aleasă din cauză că în 1848 în Prusia a izbucnit o revoltă, iar regele Prusiei a promis o serie de reforme, inclusiv dreptul femeilor la vot. 
Prin 1975, printr-o rezoluție Adunarea Generală ONU a proclamat ziua de 8 Martie ca Ziua Internațională a Femeii, fiind adoptată de o serie de state care nu mai auziseră până la această dată de o astfel de sărbătoare.
Dilema mea legată de Ziua Femeii sau Ziua Mamei și-a găsit răspunsul: la noi în țară, înainte de 89 se vorbea de Ziua Mamei, iar după revoluție s-a trecut la Ziua Femeii.
O chestie interesantă care am aflat-o acum e că până și în China se sărbătorește Ziua Femeii, astfel că în data de 8 Martie, toate muncitoarele au liber după-masa.
Țin cu această ocazie să le urez la mulți ani tuturor femeilor, multă sănătate și fericire în viață.
La mulți ani încă o dată și o zi însorită plină de bucurii!

sâmbătă, 31 decembrie 2011

Bilanţ 2011

Zilele acestea am stat pe gânduri și am meditat la anul care a trecut, la tot ce am realizat de-a lungul lui: am umblat, am văzut, m-am implicat, am cunoscut oameni minunați, am legat prietenii...am progresat.
Și sunt mulțumit! Anul a fost plin de surprize, plăcute și mai puțin plăcute, dar acesta e farmecul vieții...cât de ciudată și fără sens ar fi viața dacă toate ar fi previzibile?

„2011 e pe drum şi nu vreau nimic mai mult de la anul acesta decât sănătate şi fericire, pentru restul lucurilor voi muncii”... asta mi-am dorit anul trecut și asta îmi doresc și de la anul care vine.
Azi mai trece un an, o filă din marea istorie, iar eu va urez un an nou fericit şi multă sănătate!



sâmbătă, 24 decembrie 2011

Sărbători fericite!

Vroiam să scriu despre decadența moravurilor și a tradiției de Crăciun, dar Sorin mi-a luat-o înainte cu Moș Crăciun Uzurpatorul. Foarte reușit articolul, felicitări! Pe lângă asta aș mai vrea să adaug „colindul” interpretat de Ada Milea pentru a contura ideea lui Sorin.

Dar lăsând ironia și sarcasmul de-o parte, vreau să vă urez multă sănătate și fericire cu ocazia Nașterii Mântuitorului, iar dacă sunteți buni creștini, nu lăsați tradiția să piară, mergeți la colindat...arătați ca Iisus s-a născut în iesle și pentru voi.
Sărbători fericite, dragi români!

vineri, 16 decembrie 2011

File din romantismul contemporan (I)

Înainte să îmi încep articolul vreau să menţionez că nu sunt Hitch şi nici nu încerc să îl copiez, ci doar vreau să scot în faţă un detaliu al vieţii cotidiene şi sper să pot porni o discuţie pe acest subiect.
Nu poţi să treci pe stradă în ziua de azi fără să observi manifestaţii romantice ale băieților. Iar dacă vă așteptați la gesturi tandre și flori, ciocolată și poezii...atunci ați greșit epoca și vă sugerez să vă întoarceți în timp puțin mai mult de 300-400 de ani pentru astfel de „mofturi”. 
În fabulosul an 2011 băieții au ”metode moderne„ (florile sunt scumpe, ciocolata îngrașa, iar pentru poezie trebuie nițel talent).
Nu de puține ori mi s-a dat sa văd același scenariu când ies în oraș. Băiatul vede fata...merge la ea și o prinde de fund...eu stau și mă gândesc: ce îi trece prin capul băiatului în momentul acela și ce reacție se așteaptă el să aibă fata? Pentru că sigur nu va reacționa frumos și va accepta asemenea mitocănii. Dacă primul pas nu merge (ceea ce era de așteptat), urmează pasul 2: băiatul se pune la bar lângă fată, își aruncă setul de chei cu brelocul Mercedes, BMW sau Audi pe tejghea și își pune în valoare talentul orator: „cu ce îți fac cinste păpușă?” (apelativul poate veni și sub altă formă). Dacă discuția continuă, există șanse mari să devină un monolog în care el își prezintă cu mare fast posesiile, talentele și numeroasele calități, culminând cu o replică de zile mari care ar trebui să dea fata pe spate: „Nu prea îmi plac blondele, dar în seara asta voi face o excepție” (în cazul în care fata e brunetă sau roșcată, replica e aceeași...se schimbă doar culoarea). Am să mă opresc aici și n-am să continuu cu partea de dans, numere de telefon, adresa de messenger sau alte chestii prea comune.
În schimb vreau să mă opresc asupra fluieratului pe stradă după fete. Acest gest ar trebui să înlocuiască serenadele și cântecele romantice? Pentru că mie mi se pare ca înseamnă: „Hei! Ești bună, nu vrei să ieșim?”. Răspunsul nu trebuie să îl dau eu, cred că e evident la o astfel de abordare. Și cum în Evul Mediu „prințul” mai venea și călare, în Epoca Contemporană locul calului e luat de mașină și cuceritori care claxonează după fete pe stradă. Fapt pe care oricât mă străduiesc să îl înteleg, nu pot...nu-i găsesc logica. Ce reacție se așteaptă de la fată? Ce ar trebui să facă?
În cazul în care deslușesc misterul, voi reveni cu noi detalii, până atunci...„o minune ș-un mister...romantismul contemporan!”
Numai bine!

marți, 1 noiembrie 2011

Tradiţie din copilărie

Azi stăteam şi mă uitam la mulţimea de oameni care se îndrepta spre cimitirul municipal pentru a-şi comemora morţii şi mi-am adus aminte de prima dată când am mers şi eu de mână cu mama mea la cimitir de Ziua Morţilor. Şi azi parcă mă văd...ce surprins am rămas să văd tot cimitirul luminat. Era seară, undeva pe la ora 19:00 şi tot cimitirul era plin de lumânări aprinse şi de flori...un adevărat festival al luminii. Pentru vârsta mea de 5 anişori a fost ceva uimitor, dar mai mare mi-a fost surpinderea când am văzut semnificaţia acestei sărbători pentru copiii din sat: toţi primeau dulciuri de la oamenii prezenţi acolo. Astfel, an de an îmi făceam planuri împreună cu prietenii din vecini şi mergeam pregătiţi cu pungile de acasă pentru a aduna cât mai multe dulciuri. Unii ar spune că e un fel de "Tricks or Treats" al Halloween-ului, dar vă spun sincer că în acest sat-colonie nu se ştie de această sărbătoare celtică, iar dulciurile se dau spre pomenirea morţilor. Acum am crescut şi nu mai primesc dulciuri, dar am ajuns la vârsta când eu împart dulciuri şi văd bucuria pe feţele copiilor.


Pe lângă această amintire aş mai avea ceva de confesat...şi anume că Jurnalul meu de studentocrat face azi un an. Sunt mândru că am ajuns până aici cu el şi sper să ajung la cifre mai rotunde. 
La mulţi ani, dragul meu blog!

marți, 4 octombrie 2011

Încă unu a început...


  
 
Nou pentru unii, vechi pentru alţii...anul universitar a început de câteva zile şi o ia încet la goană. Boboci, studenţi mai vechi sau veterani în anii IV-V, cu toţii şi-au luat posturile în această categorie socială şi să fie într-un ceas bun...
An universitar fericit, stimabili colegi! 




luni, 6 iunie 2011

Joc şi joacă printre filme

Se pare că lumea s-a pus pe leapşa...Îmi aduc aminte când îl jucam şi eu acasă cu prietenii. Acum acest joc a primit un rol virtual şi eu răspund provocării lansate de Eliza, prin care mă invită să numesc 3 filme în care aş juca şi ce rol aş dori să am.

3. The Patriot (Major Jean Villeneuve: If I die I will die well dressed.)
Eu ciudat, dar nu aş vrea sa joc în rolul lui Mel Gibson, ci în rolul maiorului francez...are el ceva special în film.

















  
2. Constantine (John Constantine: So when a half-breed breaks the rules, I deport their sorry ass straight back to hell. I don't get them all, but I've been hoping to get enough to ensure my... retirement.) 
Aici mi-ar plăcea rolul lui Keanu Reeves...sarcasmul lui şi atitudinea non-convenţională îi dă un şarm aparte.  



















1. Sherlock Holmes (Sherlock Holmes: It's a matter of professional integrity! No girl wants to marry a doctor who can't tell if a man's dead or not!)
Pot să mă declar un fan al actorului Robert Downey Jr. iar filmul acesta cred că îl reprezinta cel mai bine, deşi pot spune că îmi plac şi rolurile lui din Iron Man sau Due Date. Mda...optez clar pentru rolul lui Holmes.


















Şi cum totul e un cerc vicios, am sa îl invit pe Johnny să îşi facă şi el topul.

sâmbătă, 21 mai 2011

Simpozion pentru viitor

N-am mai scris de o vreme bună...dar nu pot să neglijez nici partea de voluntariat studenţesc. Aici am fost prins în această perioadă, într-un simpozion studenţesc.
Stresul, nopţile nedormite, micile neîntelegeri sunt "elementele" care te-ar face să zici "pas", dar satisfacţia din final, dată de zâmbetul de mulţumire a participanţilor, e de nepreţuit.
De ce să participi la o asemenea activitate?
Dupa mine e cea mai bună metodă de a-ţi promova cercetările şi în plus audiezi multe lucrări pe tematică locală, ceea ce face ca acest tip de întalniri să fie atât de inedite. Iar pe lângă toate acestea trebuie menţionată şi partea socială, prieteniile care se leagă, distracţia şi amuzamentul.
E a doua oară când intru în contact cu un astfel de simpozion şi observ că de la an la an lucrările sunt din ce în ce mai bune şi mai documentate, semn că studenţii sunt din ce în ce mai implicaţi în cercetare...suntem pe panta ascendentă la capitolul acesta. Am văzut studenţi si studente excepţionali\e cu lucrări foarte bune, inedite...am văzut tineri şi tinere de-un potenţial uriaş. Ei sunt viitorul de mâine şi eu mă voi putea mândri că i-am cunoscut zilele acestea.
Le mulţumesc tuturor participanţilor pe calea aceasta şi le doresc mult succes!
Colegilor organizatori le rămân profund recunoscător şi sper să mai avem ocazia să colaborăm în formula aceasta.
Numai bine şi mult noroc pe viitor!

luni, 28 februarie 2011

La mulţi ani de ziua femeii!

Am început postul mai repede decât trebuia de frica timpului...mâine voi avea o zi încărcată.
În 1 Martie, conform vechiului calendar...ar fi Anul Nou, când Primăvara învinge Iarna. Tradiţia s-a schimbat din secolul al XVIII-lea, data de 1 Martie a ajuns sărbătoarea Mărţisorului, un simbol al Primăverii.
Totuşi, eu de mic copil am fost învăţat că pe 1 Martie se sărbătoreşte, pe lângă Mărţişor, o sărbătoare mult mai importantă.....Ziua Femeii, iar eu rămân fidel învăţăturilor primite.
În aceste condiţii urez tuturor femeilor (de asemenea şi fetelor) un călduros
La Mulţi Ani!!!

luni, 27 decembrie 2010

În Spiritul Crăciunului

Ca în fiecare an, şi anul acesta am respectat tradiţia Crăciunului şi am mers la colindat. Am făcut apel la amicii din copilărie, toţi băieţii şi toate fetele care veneau în vacanţa de vară la bunici la ţară şi obişnuiam să ne jucăm în curtea şcolii, iar seara spuneam poveşti de groază...dar asta am să povestesc  în alt post. Ne-am strâns în număr de 15 şi am pornit pe drumul obişnuit, de la unu la altul. E interesant să te întâlneşti cu vechi prieteni, pe care poate nu i-ai văzut peste an şi să recuperezi atunci, să depeni amintiri din copilărie. E interesant cum obiceiul înca se păstrează la ţară şi cum multe din cunoştinţele mele se retrag la ţară de Crăciun. E un loc bine conservat, unde parcă timpul trece mai încet din acest punct de vedere, iar lucrul acesta mă bucură. Cred că dacă aş fi pus să aleg sărbătoarea care îmi place cel mai mult, Crăciunul ar fi cu siguranţă alegerea mea. E Naşterea Mântuitorului, nu ziua lui Moş Crăciun, nu cadourile şi mâncarea...nu ele fac sărbătoarea asta atât de specială. E ziua când se adună toată familia acasă, când mergem să colindăm, când la 12 noaptea mergem toţi la biserică, iar pe urmă ne continuăm colindatul...e Spiritul Crăciunului.
Sper ca tradiţia asta să se pastreze mulţi ani de acum încolo, e păcat să se piardă.

(o mică parte din trupa noastră de colindători) 

vineri, 24 decembrie 2010

Sărbători fericite!!!

Fie ca sărbătoarea sfântă a Crăciunului să vă umple casa de dragoste, lumină, fericire şi linişte sufletească!