Fiindcă a trecut ceva timp de când n-am mai scris, din trecut vine și ideea pentru un nou articol. De mult mi-am propus să-i dedic un articol acestui „Mecena” al culturii românești, domnului Constantin Brâncoveanu.
Din C.V.-ul personal aflăm că s-ar fi născut prin 15 august 1654 în Brâncoveni, provenind dintr-o familie boierească înstărită. Derularea evenimentelor din familie îl aduc în casa stolnicului Constantin Cantacuzino care îl educă bine, alături de fiul său Ștefan, învățându-l pe viitorul logofăt și domn al Țării Românești, cam tot ce trebuia să știe ca să se descurce în lumea cea mare.
Ajuns la vârsta maturității, Costi, bate spre însurătoare, iar Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, era pe stoc la vremea aceea. Afacerea s-a dovedit a fi profitabilă, fiindcă au avut împreuna 4 fii și 7 fiice...fiii ca urmași la tron, iar fiicele pentru alianțe matrimoniale. Colac peste pupăză, Marica avea un talent nativ de economistă, învârtind averea brâncovenilor prin câteva conturi în străinătate și investind serios în piața imobiliară apuseană, asigurându-și familia pentru 2-3 secole...sau cel puțin așa era planul.
Treburile se complică nițel când moare domnitorul Șeban Cantacuzino, unchiul logofătului Constantin Brâncoveanu. Fiindcă n-avea moștenitori, boierimea îi „ridică” pe scut pe acest nepot, care trezit confuz și buimac din patul său, este înscăunat domn în mai puțin de-o zi.
Țara începe să o ducă bine: se introduce o reformă în sistemul fiscal, se pun bazele unei diplomații organizate, dorind domnul să împace (cu aur) atât apusul cât și răsăritul. Domnul însă juca la mai multe mâini, oferind informații atât habsburgilor despre turci cât și turcilor despre habsburgi. Ba mai mult...mișcarea moldovenească de-a pune după Costi Cantemir (pe care nu-l înghițea) un domn favorabil lui, nu prea i-a ieșit. A fost în galeria lui Constantin Duca la început, care-i era ginere, apoi a trecut la Mihai Racoviță, care-i era văr de-al doilea, însă sultanul vroia să pună pe cineva din curtea lui, astfel că l-a ales pe Mitică, din familia Cantemirilor, dușman „natural” a domnului muntean.
Echilibrul țării s-a păstrat bine, atâta vreme cât domnul a putut să țină în fâu lăcomia puterilor vecine, însă în Est se ridică Petre ăl Mare a Rusiei. După ce le-a dat 3-0 pe zăpadă la suedezi, lui Petre-i luceau ochii la Constantinopol, astfel că pregătește o campanie în care-l atrage și pe Mitică al Moldovei. În același timp trimite niște bani și la București pentru a-și asigura sprijinul Brâncoveanului. Grijuliu ca de obicei, acesta stă în expectativă militară atât pe granița cu Moldova cât și pe Dunăre, urmând să se alăture celor care stau să câștige. Cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, prevederea minuțioasă a domnitorului nu a putut anticipa acțiunea vărului său, spătarul Toma Cantacuzino, care-i ia cavaleria și se alătură rușilor. Cei din urmă ajung să fie bătuți de turci și trimiși acasă plângând, iar în presă turcă, numele lui Brâncoveanu apare pătat.
Învinuirea lui Toma și aurul românesc nu l-au putut convinge pe sultan să nu se răzbune, întocmind un plan de răzbunare pe 3 ani. Auzind acestea, stolnicul Constantin Cantacuzino, care-l vroia pe fiu-său...Fane domn peste toată Țara Românească, face o excursie la Constantinopol pentru o sesiune de plecăciuni și acțiuni de trădare împotriva domnului de la București. Cum era deja pregătită campania împotriva Vienei, sultanul îi dă ordin lui Mustafa-aga ca în drumul său spre Viena, să-l trimită legat la Înălțimea Sa.
Postat la ușa domnitorului cu un batalion de ieniceri, Mustafa-aga îi înmânează domnului năframa de mătase neagră, semn că a fost mazilit.
Ajuns la Constantinopol, sub puterea de convingere a torționarilor turci, Constantin Brâncoveanu își dezvăluie toate conturile din străinătate, rămânând cu posesiunile transilvănene doar, însă nici de acestea nu apucă să se bucure fiindcă turcii îl scurtează de cap atât pe el cât și pe fiii lui cu tot cu sfetnicul Ienache Văcărescu, în data de 15 august 1714, exact în ziua când domnitorul ar fi împlinit 60 de ani.
Imaginea domnului muntean a rămas în mentalitatea colectivă românească nu atât pentru perioada de echilibru și prosperitate prin care a trecut Țara Românească sub domnia sa cât pentru activitatea culturală și artistică purtată de acesta spre a aduce influențe renascentiste în spațiul românesc și a le adapta necesităților și specificului românesc, dând astfel naștere unui stil arhitectural numit stilul brâncovenesc sau barocul românesc.
