Letopiseț de blog (IV)

Fiindcă a trecut ceva timp de când n-am mai scris, din trecut vine și ideea pentru un nou articol. De mult mi-am propus să-i dedic un articol acestui „Mecena” al culturii românești, domnului Constantin Brâncoveanu.

Din C.V.-ul personal aflăm că s-ar fi născut prin 15 august 1654 în Brâncoveni, provenind dintr-o familie boierească înstărită. Derularea evenimentelor din familie îl aduc în casa stolnicului Constantin Cantacuzino care îl educă bine, alături de fiul său Ștefan, învățându-l pe viitorul logofăt și domn al Țării Românești, cam tot ce trebuia să știe ca să se descurce în lumea cea mare.

Ajuns la vârsta maturității, Costi, bate spre însurătoare, iar Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, era pe stoc la vremea aceea. Afacerea s-a dovedit a fi profitabilă, fiindcă au avut împreuna 4 fii și 7 fiice...fiii ca urmași la tron, iar fiicele pentru alianțe matrimoniale. Colac peste pupăză, Marica avea un talent nativ de economistă, învârtind averea brâncovenilor prin câteva conturi în străinătate și investind serios în piața imobiliară apuseană, asigurându-și familia pentru 2-3 secole...sau cel puțin așa era planul. 

Treburile se complică nițel când moare domnitorul Șeban Cantacuzino, unchiul logofătului Constantin Brâncoveanu. Fiindcă n-avea moștenitori, boierimea îi „ridică” pe scut pe acest nepot, care trezit confuz și buimac din patul său, este înscăunat domn în mai puțin de-o zi. 

Țara începe să o ducă bine: se introduce o reformă în sistemul fiscal, se pun bazele unei diplomații organizate, dorind domnul să împace (cu aur) atât apusul cât și răsăritul. Domnul însă juca la mai multe mâini, oferind informații atât habsburgilor despre turci cât și turcilor despre habsburgi. Ba mai mult...mișcarea moldovenească de-a pune după Costi Cantemir (pe care nu-l înghițea) un domn favorabil lui, nu prea i-a ieșit. A fost în galeria lui Constantin Duca la început, care-i era ginere, apoi a trecut la Mihai Racoviță, care-i era văr de-al doilea, însă sultanul vroia să pună pe cineva din curtea lui, astfel că l-a ales pe Mitică, din familia Cantemirilor, dușman „natural” a domnului muntean.

Echilibrul țării s-a păstrat bine, atâta vreme cât domnul a putut să țină în fâu lăcomia puterilor vecine, însă în Est se ridică Petre ăl Mare a Rusiei. După ce le-a dat 3-0 pe zăpadă la suedezi, lui Petre-i luceau ochii la Constantinopol, astfel că pregătește o campanie în care-l atrage și pe Mitică al Moldovei. În același timp trimite niște bani și la București pentru a-și asigura sprijinul Brâncoveanului. Grijuliu ca de obicei, acesta stă în expectativă militară atât pe granița cu Moldova cât și pe Dunăre, urmând să se alăture celor care stau să câștige. Cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, prevederea minuțioasă a domnitorului nu a putut anticipa acțiunea vărului său, spătarul Toma Cantacuzino, care-i ia cavaleria și se alătură rușilor. Cei din urmă ajung să fie bătuți de turci și trimiși acasă plângând, iar în presă turcă, numele lui Brâncoveanu apare pătat.

Învinuirea lui Toma și aurul românesc nu l-au putut convinge pe sultan să nu se răzbune, întocmind un plan de răzbunare pe 3 ani. Auzind acestea, stolnicul Constantin Cantacuzino, care-l vroia pe fiu-său...Fane domn peste toată Țara Românească, face o excursie la Constantinopol pentru o sesiune de plecăciuni și acțiuni de trădare împotriva domnului de la București. Cum era deja pregătită campania împotriva Vienei, sultanul îi dă ordin lui Mustafa-aga ca în drumul său spre Viena, să-l trimită legat la Înălțimea Sa. 

Postat la ușa domnitorului cu un batalion de ieniceri, Mustafa-aga îi înmânează domnului năframa de mătase neagră, semn că a fost mazilit. 

Ajuns la Constantinopol, sub puterea de convingere a torționarilor turci, Constantin Brâncoveanu își dezvăluie toate conturile din străinătate, rămânând cu posesiunile transilvănene doar, însă nici de acestea nu apucă să se bucure fiindcă turcii îl scurtează de cap atât pe el cât și pe fiii lui cu tot cu sfetnicul Ienache Văcărescu, în data de 15 august 1714, exact în ziua când domnitorul ar fi împlinit 60 de ani. 

Imaginea domnului muntean a rămas în mentalitatea colectivă românească nu atât pentru perioada de echilibru și prosperitate prin care a trecut Țara Românească sub domnia sa cât pentru activitatea culturală și artistică purtată de acesta spre a aduce influențe renascentiste în spațiul românesc și a le adapta necesităților și specificului românesc, dând astfel naștere unui stil arhitectural numit stilul brâncovenesc sau barocul românesc.

Pe alte domenii [Cu susu-n jos]

N-am mai scris de un timp, iar în salvarea mea a venit bunul coleg și vecin de blog Johnny, propunându-mi să scriu despre un film ce l-am vizionat de curând și cu asta îi rămân dator. 

Ia vedeți ce mi-a ieșit:

Upside down, un film cu „fundu-n sus”, dacă îmi permiteți. Povestea desprinsă din S.F.-urile ce tratează societățile totalitare dintr-un timp imemorial, ne prezintă încă de la început cadrul filmului și ține o lecție puerilă de fizică enunțând cele 3 legi ale gravitației în lumea lor. Dacă nu a reușit să te plictisească detaliile ambigue de la început, pe parcurs se trezește în tine un sentiment de déjà vu, aducându-ți aminte de povestea din Iluzionistul sau In time, unde este tratată aceeași idee, a două personaje din lumi diferite și condiții sociale diferite, care ajung să se îndrăgostească iar cei din jur să nu fie de acord. „Iubirea este un univers aparte care nu ține cont de legile lumești” trebuia să fie tema centrală a filmului, cu lacrimi și suspans, cu scene de romantism și situații care să te țină lipit de scaun, însă nu-i. Filmul a fost totuși salvat (cât se mai putea) de prezența scenică a actriței Kirsten Dunst (ce suferea de amnezie și nu-și recunoștea iubitul din adolescență) și de calitatea imaginii.

În rest, pot spune că filmul intră în Top 3 „Filme pentru care îmi pare rău că am banii pe bilet la cinema”, alături de Season of the Witch și Taken 2, unde pot spune cu mâna pe inimă că singura fază de suspans a fost la final, dacă reușește sau nu fata să facă parcarea laterală cu spatele.

Protest împotriva deciziilor necugetate

De multe ori în viață ni se întâmplă să luăm decizii pe care pe urmă să le punem la îndoială, decizii care pot afecta 2, 3 sau poate mai multe persoane, dar totuși la nivelul nostru numărul de „victime” e mic spre deosebire de deciziile care se iau la nivel înalt.

Împotriva acestor decizii îmi manifest dezgustul și protestez! 

Azi m-am gândit să mă opresc asupra ultimelor decizii luate pentru sistemul de învățământ superior, și anume asupra faptului că de anul acesta, tinerii studenți nu mai pot face modulul psiho-pedagogic în perioada licenței pentru a putea preda pe urmă în gimnaziu, ci ei vor fi nevoiți să facă un masterat special în domeniul acesta, iar cum minunatul nostru sistem educațional îți oferă doar un singur masterat gratuit...tânărul student absolvent va trebui să se gândească dacă dorește să facă un masterat pe specialitatea sa și să-l plătească pe cel de psiho-pedagogie sau invers. În acest caz, stimați colegi mai mici care v-ați găndit să vă găsiți un loc unde să predați în timpul masteratului, va sugerez să căutați altă alternativă. 

Rog acea persoană care va găsi logica în această decizie a Ministerului Educației, să ne-o explice și nouă.

Iar dacă tot suntem la Ministerul Educației, din categoria „ce-am visat eu azi noapte...pun mâine în practică”...a apărut o nouă lege prin care toți studenții din ultimii ani de studii sunt obligați să dea un examen din materiile de bază pentru a putea intra în licență. Mulți vor comenta acest fapt spunând că și mai demult așa se proceda...cu „vechiul sistem”, dar noi n-am adoptat Bologna? Dar să revenim la lege...nu sunt indignat pentru faptul că trebuie să dăm și examen pentru licență (ar fi fost prea frumos fără), ci pentru că legea s-a dat în Noiembrie, adică după începerea anului universitar și au pretenția să se aplice de acum. Din câte știam eu...asa ceva nu e prea legal, legislația prevăzănd că o astfel de lege intră în vigoare din anul următor universitar și pe lăngă asta, studenții înscriși înainte de lege, au completat niște contracte de studii în care nu se specifica nimic despre un anume examen suplimentar la susținerea liberă a licenței. Se pare ca unii s-au ghidat după sintagma: „Azi distrugem bacul, mâine licența!”

În fine...aceste lucruri mă nemulțumesc momentan și astfel îmi prezint dezgustul față de ele.

P.S. acesta nu este un protest îndreptat împotriva conducerii statului sau împotriva unui partid politic (pe blogul meu nu se va discuta politică), ci îndreptat împotriva deciziilor luate peste noapte, fără logică și necugetate.

Joc şi joacă printre filme

Se pare că lumea s-a pus pe leapşa...Îmi aduc aminte când îl jucam şi eu acasă cu prietenii. Acum acest joc a primit un rol virtual şi eu răspund provocării lansate de Eliza, prin care mă invită să numesc 3 filme în care aş juca şi ce rol aş dori să am.

3. The Patriot (Major Jean Villeneuve: If I die I will die well dressed.)
Eu ciudat, dar nu aş vrea sa joc în rolul lui Mel Gibson, ci în rolul maiorului francez...are el ceva special în film.

  

2. Constantine (John Constantine: So when a half-breed breaks the rules, I deport their sorry ass straight back to hell. I don't get them all, but I've been hoping to get enough to ensure my... retirement.) 

Aici mi-ar plăcea rolul lui Keanu Reeves...sarcasmul lui şi atitudinea non-convenţională îi dă un şarm aparte.  

1. Sherlock Holmes (Sherlock Holmes: It's a matter of professional integrity! No girl wants to marry a doctor who can't tell if a man's dead or not!)
Pot să mă declar un fan al actorului Robert Downey Jr. iar filmul acesta cred că îl reprezinta cel mai bine, deşi pot spune că îmi plac şi rolurile lui din Iron Man sau Due Date. Mda...optez clar pentru rolul lui Holmes.


















Şi cum totul e un cerc vicios, am sa îl invit pe Johnny să îşi facă şi el topul.

Românii nu dorm...

În urma nefericitului incident din 15 Martie petrecut în Miercurea Ciuc, românii au reacţionat! (detalii aici).
Ni se cere de la Bruxelles să fim toleranţi. Li se dau drepturi egale (ţin să menţionez că mă refer aici la toate minorităţile din ţară, fără excepţii), le se oferă cadru propice unei vieţi decente, partide politice, ba mai mult, predarea Istoriei şi Geografiei României în limba maternă. Nu cred că mai există diferenţe între minorităţi şi autohtoni în ţară, doar suntem europeni, nu? Cei de la Bruxelles ar putea veni să ia notiţe de toleranţă în România.
Însă incidentul din Miercurea Ciuc nu poate fi lăsat aşa. De ce nu s-a autosesizat Oficiul Naţional Pentru Cultul Eroilor? Statul?
Aţi auzit cumva că românii s-au adunat la Blaj pe 15 Mai ca să dea foc unei papuşi întruchipându-l pe  Kossuth Lajos? NU! Aceasta e instigare împotriva unui neam, a unei naţiuni...şi-au adus şi copiii să vadă această oroare...cum credeţi că vor reacţiona aceştia la cele văzute? Ce învăţătură vor trage din acest comportament? Vă spun eu, ură faţă de români.
Constituţia României prevede ca orice minoritate care locuieşte pe teritoriul acestei ţări trebuie să cunoască limba română şi să se supună legislaţiei în vigoare.
Aşa s-a supus domnul Csibi Barna? Aşa cred că ne arată cât respect poartă ţării în care locuieşte.
Dar nu....lasaţi-l! Nu cumva să îi îngrădim dreptul la exprimare.
Mulţumim Romanian National Security!

 

 P.S. Acest post nu este un atac la una dintre minorităţile care locuiesc în România, ci o critică adusă persoanelor iredentiste cu gânduri feudale.  

Prietenie absolută

Pe lângă faptul că posedă inteligenţă, omul se mai deosebeşte de animale prin nevoia de socializare. Scopul final al acestei acţiuni este de a cunoaşte persoane noi, de a interacţiona cu ele şi de a lega prietenii.
Despre asta aş vrea să scriu şi eu...prietenia. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane ar spune DEX-ul. Garabet Ibrăileanu spunea că "prietenia este singura afecţiune curat omenească; toate celelalte îşi au începuturile la animal şi sunt fizice."
După mine, un prieten e aceea persoană care e lângă tine şi la bine dar şi la rău, care te caută când eşti bolnav care te ajută când eşti la necaz, care se bucură de reuşitele tale. Tind să cred că am lângă mine astfel de oameni.
Ieri, venind pe tren mi-am scos o carte să citesc...White City Blue de Tim Lott. Un pasaj legat de prietenie mi-a atras atenţia: "Pentru început, sunt prietenii pe care nu îi placi. Eu am foarte mulţi din ăştia. Apoi sunt prietenii pe care îi placi, dar nu te deranjezi niciodată să te întâlneşti cu ei. Mai sunt cei pe care îi placi foarte tare, dar nu le suporţi partenerii. Şi cei pe care îi ai din obişnuinţă şi nu poţi să te lipseşti de ei. Şi cei cu care eşti prieten nu pentru că îi placi, ci pentru că sunt chipeşi sau populari şi dă bine să fii văzut cu ei. Prieteni-trofeu. Eu le spun O.E.F.A. (Oameni Egoişti Foarte Atrăgători)".
Încerc să cred că astfel de clasificări nu există, că sunt ireale, că oamenii sunt mai buni de atât, ca interesele nu afectează aşa mult prietenia. Că există doar Prieteni şi Prieteni foarte buni. Vreau să cred absolutul.
"O mulţime de oameni vor să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei să ai pe cineva care să dorească să călătorească cu tine cu autobuzul, atunci când limuzina s-a stricat" (Oprah Winfrey)

Decizii sau regrete

Ieri, după ce mă trezisem de dimineață să pot colinda orașul pentru nevoile personale, am ajuns la facultate la ora 16 la curs. Obosit de atâta umblat, plictiseala m-a prins repede, iar refugiul în astfel de vremuri e privitul pe fereastră. Și cum stăteam așa atârnat cu privirea spre noua bibliotecă, m-a lovit inspirația.
Decizii!
De-o vreme încoace, am ajuns să cred în vorba: "Mai bine regreţi ceva ce ai făcut, decât ceea ce nu ai avut curaj să faci". Câți dintre noi nu am ajuns în situația de a lua o decizie importanta și aveam 2 sau mai multe variante? De unde știm că am ales calea care trebuie? Ne consolăm cu gândul: "așa a fost să fie" dar de multe ori ne gândim: "cum ar fi fost dacă aș fi ales cealaltă variantă?"...moment ce ne pune în impasul de a ne contesta alegerea făcută.
Aici apare curiozitatea mea: câți dintre voi sunteți absolut siguri de deciziile pe care le-ați luat? aveți regrete față de ceea ce ați ales? ați vrea să dați timpul înapoi pentru a alege altceva?

Timpul

Stând puțin pe gânduri și planificându-mi ziua, dimineață când m-am trezit, mi-am dat seama că m-am înhămat la prea multe lucruri. Am atâtea planuri, lucruri care doresc să le fac, lucruri care poate în trecut mi se păreau nesemnificative iar acum mă preocupă...lucruri care simt că îmi scapă de sub control și termenul limită se apropie, lucruri care nu-mi permit să le fac acum.
Aș putea da vina pe timp...trece prea repede și nu ma așteaptă, dar timpul n-are nicio vină...eu sunt vinovat, suntem administratorii propriului timp, îmi spunea cineva, și se pare că sunt un prost administrator al timpului meu. Sunt în mijlocul studenției....acum e timpul să fac de toate...
Aici vin întrebările mele către voi: Cât de buni administratori ai propriului timp sunteți? Reușiți să faceți tot ce vă propuneți în timpul dat? Cum știti dacă ați luat mai mult decât puteți duce?