Ţin să menţionez că acest blog este proprietate personală, iar eu mă voi folosi de acesta în conformitate cu nevoile şi credinţele mele. Îmi iau de asemenea dreptul de a modera discuţiile pe marginea subiectelor expuse aici şi voi ignora orice atac la persoană, mai ales dacă vine sub formă anonimă.

joi, 11 noiembrie 2010

Decizii sau regrete

Ieri, după ce mă trezisem de dimineață să pot colinda orașul pentru nevoile personale, am ajuns la facultate la ora 16 la curs. Obosit de atâta umblat, plictiseala m-a prins repede, iar refugiul în astfel de vremuri e privitul pe fereastră. Și cum stăteam așa atârnat cu privirea spre noua bibliotecă, m-a lovit inspirația.
Decizii!
De-o vreme încoace, am ajuns să cred în vorba: "Mai bine regreţi ceva ce ai făcut, decât ceea ce nu ai avut curaj să faci". Câți dintre noi nu am ajuns în situația de a lua o decizie importanta și aveam 2 sau mai multe variante? De unde știm că am ales calea care trebuie? Ne consolăm cu gândul: "așa a fost să fie" dar de multe ori ne gândim: "cum ar fi fost dacă aș fi ales cealaltă variantă?"...moment ce ne pune în impasul de a ne contesta alegerea făcută.
Aici apare curiozitatea mea: câți dintre voi sunteți absolut siguri de deciziile pe care le-ați luat? aveți regrete față de ceea ce ați ales? ați vrea să dați timpul înapoi pentru a alege altceva?

12 comentarii:

  1. Pot sa spun ca m-au multumit deciziile luate pana acum..nu toate..dar marea majoritate:D. Nu am regrete...si nu as da timpul inapoi pentru a alege altceva. Viata merge inainte:D

    RăspundețiȘtergere
  2. pot sa subscriu, refugiul in asemenea vremuri pare a fi privitul pe fereastra.
    Cat despre deciziile mele, nu regret nimic din ce nu am facut. Pur si simplu astfel de ganduri nu se nasc in mintea mea. Mereu daca imi doresc ceva, urmaresc lucrul respectiv, iar daca nu il obtin nu am ce face decat sa ma resemnez, mi-am jucat cartea.
    Regret insa unele lucruri pe care le-am facut. Si ma gandesc, ce bine era daca nu eram plina de indoieli, daca nu eram confuza, ce bine ar fi fost sa nu le fac.
    Da, bineinteles as vrea sa ma intorc in timp sa schimb unele lucruri pe care le-am facut, cuvinte necugetate pe care le-am rostit. Insa dupa cum am spus mai sus, nu regret nimic din ce am ales sa nu fac, ba chiar de alegerile astea sunt mai mandra.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eu nu am regrete, nici macar unu mic.
    Sunt mandru de deciziile pe care le-am luat in viata, chir daca am dat gres, nu am de ce sa regret.
    Iar faza cu: "cum ar fi fost dacă aș fi ales cealaltă variantă?" mi se pare cel mai cretin lucru posibil. daca a trecut deja, s-a intamplat, cum mai poti sa te gandesti la alta varianta?
    cred in destin si merg pe : "așa a fost să fie".

    RăspundețiȘtergere
  4. Sa inteleg ca regreti faptul ca inca n-ai pus piciorul in noua biblioteca si ca ai ales calea ignorantei?:)) sau de unde inspiratia?

    RăspundețiȘtergere
  5. Chiar am fost in noua biblioteca...
    Am fost la deschidere si de atunci am mai fost...inspiratia a venit din privitul in deriva:P

    RăspundețiȘtergere
  6. Da...au fost cateva decizii pe care le-am luat.de regetat nu am regretat dar au fost momente in care ma gandeam cum ar fi fost daca as fi ales celalalt drum.:)

    RăspundețiȘtergere
  7. aha, asta e deci un chestonar i intrebarea este: regreti decziile luate de-a lungul vietii?
    ce se poate rezolva cu raspunsul la sondajul asta? oricare ar fi raspunsul

    RăspundețiȘtergere
  8. E o simpla curiozitate de a mea si tind sa cred ca face cititorul sa faca o retrospectiva a deciziilor importante pe care le-a luat. Oricum, nu cred ca exista persoana care sa nu se mai gandeasca la deciziile care le-a luat in trecut, cu gandul la cum ar fi fost pe cealalta cale?

    RăspundețiȘtergere
  9. nu..nu am regrete!iar daca am ales sa merg pe acel drum.il continui..fara sa ma gandesc prea mult cum ar fi fost pe cealalta varianta
    imi asum raspunderea pentru deciziile mele:)

    RăspundețiȘtergere
  10. asa este nu ar trebuie sa avem regrete, daca regretam un lucru atunci inseamna ca nu am invatat nimic din acel lucru, totusi trebuie sa avem unele remuscari fata de lucrurile nechibzuite facute sau spuse la un moment dat fata sau despre cineva si sa incercam cat mai mult posibil sa nu le repetam

    RăspundețiȘtergere
  11. Până acum am un singur regret: că nu am apreciat la timp prietenia cuiva.

    RăspundețiȘtergere
  12. E greu sa iti gasesti un prieten adevarat, dar e foarte usor sa il pierzi :|

    RăspundețiȘtergere