Prietenie absolută

Pe lângă faptul că posedă inteligenţă, omul se mai deosebeşte de animale prin nevoia de socializare. Scopul final al acestei acţiuni este de a cunoaşte persoane noi, de a interacţiona cu ele şi de a lega prietenii.
Despre asta aş vrea să scriu şi eu...prietenia. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane ar spune DEX-ul. Garabet Ibrăileanu spunea că "prietenia este singura afecţiune curat omenească; toate celelalte îşi au începuturile la animal şi sunt fizice."
După mine, un prieten e aceea persoană care e lângă tine şi la bine dar şi la rău, care te caută când eşti bolnav care te ajută când eşti la necaz, care se bucură de reuşitele tale. Tind să cred că am lângă mine astfel de oameni.
Ieri, venind pe tren mi-am scos o carte să citesc...White City Blue de Tim Lott. Un pasaj legat de prietenie mi-a atras atenţia: "Pentru început, sunt prietenii pe care nu îi placi. Eu am foarte mulţi din ăştia. Apoi sunt prietenii pe care îi placi, dar nu te deranjezi niciodată să te întâlneşti cu ei. Mai sunt cei pe care îi placi foarte tare, dar nu le suporţi partenerii. Şi cei pe care îi ai din obişnuinţă şi nu poţi să te lipseşti de ei. Şi cei cu care eşti prieten nu pentru că îi placi, ci pentru că sunt chipeşi sau populari şi dă bine să fii văzut cu ei. Prieteni-trofeu. Eu le spun O.E.F.A. (Oameni Egoişti Foarte Atrăgători)".
Încerc să cred că astfel de clasificări nu există, că sunt ireale, că oamenii sunt mai buni de atât, ca interesele nu afectează aşa mult prietenia. Că există doar Prieteni şi Prieteni foarte buni. Vreau să cred absolutul.
"O mulţime de oameni vor să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei să ai pe cineva care să dorească să călătorească cu tine cu autobuzul, atunci când limuzina s-a stricat" (Oprah Winfrey)