Pledoaria maimuţei

 

Aseară, o prietenă mi-a atras atenţia asupra unui aspect din blogul meu. Am lăudat fiinţa umana în detrimentul animalelor, iar ca să îmi demonstreze nobleţea animalelor, Mariana mi-a trimis o poezie pe care o împărtăşesc cu voi.

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!

Tot circulă o vorbă, deloc adevărată

Că omul ar descinde din buna noastră rasă.

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!

Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?

Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?

Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?

Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,

Ca să scornească arma distrugerii în masă?

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,

Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,

Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,

Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.

Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat

În obştea maimuţească vreun cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame

Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.

Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,

Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,

Devine şef acela viteaz, agil, deştept,

Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,

De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,

Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

Nebuni după putere şi după bunăstare!

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,

Contează doar averea şi înmulţirea ei.

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură

Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,

N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator..

Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:

La noi nu se întâmplă război religi

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,

Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,

Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.

E-adevărat că omul, acest biped gunoi,

Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!