Ţin să menţionez că acest blog este proprietate personală, iar eu mă voi folosi de acesta în conformitate cu nevoile şi credinţele mele. Îmi iau de asemenea dreptul de a modera discuţiile pe marginea subiectelor expuse aici şi voi ignora orice atac la persoană, mai ales dacă vine sub formă anonimă.

luni, 24 ianuarie 2011

Manifest împotriva băgatului în seamă

Omul este de la natură o fire foarte curioasă, lucru de apreciat atunci când vine vorba de cunoştinţe generale, de lucruri noi şi folositoare, dar de condamnat când e vorba despre viaţa cuiva. E bine pe de-o parte să fii curios de fizică nucleara, istoria Imperiului Aztec sau împerecherea la fluturii paranormali (vorba unui profesor), dar când te bagi în vieţile oamenilor şi îţi dai cu părerea, îi critici că din punctul tău de vedere ei nu fac bine, că tu aşa vezi lucrurile şi aşa trebuie şi ei să vadă, atunci tu ai o problemă. 
Ar fi interesant de cercetat "Băgatul în seamă la români"...tot la 10 paşi dai peste o persoană care are ceva de spus în legătură cu tine, că nu-i place cum te îmbraci, cum te exprimi, cum mergi sau cum socializezi.
Domnule! Suntem diferiţi! Nu există două persoane la fel, nici măcar gemenii. Aşa că terminaţi odată cu ideile acesta. "Eu sunt atotştiutor şi am dreptul să critic tot ce îmi iese in cale"...aşa ceva nu există, doar persoane care suferă de grandomanie acută, care se ascund sub un limbaj academic, încercând să pară importanţi. Spune-ţi părerea când eşti întrebat, nu bate din gura doar ca să atragi atenţia, ţine de bun simţ. Nu îţi cenzureaza nimeni dreptul la opinie, dar nici nu abuza de el. 
Nu îţi convine ce vezi? Ai alte alternative :)

6 comentarii:

  1. Sebastian, dintr-un motiv sau altul trebuie să fiu de acord cu ceea ce ai spus. Între timp, am ajuns la concluzia, că unii oameni n-au o viaţă pe care să şi-o trăiască, aşa că apelează la alţii, crezând că aşa le trece timpul mai uşor. Dar, precum spuneam şi cu alte ocazii, astfel de persoane dispar în negura vremii, cât ai spune peşte.

    Aşa că...PEŞTE!:)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bagatu' in seama e bine venit in cazu' in care vrei sa critici o muzica naspa, niste oameni influentati de muzica de proasta calitate pe care o asculta. Pana la urma urmei muzica ne influenteaza viata in mod inconstient, vrem nu vrem.
    Si nu ma refer doar la muzica, arta in general s-a comercilaizat in cat mare majoritate a oamenilor savureaza c***t parfumat.
    Nu e ciudat cum oamenii in loc sa cumpere o pictura de calitate, dau banii pe kitchuri pt ca sunt mai colorate, mai dragute etc.
    Insa din punct de vedere artistic nu au nici cea mai mica valoare.
    Si atunci nu e ok sa te bagi in seama?
    Te bagi in seama cand vrei sa schimbi ceva, nu doar sa critici.
    Poate gresesc, dar asa gandesc eu...
    Faina treaba, ai gasit un subiect misto, vere!
    keep it real!

    RăspundețiȘtergere
  3. La arta nu ma bag.
    Tot ce pot spune e ca lumea e diferita si are gusturi diferite, mai ales cand vine vorba de arta

    RăspundețiȘtergere
  4. oooh, goodness me!
    In calitate de critic oficial al acestui blog, declar ca imi place acest articol. :)

    RăspundețiȘtergere
  5. :))
    Multumesc Maria, asteptam parerea ta ;)

    RăspundețiȘtergere