Momente de poezie (I)

De când am venit la facultate, am avut ocazia să cunosc persoane foarte interesante, de un rar talent în diferite domenii. În această categorie aş putea să o încadrez şi pe tânăra domnişoară Iulia Pătraşcu, studentă la Facultatea de Litere. Stând la discuţii cu ea în seara aceasta...mi-a arătat câteva dintre creaţiile personale. Am rămas uimit când le-am citit şi mi-am propus să vă dezvălui şi vouă din talentul acestei domnişoare:

Când peste tot se va depune o lopată de pământ,

Când îngerii vor sta să plângă, cerul lăcrimând

Când soarele se va-neca în marea adâncă,

Iar luna palidă şi rece se v-a zdrobi de-o stâncă,

Un înţelept va sta să vadă tot ce se petrece,

Privindu-mă cu disperare şi cu ochiul rece

Iar stelele de întristare vor părăsi văzduhul,

Heruvimii îmi vor lua de pe pământ duhul.

Atunci, tu trupul să mi-l iei de moarte încolţit

Şi să îl pui pe rug aprins, de ură îngrămădit

Dar mai înainte să-l despici, bucată cu bucată

Şi inima din piept să-o scoţi, chiar de este moartă.

Să îmi desprinzi mâinile ce altădată te îmbrăţişau

Şi apoi picioarele ce spre tine alergau

Iar pieptul, unde capul frumos ţi-l aşezai

Cu răutate să-l zdrobeşti, milă să nu ai.

Un praf de cenuşă probabil va rămâne

Care mereu să-ţi amintească de un coşmar, de mine

Dar şi pe-acela să-l arunci, una să devină

Cu pământul necurat de păcat şi vină

Să treacă trecătorii să-l calce în picioare

Iar tu să vrei să plângi, dar să nu ai suflare

Să-l bată vântul aspru în zări să îl împartă

Iar tu, să plângi cu lacrimi de foc a mea soartă

Nu pentru că vreau să zdrobesc a ta fiinţă

Ci pentru că azi mai am o singură dorinţă.

Când peste tot se va depune o lopată de pământ

Când îngerii vor sta să plângă, cerul lăcrimând

Când soarele se va-neac în marea adâncă

Iar luna palidă și rece se va zdrobi de-o stâncă

Tu singur vei putea să vezi tot ce se petrece,

Privindu-mă cu ură și cu ochiu-ți rece.

(Iulia Pătraşcu, Mai am o singură dorinţă)