Bilanţ 2010

Am ajuns în momentul când privim în spate, tragem linie şi socotim. Anul 2010 a fost unul dintre cei mai activi ani ai mei, aglomerat dar plăcut. Evenimentele au alternat, bune şi rele, fericite şi nefericite, norocoase şi ghinioniste, dar acum....cum stau şi privesc focul din şemineu...mi-e bine, iar dacă rezultatul final e bun, n-am de ce să mă plâng de anul care stă să treacă.
2010 a fost un an bun!

2011 e pe drum şi nu vreau nimic mai mult de la anul acesta decât sănătate şi fericire, pentru restul lucurilor voi muncii. Chiar discutam aseară cu o prietenă pe această temă, cât de esenţiale sunt cele două şi cât de greu de dobândit sunt ele. Voi ce aşteptări aveţi de la noul an?
Azi mai trece un an, o filă din marea istorie, iar eu va urez un an nou fericit şi multă sănătate!

În Spiritul Crăciunului

Ca în fiecare an, şi anul acesta am respectat tradiţia Crăciunului şi am mers la colindat. Am făcut apel la amicii din copilărie, toţi băieţii şi toate fetele care veneau în vacanţa de vară la bunici la ţară şi obişnuiam să ne jucăm în curtea şcolii, iar seara spuneam poveşti de groază...dar asta am să povestesc  în alt post. Ne-am strâns în număr de 15 şi am pornit pe drumul obişnuit, de la unu la altul. E interesant să te întâlneşti cu vechi prieteni, pe care poate nu i-ai văzut peste an şi să recuperezi atunci, să depeni amintiri din copilărie. E interesant cum obiceiul înca se păstrează la ţară şi cum multe din cunoştinţele mele se retrag la ţară de Crăciun. E un loc bine conservat, unde parcă timpul trece mai încet din acest punct de vedere, iar lucrul acesta mă bucură. Cred că dacă aş fi pus să aleg sărbătoarea care îmi place cel mai mult, Crăciunul ar fi cu siguranţă alegerea mea. E Naşterea Mântuitorului, nu ziua lui Moş Crăciun, nu cadourile şi mâncarea...nu ele fac sărbătoarea asta atât de specială. E ziua când se adună toată familia acasă, când mergem să colindăm, când la 12 noaptea mergem toţi la biserică, iar pe urmă ne continuăm colindatul...e Spiritul Crăciunului.
Sper ca tradiţia asta să se pastreze mulţi ani de acum încolo, e păcat să se piardă.

 

(o mică parte din trupa noastră de colindători) 

Sărbători fericite!!!

Fie ca sărbătoarea sfântă a Crăciunului să vă umple casa de dragoste, lumină, fericire şi linişte sufletească!

Vedete de România

Mda! M-a apucat febra scrisului, a liberii exprimări. Scriu a 3-lea post în seara aceasta pentru că nu m-am putut abţine să nu-mi spun părerea despre tema aceasta: „Vedete de România”

Vedeta este un  artist vestit (mai ales de teatru, cinema); stea. Persoană care se impune în mod intenţionat într-un domeniu de activitate, asta confrom DEX-ului. Ar trebuii anuntaţi cei de la Academia Română să schimbe sensul cuvântului pentru că în ziua de azi la „tembelizor”  nu mai există aşa ceva sau e pe cale de dispariţie. Oriunde m-aş uita, ceea ce atrage cel mai mult e prostia şi scandalul. Vina nu e a celor din televiziune, ci a noastră, popor consumator de scandaluri şi mizerii.

Un exemplu atât de mediatizat în ultima vreme e cazul lui Ciprian, băiatul „nu ştiú”. Acel băiat, pe lângă că e timid, e şi bolnav, dar noi ne amuzăm pe seama lui. Am văzut cazuri de copii de 10 ani folosind replica lui, dar şi oameni de 50 de ani...chiar aşa mult ne influenţează prostia? Chiar aşa dornici suntem de ea? 

Mi-e silă de toate certurile de familie televizate, de scandalurile din presă, de mizeria din politică.

Omul trebuie să fie informat, dar nu cred că viaţa privată a unei „vedete” e de interes general.

Sistemul de valori

De mici ne alegem valori după care ne ghidăm în viaţă. Fireşte acestea se schimbă pe parcurs în funcţie de vârstă şi etapa prin care trecem. Fiecare dintre ele ni se par morale, din punctul de vedere propriu, la acel moment dat. Dar acum, dacă stăm şi ne gândim la felul în care ne-am comportat în urmă cu 6 ani, nu prea ne vine să credem cum eram în perioada aceea. 

Dar nu aici vreau sa ajung cu ideea, ci la felul valorilor. Ne alegem valorile care ne ghidează viaţa după bunul plac, dar ne-am gândit vreodata că valorile noastre poate face rău altor persoane din jurul nostru? Că poate sunt sub orice critică, dar noi ne simţim bine, ne mândrim cu ele.

În concluzie s-ar putea spune că nu toate valorile sunt morale, dar atunci….se mai pot numi valori?

Hermeneutica vorbirii

Prin definiţie omul este un animal social. Intră în contact cu alţi oameni, interacţionează şi vorbeşte.
Suntem de multe ori dornici să ne exprimăm părerile, bune sau rele, să ne argumentăm punctul de vedere, dar de multe ori ceea ce spunem are mai multe sensuri. Nu cred că există persoană căruia să i se fi întâmplat să fi vrut să spună ceva şi auditorul să fi înţeles altceva, iar aici nu mă refer la conotaţii sexuale. De aici şi până la dispută nu e decât un pas. Există oameni preocupaţi să înteleagă elementele de detaliu din conversaţie şi uită de ideea de ansamblu. Nu toţi suntem francmasoni şi ascundem simboluri în ceea ce spunem. E mai înţelept să încercăm o interpretate a textului per ansamblu prima dată, iar pe urmă să aruncăm o privire la detalii.
 Aşa greu e să vedem lucrurile simplu? Nu toate sunt complexe pe lumea asta.

Comedia vieţii

A căzut şi prima zăpadă serioasă aici în Oradea...iar pe viscolul din după-masa aceasta mi-am programat să merg la teatru. Prima piesă din stagiunea actuală "Amor cu repetiţie", o piesă foarte interesantă din cele auzite şi acelaşi lucru pot să îl spun şi eu acum după ce am văzut-o. Totuşi trebuie să menţionez că am rămas uimit de cât de multă sexualitate sau faze cu subînţeles a conţinut. În rest piesa a fost extraordinară, comedie fiind...am râs pe rupte, m-a ţinut cu zâmbetul până la urechi.

Ce e teatrul de fapt? Ce sunt aceşti actori? Oameni care ne pun zâmbetul pe faţă? Oameni cu un deosebit talent de interpretare?
Aceleaşi întrebări le-am avut şi în legătură cu şcoala şi învăţământul, iar răspunsul m-a surprins enorm. Profesorul este o persoană care vine la şcoală şi îşi vinde cunoştinţele pe un salariu, se "prostituează intelectual" a fost răspunsul mai exact.
Putem atribui aceeaşi idee şi teatrului? Actorilor? Sunt cam în aceeaşi situaţie. Trebuie să îşi vândă talentul că să producă plăcere publicului, să îşi aleagă piesele în funcţie de preferinţa majorităţii astfel încât să atragă lumea.
Ciudat, nu?

Fericirea

Nu am bani, resurse, speranţe. Sunt cel mai fericit om în viaţă. – Henry Miller
M-am trezit cu o dorinţă de a scrie ceva despre fericire, am deschis google-ul şi am citit câteva citate. Multe dintre ele foarte frumoase, altele pesimiste, dar cel a lui Henry Miller mi-a atras atenţia pentru că evidenţia chiar ideea la care m-am gândit şi eu. Banii sau resursele nu sunt elementele esenţiale pentru găsirea fericirii, care oricât am căuta-o nu va apărea când vrem noi. Fericirea vine pe nepregătită masă, instantaneu, ceea ce face impactul şi mai mare. Fericirea trebuie să fie o rasplată, nu un scop, spunea Antoine de Saint-Exupery. Ne zbatem să facem lucruri măreţe pentru fericirea noastră, dar uneori uitam că fericirea pură vine din lucrurile simple, un sfat, ajutorul dat unei persoane apropiate, un zâmbet, un mulţumesc, lucruri mărunte care nu costă nimic. Împărtăşind vom primi...
Crăciunul ne bate la uşă, acum e momentul....fiţi fericiţi!

Călătoria ca hobby

Cu oricâte persoane aş vorbi despre hobby-uri, nu cred că am întâlnit persoana care să îmi spună că nu îi place să călătorească. Suntem nişte firi foarte curioase şi dornice de tot ce e nou, dorim să explorăm locuri, să vedem, să experimentăm, să fotografiem. Şi mie îmi plac lucrurile enumerate anterior, dar cel mai interesant într-un oraş nou mi se pare necunoscutul. Să ştiu că defapt nu ştiu nimic despre acel loc şi să mă iau la pas să îl explorez, ceea ce am făcut şi în ultima excursie în Bucureşti. Evident n-am reuşit să îl străbat la pas, dar mi s-a părut interesant să mă plimb pe jos şi să nu cunosc nicio zonă, să aud accente diferite, să văd comportamente diferite. Oricum, n-am de gând să mă opresc aici...mai am multe planuri de excursii in ţară.
Aici apare curiozitatea mea, voi unde aţi vrea să călătoriţi? Poate în ţară? Poate în străinătate? Unde şi de ce? Ce vă atrage la acel loc?....şi uite cum curiozitate ne îndrumă să dezbatem un subiect...al naibii curiozitatea asta.

20

Inițial vroiam să scriu un post mai lung despre vârstă și cât de importantă e perioada aceasta din viață. Cum urmează să luăm tot felul de decizii importante pentru viitor, cum viața noastră în continuă schimbare ia o alură din ce în ce mai serioasă, dar mă rezum la ceva mai simplu: La mulți ani mie și prefix nou fericit!!!

Zodie versus personalitate

Zodiac, zodiace, s.n. 1. Zonă circulară a sferei cereşti în care se află cele douăsprezece constelaţii corespunzătoare lunilor anului şi prin faţa cărora trece drumul aparent al Soarelui în cursul unui an. Asta ar zice DEX-ul despre zodiac...
Mi s-a întâmplat de multe ori să fiu într-o discuție și după câteva minute să fiu întrebat: "auzi...tu ce zodie ești?", nu mă deranjează deloc dar mă pune pe gânduri...Chiar așa importantă e zodia? Te caracterizează? Poți deduce ce fel de om e o persoană în funcție de zodie?
Am luat câteva cărți în care sunt descrise zodiile, am găsit și asemănări dar și deosebiri...însa de fiecare dată când iau o asemenea carte sau dau peste zodiac în ziar...mă tot întreb: Ce fel de "calitati" trebuie să aibă o persoană care scrie zodiacul? Îi vine inspirația pur și simplu? Pentru că eu nu prea am pățit să mi se întâmple cum scria tanti\nenea acolo.
Fiecare suntem unici în felul nostru. Nu cred că persoanele născute într-un anumit interval din lună au aceleași caracteristici.

Decizii sau regrete

Ieri, după ce mă trezisem de dimineață să pot colinda orașul pentru nevoile personale, am ajuns la facultate la ora 16 la curs. Obosit de atâta umblat, plictiseala m-a prins repede, iar refugiul în astfel de vremuri e privitul pe fereastră. Și cum stăteam așa atârnat cu privirea spre noua bibliotecă, m-a lovit inspirația.
Decizii!
De-o vreme încoace, am ajuns să cred în vorba: "Mai bine regreţi ceva ce ai făcut, decât ceea ce nu ai avut curaj să faci". Câți dintre noi nu am ajuns în situația de a lua o decizie importanta și aveam 2 sau mai multe variante? De unde știm că am ales calea care trebuie? Ne consolăm cu gândul: "așa a fost să fie" dar de multe ori ne gândim: "cum ar fi fost dacă aș fi ales cealaltă variantă?"...moment ce ne pune în impasul de a ne contesta alegerea făcută.
Aici apare curiozitatea mea: câți dintre voi sunteți absolut siguri de deciziile pe care le-ați luat? aveți regrete față de ceea ce ați ales? ați vrea să dați timpul înapoi pentru a alege altceva?

Pledoarie pentru voluntariat

Anul universitar a început deja de-o lună bună, iar asociațiile studențești sar toate cu oferte pentru tinerii boboci.
Eu pot să o spun fără modestie că am aproape un an de experiență în voluntariat și nu regret...
Poate mulți se întreabă: "Mie ce-mi iese din asta?", "Cât mă costă?"...voluntariatul te scoate din anonimat...îți dă ocazia să te implici în diferite activități pe plan universitar sau local și îți dezvoltă anumite abilități...asta iți iese tinere student....cât te costă? te costă ambiție, puțin timp, implicare și distracție.
Gata! Vremea liceului a trecut...ești student\ă, ai mai multe atribuții dar și responsabilități, ești la vârsta când începi să îți clădești viitorul să îți faci o carieră, un CV cât mai gros...trebuie să scoți capul și să spui..."Vreau să mă implic!"
Ca fapt divers...în timpul liceului nu m-am implicat în prea multe...am fost comod, dar am venit la universitate și mi-am dat seama că pasivitatea mea mă va costa. Mi-am luat inima în dinți, m-am înscris într-o asociație studențească și am început să mă implic în orice se întampla în campus...de la abonamente la teatru, la festivalul studențesc și evident revista studențească. Și sunt chiar mândru de ce am reusit să realizez până acum în calitate de "ONG-ist". Anul care vine sper la mai mult...

 Viața e monotona...implicați-vă și diversificați-o!

Timpul

Stând puțin pe gânduri și planificându-mi ziua, dimineață când m-am trezit, mi-am dat seama că m-am înhămat la prea multe lucruri. Am atâtea planuri, lucruri care doresc să le fac, lucruri care poate în trecut mi se păreau nesemnificative iar acum mă preocupă...lucruri care simt că îmi scapă de sub control și termenul limită se apropie, lucruri care nu-mi permit să le fac acum.
Aș putea da vina pe timp...trece prea repede și nu ma așteaptă, dar timpul n-are nicio vină...eu sunt vinovat, suntem administratorii propriului timp, îmi spunea cineva, și se pare că sunt un prost administrator al timpului meu. Sunt în mijlocul studenției....acum e timpul să fac de toate...
Aici vin întrebările mele către voi: Cât de buni administratori ai propriului timp sunteți? Reușiți să faceți tot ce vă propuneți în timpul dat? Cum știti dacă ați luat mai mult decât puteți duce?

Evoluție sau involuție

Suntem într-o eră a tehnologiei și dacă nu știi să folosești un telefon mobil sau să operezi pe calculator, ești considerat primitiv sau inadaptat timpului. Nu neg necesitatea unor cunoștințe de bază in aceste domenii, trebuie să fim in pas cu tehnologia, dar nu să cădem în extreme.
Urmărind câteva site-uri de socializare și chiar anumite persoane din anturajul meu, mi-a dat seama că tehnologia nu aduce cu ea chiar evoluție. Am ajuns să cunosc persoane afectate grav de acest progres. Singura "evoluție"" a lor, pe care am putut-o observa eu, a fost cea a scrierii in limba română. Pe lângă faptul că stâlceau cuvintele, le scriau legate, le foloseau in alte sensuri fără cunoștință de cauză, am mai avut ocazia să dau și peste persoane care imi scriau într-o combinație de mai multe limbi si abrevieri, o noua limbă, gen Esperanto.
Îmi vine să-i plâng de milă limbii române...la cât de "faultată" e...cred că stă în comă în spital, secția de reanimare.

Înteleg lipsa timpului la tineri, că se grăbesc să scrie pe messenger sau că economisesc caracterele din sms-uri, dar nu-i înteleg atunci când trimit un mail, când scriu o lucrare, când scriu orice care pe urmă devine public și denotă nivelul de cultură care-l are acea persoană.

Începutul

În ziua de azi, să scrii pe blog a început să devină un moft, un „trend”.  Puține sunt acele persoane care chiar au o dăruire pentru așa ceva, o înclinație, care sunt inspirate să scrie. Eu nu mă număr printre acele persoane, dar îmi voi argumenta frumos decizia mea de a intra in „blogosferă”.

Prima influența a venit din partea unei colege, care mi-a spus într-o seară...Sebastian....tu ar trebui sa îți faci un blog. Tot această persoană mi-a spus că abia așteaptă să îmi fac blog ca să mă poată lua la „curățat”, să-mi verifice orice greșeală și să mă judece fără milă, pentru că atunci când suntem față în față i se face milă de mine, după cum spune ea.

A doua persoană care m-a influențat și m-a îndrumat e prietena mea cea mai bună. Ea mi-a zis că e o experiență unică..și are dreptate...de multe ori o văd îngrijorată pentru blogul ei, ca pentru copilașul ei...sau entuziasmată la comentariile pe care le primește...vreau să simt și eu așa ceva.

Cam așa sună argumentarea mea, dar sunt sigur că îmi voi auzi critici gen: „uite și-a făcut și ăsta blog ca să se dea mare”, „vai de capul lui, blog îi mai trebuia?” sau alte expresii. Sincer să fiu, chiar aștept comentariile de genul acesta. Să pot intra în polemică, să primesc și să dau replici, să văd breșele în gândirea mea și să citesc mai multe păreri despre un anumit subiect...

Cu aceste cuvinte îmi fac debutul în blogosferă. Să fie într-un ceas bun!