Formaţii de suflet (I)

Una dintre formaţiile mele de suflet a fost şi va fi Poets of the fall. Azi am descoperit o piesă de la ei care m-a prins.

Manifest împotriva băgatului în seamă

Omul este de la natură o fire foarte curioasă, lucru de apreciat atunci când vine vorba de cunoştinţe generale, de lucruri noi şi folositoare, dar de condamnat când e vorba despre viaţa cuiva. E bine pe de-o parte să fii curios de fizică nucleara, istoria Imperiului Aztec sau împerecherea la fluturii paranormali (vorba unui profesor), dar când te bagi în vieţile oamenilor şi îţi dai cu părerea, îi critici că din punctul tău de vedere ei nu fac bine, că tu aşa vezi lucrurile şi aşa trebuie şi ei să vadă, atunci tu ai o problemă. 

Ar fi interesant de cercetat "Băgatul în seamă la români"...tot la 10 paşi dai peste o persoană care are ceva de spus în legătură cu tine, că nu-i place cum te îmbraci, cum te exprimi, cum mergi sau cum socializezi.

Domnule! Suntem diferiţi! Nu există două persoane la fel, nici măcar gemenii. Aşa că terminaţi odată cu ideile acesta. "Eu sunt atotştiutor şi am dreptul să critic tot ce îmi iese in cale"...aşa ceva nu există, doar persoane care suferă de grandomanie acută, care se ascund sub un limbaj academic, încercând să pară importanţi. Spune-ţi părerea când eşti întrebat, nu bate din gura doar ca să atragi atenţia, ţine de bun simţ. Nu îţi cenzureaza nimeni dreptul la opinie, dar nici nu abuza de el. 

Nu îţi convine ce vezi? Ai alte alternative :)

Pledoaria maimuţei

 

Aseară, o prietenă mi-a atras atenţia asupra unui aspect din blogul meu. Am lăudat fiinţa umana în detrimentul animalelor, iar ca să îmi demonstreze nobleţea animalelor, Mariana mi-a trimis o poezie pe care o împărtăşesc cu voi.

Odată, o maimuţă din neamul Anecdotic,

Venind la sfat pe-o creangă de arbore exotic,

A zis: Atenţiune! Sunt foarte afectată!

Tot circulă o vorbă, deloc adevărată

Că omul ar descinde din buna noastră rasă.

Ba chiar ideea asta îmi pare odioasă!

Şi, zău, savantul Darwin, tot neamul ni-l jigneşte

Când spune cum că omul cu noi se înrudeşte!

Aţi pomenit vreodată divorţuri printre noi?

Copii lăsaţi pe drumuri sau arme de război?

Am inventat, noi, cipuri şi alte drăcării?

Insemne sataniste, otrăvuri, şmecherii?

Văzut-aţi pe vreunul, retras în jungla deasă,

Ca să scornească arma distrugerii în masă?

Tot ce lăsăm în urmă, când mai sărbătorim,

E biodegradabil. Natura o-ngrijim.

Iar omul otrăveşte, în fiecare zi,

Păduri, câmpii, şi ape, şi zările-azurii...

N-avem starlete porno sau dive-travestiţi,

Şi, orişice s-ar zice, nu suntem troglodiţi!

Cine-a văzut în hoardă la noi bolnavi mintali,

Drogaţi, lacomi de sânge sau homosexuali,

Escroci, bandiţi, gherile sau vreo tutungerie?

În neamul nostru nobil nu vezi aşa prostie!

Noi n-avem mafii crude în stirpea noastră-aleasă,

Nici terorişti, nici dogme, nici luptele de clasă.

Cât am bătut eu jungla, scuzaţi, n-am observat

În obştea maimuţească vreun cocotier privat,

Nici garduri şi nici paznici, nici pui murind de foame

Sau omorâţi, în pântec, de aşa-zise mame.

Urmând calea cea bună şi, evident, corectă,

Adolescenţii noştri părinţii şi-i respectă.

În ierarhia noastră, cum e firesc şi drept,

Devine şef acela viteaz, agil, deştept,

Capabil viaţa obştei s-o ţină, s-o păzească,

De rele şi primejdii turma să şi-o ferească.

Adesea şeful nostru îşi riscă mândra blană,

Ca turmei să-i găsească loc de dormit şi hrană.

Pe când, priviţi!, la oameni, ferească Domnul sfânt!

Şefi sunt cei fără suflet şi fără de cuvânt,

Corupţi, vicleni, jigodii, cu gura cât mai mare,

Nebuni după putere şi după bunăstare!

De turma lor n-au grijă nici cât un bob de mei,

Contează doar averea şi înmulţirea ei.

Nu veţi vedea vreodată, cât soarele şi luna,

O minte de maimuţă dospind în ea minciuna.

La om, tot ce înseamnă minciună, intrigi, ură

Sunt legi de referinţă, a doua lui natură.

Chiar dac-aş fi silită de vreun laborator,

N-aş deveni vreun Iuda ori vreun informator..

Şi iată înc-un lucru din lumea mea, frumos:

La noi nu se întâmplă război religi

Nici sfinte inchiziţii, nici libertăţi în lanţuri,

Nici chefuri după care să ne culcăm prin şanţuri,

Nici ordine mondială, şi nici naţionalism,

Şi nici vreo îndoială ce-aduce-a ateism.

E-adevărat că omul, acest biped gunoi,

Arată ca maimuţa, dar n-a descins din noi!

Azi pentru Eminescu

M-am alăturat şi eu mişcării pornite de colegii mei mai mari, respectiv Sorin, Maria şi Eliza, pentru a celebra 161 de ani de la naşterea marelui poet român Mihai Eminescu. A marelui poet doar? Dar a marelui gazetar Eminescu nu? A marelui patriot şi om politic? Mulţi dintre noi îl ştim doar pentru poeziile sale de-o frumuseţe incredibilă, dar câţi ştim despre activitatea lui de gazetar sau despre lupta dusă de el pentru întregirea neamului român? Lucru ce îi aduce moartea mai tărziu. N-a murit de sifilis sau de vreo boala mintală, a fost otrăvit pentru convingerile sale şi pentru că milita pentru unirea Transilvaniei cu Vechiul Regat, lucru de care nu s-a bucurat Austro-Ungaria...“şi mai potoliţi-l pe domnul Eminescu!” a fost replica dată de autorităţile austro-ungare la publicaţiile lui Eminescu din ziarul Timpul. Un tratament cu mercur l-a potolit, dar despre asta voi scrie altădată.
Am ales o poezie în memoria marelui patriot, Mihai Eminescu...

"Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor,
Braţele nervoase, arma de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!
Fiarbă vinu-n cupe, spumege pocalul,
Dacă fiii-ţi mîndri aste le nutresc;
Căci rămîne stînca, deşi moare valul,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Vis de răzbunare negru ca mormîntul
Spada ta de sînge duşman fumegînd,
Şi deasupra idrei fluture cu vîntul
Visul tău de glorii falnic triumfînd,
Spună lumii large steaguri tricoloare,
Spună ce-i poporul mare, românesc,
Cînd s-aprinde sacru candida-i vîlvoare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Îngerul iubirii, îngerul de pace,
Pe altarul Vestei tainic surîzînd,
Ce pe Marte-n glorii să orbească-l face,
Cînd cu lampa-i zboară lumea luminînd,
El pe sînu-ţi vergin încă să coboare,
Guste fericirea raiului ceresc,
Tu îl strînge-n braţe, tu îi fă altare,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc.

Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie!
Tînără mireasă, mamă cu amor!
Fiii tăi trăiască numai în frăţie
Ca a nopţii stele, ca a zilei zori,
Viaţă în vecie, glorii, bucurie,
Arme cu tărie, suflet românesc,
Vis de vitejie, fală şi mîndrie,
Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Prietenie absolută

Pe lângă faptul că posedă inteligenţă, omul se mai deosebeşte de animale prin nevoia de socializare. Scopul final al acestei acţiuni este de a cunoaşte persoane noi, de a interacţiona cu ele şi de a lega prietenii.
Despre asta aş vrea să scriu şi eu...prietenia. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane ar spune DEX-ul. Garabet Ibrăileanu spunea că "prietenia este singura afecţiune curat omenească; toate celelalte îşi au începuturile la animal şi sunt fizice."
După mine, un prieten e aceea persoană care e lângă tine şi la bine dar şi la rău, care te caută când eşti bolnav care te ajută când eşti la necaz, care se bucură de reuşitele tale. Tind să cred că am lângă mine astfel de oameni.
Ieri, venind pe tren mi-am scos o carte să citesc...White City Blue de Tim Lott. Un pasaj legat de prietenie mi-a atras atenţia: "Pentru început, sunt prietenii pe care nu îi placi. Eu am foarte mulţi din ăştia. Apoi sunt prietenii pe care îi placi, dar nu te deranjezi niciodată să te întâlneşti cu ei. Mai sunt cei pe care îi placi foarte tare, dar nu le suporţi partenerii. Şi cei pe care îi ai din obişnuinţă şi nu poţi să te lipseşti de ei. Şi cei cu care eşti prieten nu pentru că îi placi, ci pentru că sunt chipeşi sau populari şi dă bine să fii văzut cu ei. Prieteni-trofeu. Eu le spun O.E.F.A. (Oameni Egoişti Foarte Atrăgători)".
Încerc să cred că astfel de clasificări nu există, că sunt ireale, că oamenii sunt mai buni de atât, ca interesele nu afectează aşa mult prietenia. Că există doar Prieteni şi Prieteni foarte buni. Vreau să cred absolutul.
"O mulţime de oameni vor să meargă cu tine cu limuzina, dar tu vrei să ai pe cineva care să dorească să călătorească cu tine cu autobuzul, atunci când limuzina s-a stricat" (Oprah Winfrey)

Lovit de boală

Vacanţa aceasta am suferit...am suferit de o boală cronică...tot mai des întâlnită. Cu excepţia zilelor de sărbătoare, când mă mai lăsa în pace, restul zilelor de vacanţă au fost un chin. Am fost reţinut, nu la pat...pentru că n-aveam stare să stau în pat şi nici somnul nu venea...ci la scaun. În faţa laptopului am încercat să scap de ea. Remedii în astfel de situaţii se găsesc greu, de obicei ele vin din partea prietenilor, dar de data aceasta nici acest lucru n-a reuşit să îmi alunge boala. Mi se întâmplă în fiecare vacanţă să fiu atins de boala aceasta, dar niciodată nu m-a ţinut atât de mult.
Parcă îmi lipseşte viaţa de la facultate când "boala" nici măcar nu se putea atinge de mine, eram imun la farmecele ei.
Încet vacanţa se termină, mă voi întoarce la facultate şi astfel mă voi vindeca de arhicunoscuta plictiseală :)