Câteodată stau şi mă gândesc la anii ce-au trecut....nu-s mulţi, dar totuşi parcă era în altă viaţă.
Unde a dispărut timpul în care singura mea grijă era...defapt nu era, pentru că nu avea nicio grijă. Când purtam doar pantaloni scurţi şi umblam desculţ şi mă jucam în praf. Când abia aşteptam să se coacă fructele în grădină. Când frizerul era bunicul şi nu trebuia să dau banii pe Gillette...defapt, ce bani?! nici nu aveam nevoie de bani, nu aveam grija examenelor, diplomelor, titlurilor. Când mă trezeam la 7 şi aerul mirosea atât de proaspăt a rouă, iar mama făcea plăcinte. Când mergeam în grădină să am grijă de pepenii galbeni puşi de mami special pentru mine. Când mergeam să îmi strig prietenii afară pentru că nu aveam mobil să le trimit mesaj. Când nu aveam nervi şi nici nu ştiam ce înseamnă stresul. Când Arbacadabra, Feriți-vă de măgăruș și Kiki, Riki, Miki erau la modă. Când făceam cort din prelata auto împreună cu băieţii din vecini şi stăteam toata ziua înăuntru....jucând cărţi şi ascultând muzică. Când mă certam cu băieţii şi mergeam acasă pe o parte, iar prin spatele casei mă întorceam la ei sau veneau ei la mine. Când înconjorul satului pe bicicletă era o adevărată aventură. Când cireşele erau mai bune din copacul altuia. Când „promit” era un cuvânt sfânt. Când singura responsabilitate era să am grijă de surioara mea.
Dar nu. Eu mi-am dorit să fiu mare, să cresc cât jucatorii de baschet, să pot lua decizii, să am voie să merg oriunde, să am buletin, să merg la liceu (pe vremea aia nici nu știam ce e aia facultate).
Acum am tot ce mi-am dorit odată, dar parcă nu-i ce vroiam. Stres, nervi, nevoi....acestea nu intrau în calculele mele, dar au venit la pachet.
Sunt puțin nostalgic și mi-e dor de simplitatea vieții la 6 ani, dar cui nu îi e dor de copilărie?
De aceea vă provoc, ca în vremurile bune, să scrieți de ce anume vă e dor din copilărie...ce ați vrut atunci și ce aveți acum...
De dragul copilăriei și al vremurilor de atunci...
Imi e dor de timpul cand veneam din curtea scolii de la fotbal, puneam ban cu ban si ne cumparam o paine proaspata de la brutarie si o mancam pe toata rupand din ea, parca si acum simt mirosul de paine coapta, dupa care ne cumparam cate un pahar de suc de la dozator, intr-un final eram antrenati si cu burtile pline, deci o puteam lua de la capat. :D
RăspundețiȘtergereMi-e dor de vremurile în care mă ascundeam în parii de fasole şi nu luam niciun păduchi de acolo. Se pare că în copilărie ai nişte puteri speciale...
RăspundețiȘtergereMi-e dor de momentele în care dormeam cu găina preferată de prânz.
Mi-e dor să am iar trupul de la 6, că sufletul tot pe acolo e.
Copilaria mea s-a consumat mai mult la oras si nu avea la fel de mult farmec cum povestesti tu asa ca mi-e extrem de dor sa merg la tara, la bunici, toata vara ! Sa ma murdaresc si eu macar 3 luni pe an.
RăspundețiȘtergereAaa, si desigur mi-e dor sa o strig pe mami de jos, din fata blocului, cand mergeam sa ma joc cu copii din zona. Toti copii isi strigau mamicile sa mai arunce de la balcon cate-un sandvis, crete de colorat pe asfalt si cate si mai cate :)) Si cum toti strigau "Mami!" micuta Mira se gandea ca vor iesi toate mamicile pe balcon, asa ca eu o strigam pe Mami a mea pe nume! "Elena!"
Ce vremuri... :)) si stii ce? cred ca si parintilor nostri le este dor sa mai fim noi mici.