Ştiţi sportul acela care începe cu „f” şi se termină cu „otbal”? Femeile, în marea majoritate a lor nu-l plac. De la primul fir de păr până la unghia de la degetul mic. Nu vom putea înţelege în toată existenţa noastră, de ce se întâmplă următoarele:
· Steliştii şi dinamoviştii se înjură pe la spate odată ce află de apartenenţa „fotbalicească”;
· Galeriile se iau la bătaie atunci când echipa uneia dintre ele pierde. De fapt, şi când câştigă se întâmplă acelaşi lucru.
· Salariile din fotbal sunt cele mai mari din sport. Cum poate ca un „trepăduş” ce face o schemă mai ieşită din comun să câştige mai bine decât un campion naţional la scrimă, de exemplu?
Apoi, vorbim despre meciurile de la televizor. I-aţi văzut cum se strâng în hoarde atunci când e vreun derby pe ecran? Bineînţeles berea, seminţele, burta peste pantaloni şi picioarele de pe masă nu pot lipsi. Adică, tu ca şi femeie ce locuieşti în casa respectivă, te-ai uita la un program educativ de pe Discovery, iar fiinţa bipedă ce-ţi ocupă canapeaua e gata să se despartă de tine, dacă nu îi înţelegi pasiunea.
Nu am găsit nici până acuma un motiv pentru care bărbaţii trebuie să urle din toţi rărunchii atunci când cineva dă gol. Are impresia cumva că regetul său de mamifer (ne)evoluat o să treacă dincolo de sticlă, iar jucătorii îi vor aclama notele (a)muzicale?
Desigur, există şi varianta proastă. În care echipa preferată pierde. Noh, să vezi atunci feştanii, blesteme şi trimiteri la origini pe care le enunţă el, intelectualul de pe canapea. Îţi vine să-l arunci în ceva gaură neagră. Doar că nu s-a deschis una mai aproape poarta de la stradă.
Cică fotbalu’ este sportul rege la noi. Eu cred că i-a dat cineva distincţia aceasta, ca şi în cazul regelul Cioabă. Adică autoproclamat. Şi ca să concluzionez: femeilor, să nu vă pună sfântu’ să-i stingeţi televizorul prietenului, soţului ori bipedului care se uită la un meci. Dacă n-aţi prins Al Treilea Război Mondial, o să izbucnească atunci în urechile voastre!”
Din când în când moravurile oamenilor se schimbă... Dacă înainte mergeau în grupuri mari la arene pentru a vedea lupte între gladiatori, pe urmă au apărut turnirurile între cavaleri...azi, această moștenire a fost preluată de fotbal. Adunarea pentru astfel de evenimente se face în caz de derby, prin baruri sau acasă. Grupul restrâns (3-4 persoane) se instalează pe canapea și fotolii în așteptarea fluierului.
Pentru ca seara să fie perfectă mai lipsește berea, popcornul, cipsurile, sucul și un televizor mare. De asemenea, înainte de toate acestea...trebuie negociată situația cu persoana iubită...în caz contrar te vei trezi cu ea din 5 în 5 minute trecând prin fața telvizorului, căutând câte ceva și întrebând din priviri dacă mai durează mult.
Odată cu fluierul de început se dă și startul evenimentului propriu-zis, comentariilor pe baza fazelor, aclamatul momentelor de magie și huiduitul deciziilor greșite. Grupul se tensionează la fiecare fază strânsă, la fiecare moment când atacantul ajunge față în față cu portarul, de parcă Jose Armando al telenovelelor ar cere-o de nevastă pe Rosalinda (ca să vorbim pe altă limbă). Exclamații precum: „Pasă!„ „Șut!” „Ofside” sau „Penalty” devin laitmotiv pe tot parcursul meciului. Punctul culminant apare în momentul golului, când întreaga cameră răsună de bucurie și urlete, urmate de îmbrățisări și ciocniri de pahare.
Evenimentul se încheie după ce pleacă băieții și tu străngi în urma lor (asta pentru a nu avea probleme la dimineață cu „șefa”). În tentativa ta de a ajunge în pat te lovești de tot ce întâlnești prin cameră. Trezită de subtilitatea ta, te așteaptă zâmbind...știind că maine te vei revanșa cu o sesiune de cumpărături.....”
Sebastian Ciceu
