Argument pentru Oradea

Am fost informat în legătură cu un concurs ce se desfășoară sub egida Umbrela Verde și dați-mi voie să vă spun că nu e orice concurs...ci Capitala Verde a României. 

Ideea e simplă: fiecare blogger, prin articolul scris pe tema aceasta, poate să își voteze orașul pentru a câștiga titlul de Capitala Verde a României. Premiul va fi acordat primăriei orașului câștigător.

Înainte de a-mi începe pledoaria, vreau doar să vă îndem să scrieți despre orașul vostru, nu atât pentru a câștiga un premiu, ci pentru a le arăta autorităților că vouă vă pasă de măsurile care se iau pentru oraș. 

Vreau să încep prin a preciza că nu sunt născut în acest oraș, n-am copilărit aici și nici nu locuiesc de mult timp, dar cu siguranță e locul unde aș dori să mă stabilesc. 

Când am venit în Oradea, primul lucru care m-a surpins a fost faleza Crișului...amenajată pentru alergat, plimbări sau chiar momente de relaxare, mi-a sărit în ochi încă de pe tramvai și a fost primul loc în care am mers după ce m-am stabilit. 

Orașul are un plan urbanistic, care combină spațiile verzi cu monumentele arhitecturale, astfel încât poți să stai în Parcul 1 Decembrie și să admiri frumoasele clădiri evreiești, să lenevești în Piață Unirii și să te minunezi de frumusețea clădirilor în stil secession, că să culminez cu grădina Palatului Baroc, de-o monumentalitate extraordinară (să nu mai adaug că e cea mai mare clădire, ca suprafață, în stil baroc de la noi din țară). 

Iar legat de proiectul cu pista de biciclete despre care vorbește și Eliza, pot spune mândru că și eu am semnat petiția.

Nu știu ce părere au alții despre acest oraș, însă eu știu că e locul potrivit pentru un început.

Eliza vs. Sebastian [Machiajul]

„Tehnici de înfrumusețare, ar zice unele... 

Tot mai des am ocazia să observ ce direcție ia procesul de înfrumusețare a femeilor din ziua de azi....și uff...ușor se cade în extremă.

Azi, nu ești „trendy” sau „fancy, dragă” dacă nu mergi să stai săptămânal câte 4-5 minute în cutia aia de te prăjește și îți face tenul ciocolatiu (dar fără alune sau lapte și cu zahăr puțin), nu treci pe la cosmeticiană să facă buzele ca înțepate de albine și să te tencuiască în fond de ten.

Ce contează că pe urmă orice cuvânt scoți pe gură pare într-o limbă străină sau că tenul tău nu respiră și ești predispusă la diferite boli de piele....poi dom’le…dermatologii n-ar mânca și ei o pâine? Mai nou, imaginea de rațuscă este completată cu o pereche de gene false și tot același număr de sprâncene tatuate...originalul nu mai e prețuit...se caută tot ce-i artificial. Pentru a fi gata, capodopera se ornează cu rimel și creion dermatograf din ambundență, pentru a da pleoapelor sezația de greutate, la propriu.

Acesta să fie modelul de frumusețe a zilelor noastre? Pentru că sincer...sunt de părere că frumusețea se găsește sub acel strat de mortar chimic și se numește frumusețe naturală.”

Sebastian Ciceu

„La vie en rose 

Apreciez femeile care se machiază. Cu gust, desigur. Ce-i drept, nu sunt o adeptă a picturilor suprarealiste pe faţă, fiindcă mai mereu ce-i prea mult strică, dar şi ce-i puţin dăunează imaginii. În schimb, mi se pare încântător să te uiţi în ochii aceia fumurii şi să te topeşti, căci doar asta fac toţi cei care găsesc ceva care să le capteze privirea şi interesul.

Creând o analogie, aş spune că machiajul reprezintă soluţia la nişte probleme. La fel ca şi în cazul proiectelor, identifici o nevoie şi apoi vii cu soluţii. Desigur, aici se pune întrebarea de ce se machiază femeia. Publicul ar arunca răspunsuri precum:

-deoarece poate să corecteze anumite carenţe pe care domnişoara le are, gen buze prea subţiri;

-pentru că poata să atenueze nişte chestiuni sezoniere care încep cu „c” şi se termină cu „oşuri”;

-fiindcă are posibilitatea de a se metamorfoza pe parcursul unei zile, trecât de la o imagine office la o party girl, doar aplicând nişte mascara şi un dram de fard;

-pentru că frumuseţea brută trebuie întotdeauna şlefuită cu nişte instrumente specifice;

O femeie frumoasă nu e o femeie obişnuită, fadă. O femeie frumoasă e una care ştie că pentru a fi de neînlocuit trebuie să fie mereu diferită. Asta ar spune Coco Chanel şi n-ar greşi prea mult, având în vedere că nu ne naştem şi nu devenim perfecte.  Până la urmă, nu suntem nişte licurici ca să strălucim instant, ci avem nevoie de puţine ajustări.”

Eliza Vaș

Voi muri în...

Lumea a luat-o rău razna!

De ceva timp încoace au aparut o „groază” (a se citi mulțime) de aplicații atât pe site-ul de socializare Facebook, cât și livrate prin mail, aplicații care îți spun când vei muri, când te vei căsători, câți copii vei avea sau ce mașină vei avea. Pe bune...

Am făcut și eu prostia să cad în capcana unei aplicații de genul acesta, ca „să aflu” când voi muri. Presupun că Facebook-ul poate citi în stele sau are buton de „speed dial” pentru Cer...pentru că în câteva secunde mi-a spus că voi muri la 54 de ani. Precis!

Ideea e că am izbucnit în râs, dar se pare că sunt persoane care cred în astfel de aplicații fantomă....și stau să mă gândesc:....dacă le apare că mor anul viitor?

Cea mai nouă chestie...îți arată, dacă ești curios, când vei intra într-o relație, cică.

Privesc și rămân uimit. Ce vor să demonstreze prin aplicațiile astea? Unde vor să ajungă? Le oferă încredere? Speranță? Atenție?

Haideți oameni buni....unde a dispărut stima de sine?! Unde a dispărut respectul față de persoana voastră?

Eliza vs. Sebastian [Decolteul]

Pornind de la ideea promovată de Simona Tache și Mihai Radu în ziarul Cațavencii, am încercat alături de Eliza să facem un dialog cu privire la teme diverse. Din titlul se observă că va fi o discuție contradictorie și sperăm să fie și savuroasă.

Tema de azi e una simplă și comună, inspirată dintr-o discuție pe care am avut-o cu Eliza în drum spre Biblioteca Județeană.

N-am să mai lungesc treaba pentru că nu prea mi-au plăcut vreodată introducerile kilometrice și am să dau curs dialogului...

"Un mod de a scăpa de căldură...cică

Căldura de afară...în lunile de vară, evident, ne obligă să luăm diferite măsuri pentru a suporta canicula. Fie că stăm închiși în casă, că ieșim pe o terasă la o bere, în parc la înghețată sau mergem la ștrand...peste tot ni se întâmplă să dam peste persoane de sex feminin având hainele pana la buric sau cu un decolteu larg. Cred că e o conspirație mondială la adresa barbaților de pretutindeni. Le vezi cum merg ele țanțoșe pe stradă cu spatele drept și pieptul înainte, iar scuza lor e căldura, că dom’le...fiecare supraviețuiște cum poate în astfel de vremuri caniculare.

Problema nu e aici, fiecare are dreptul să se exprime așa cum dorește, problema apare când treci pe stradă pe lângă o domnișoară sau doamnă îmbrăcată astfel sau stai în tramvai lângă ea, iar „instinctul primar” îți împinge privirea spre locul cu pricina, tu bărbat serios sigur nu vrei să cedezi, dar „instinctul” e mai puternic. În momentul următor ridici privirea spre fața femeii care are o expresie ușor de înțeles: „Uită-te la el! Ce nesimțit!”...asta în cazul cel mai bun...dacă nu ajungi să primești o lecție despre bune maniere de față cu toată lumea.

Totuși sunt curios...daca pe strada ar umbla un bărbat din acela lucrat la sala și tot epilat cu pantalonii decupați în spate sau în față...ele nu s-ar uita?! "

 Sebastian Ciceu

Feminitatea şi frigul

Femeile nu se îmbracă într-un anume fel doar pentru ele. Se îmbracă pentru a întoarce bărbaţii capul după ele, se îmbracă pentru a fi admirate de alte femei pe stradă, se îmbracă pentru a fi în pas cu tendinţele vremii şi se îmbracă pentru că vor să transmită un mesaj. Indiferent de target-ul pe care îl vizează, în foarte puţine din aceste cazuri, o femeie nu va avea un decolteu. Asta pentru că se simte bine să-şi scoată în evidenţă părţile care o definesc . E ca şi în cazul doctorilor care poartă halat alb ori a minerilor despre care ştii că au mereu o cască pe cap. De aici şi până la bărbaţii care stau şi se holbează e cale lungă.

De exemplu, dacă ai o femeie cu un decolteu lângă tine nu înseamnă că nu te poţi uita sau că ea nu se va simţi bine ştiind că e admirată. Indignările sosesc în momentul în care ochii tăi par să nu mai părăsească unghiul respectiv. Ca să înţelegi de ce o exagerare ceea ce faci, gândeşte-te la următoarea comparaţie: mergi pe lângă o vitrină care îţi atrage privirea, prin urmare e normal să stai câteva secunde analizând, în schimb dacă stai cu ochii lipiţi de vitrină, la un moment va veni vreun vânzător să te alunge de acolo. Ştim că sunteţi atraşi, dar nu înseamnă că trebuie să ne demonstraţi asta printr-o privire de vultur. Până la urmă, o femeie poate fi admirată într-un mod discret fără să-i dai acesteia ocazia de a-ţi trânti o replică de genul "Nu eşti tu puţin cam...?".

Bună întrebarea lui Sebi din ultimul paragraf. Deşi nu cred că femeile ar sta să se holbeze. Ar arunca o privire scurtă, s-ar hlizi şi ar merge mai departe. Sau...spuneţi-mi voi ce aţi face. Eu nu cred că m-aş uita asemenea cum se uită anumiţi interlocutori de-ai mei într-o conversaţie şi anume: cu 5 centimetri mai jos de ochi. It's ok to look but take your eyes back home.
 Eliza Vaș

File din romantismul contemporan (II)

Cu promisiunea de a mai cerceta aceasta nouă direcție pe care o ia „romantismul contemporan”, am revenit cu  încă o filă din acest proces revoluționar. Nu vreau ca acest post să fie o mustrare la adresa persoanelor care se comportă în felul acesta...ci e doar un semn de întrebare pe care mi-l pun eu...pentru că nu înteleg de ce se întâmplă așa sau ce gândesc acele persoane. 

Un nou mod de a intra în vorbă cu o domnișoară este, în ultima vreme, facebook-ul. Am observat în ultima vreme că replica s-a schimbat din „Hey...ești frumoasă!” în „Hey...te știu de pe facebook!”. Încerc să găsesc o continuare la discuție, dar dau doar de drumuri închise. Singurul lucru care îmi trece prin minte e că tipul e un semi-obsedat care stă pe facebook și saliveaza la pozele fetelor...gând care cred că trece prin minte la majoritatea fetelor abordate cu această replică și tind să cred că nu e de bine, băiatul meu.

Ca să rămânem pe teritoriul abordării, continuu prin a cere explicație utilizatorilor de ce oare folosesc replica „Pisi!” accentuata cu un pupic sau un clipit din ochi? Chiar așa?! Sunt foarte curios, de câte ori a funcționat? Pentru că din punctul meu de vedere, prin gestul acesta nu reușești decăt să atragi asupra ta o privire tăioasă, indiferentă sau deloc. Și să fim serioși oameni buni! Ce-i cu alinturile astea animaliere? Mama fetei nu-i găină, nu ești mai „dulce” sau mai convingător dacă o alinți așa.

Bun...am înțeles că limba română, ca orice limbă, e în continuă schimbare, dar de ce trebuie să se schimbe și complimentele făcute de bărbați femeilor? „Timpul înseamnă bani”, „epoca vitezei” și abrevierile n-ar trebui să reducă la „ce bună ești!” complimentele făcute de un bărbat unei necunoscute...mai lipsește să scoată bâta, să-i dea în cap la femeie să îi spună „îmi placi și te iau acasă” și uite cum se mai duc niște ani din evoluția noastră ca oameni.

Halal nivel de cultură!

Nu mă înțelegeți greșit...susțin socializarea dintre persoane, până la urmă...omul e un animal social, dar să nu confundăm a socializa cu a jigni. Socializăm când discuția e plăcută, când e interesantă, când se implică ambele părți.

Cam atât am avut de spus acum...cu siguranță ne vom mai citi pe subiectul acesta.

Numai bine!