N-am mai scris de un timp, iar în salvarea mea a venit bunul coleg și vecin de blog Johnny, propunându-mi să scriu despre un film ce l-am vizionat de curând și cu asta îi rămân dator.
Ia vedeți ce mi-a ieșit:
Upside down, un film cu „fundu-n sus”, dacă îmi permiteți. Povestea desprinsă din S.F.-urile ce tratează societățile totalitare dintr-un timp imemorial, ne prezintă încă de la început cadrul filmului și ține o lecție puerilă de fizică enunțând cele 3 legi ale gravitației în lumea lor. Dacă nu a reușit să te plictisească detaliile ambigue de la început, pe parcurs se trezește în tine un sentiment de déjà vu, aducându-ți aminte de povestea din Iluzionistul sau In time, unde este tratată aceeași idee, a două personaje din lumi diferite și condiții sociale diferite, care ajung să se îndrăgostească iar cei din jur să nu fie de acord. „Iubirea este un univers aparte care nu ține cont de legile lumești” trebuia să fie tema centrală a filmului, cu lacrimi și suspans, cu scene de romantism și situații care să te țină lipit de scaun, însă nu-i. Filmul a fost totuși salvat (cât se mai putea) de prezența scenică a actriței Kirsten Dunst (ce suferea de amnezie și nu-și recunoștea iubitul din adolescență) și de calitatea imaginii.
În rest, pot spune că filmul intră în Top 3 „Filme pentru care îmi pare rău că am banii pe bilet la cinema”, alături de Season of the Witch și Taken 2, unde pot spune cu mâna pe inimă că singura fază de suspans a fost la final, dacă reușește sau nu fata să facă parcarea laterală cu spatele.
În rest, pot spune că filmul intră în Top 3 „Filme pentru care îmi pare rău că am banii pe bilet la cinema”, alături de Season of the Witch și Taken 2, unde pot spune cu mâna pe inimă că singura fază de suspans a fost la final, dacă reușește sau nu fata să facă parcarea laterală cu spatele.
