Câteodată stau şi mă gândesc la anii ce-au trecut....nu-s mulţi, dar totuşi parcă era în altă viaţă.
Unde a dispărut timpul în care singura mea grijă era...defapt nu era, pentru că nu avea nicio grijă. Când purtam doar pantaloni scurţi şi umblam desculţ şi mă jucam în praf. Când abia aşteptam să se coacă fructele în grădină. Când frizerul era bunicul şi nu trebuia să dau banii pe Gillette...defapt, ce bani?! nici nu aveam nevoie de bani, nu aveam grija examenelor, diplomelor, titlurilor. Când mă trezeam la 7 şi aerul mirosea atât de proaspăt a rouă, iar mama făcea plăcinte. Când mergeam în grădină să am grijă de pepenii galbeni puşi de mami special pentru mine. Când mergeam să îmi strig prietenii afară pentru că nu aveam mobil să le trimit mesaj. Când nu aveam nervi şi nici nu ştiam ce înseamnă stresul. Când Arbacadabra, Feriți-vă de măgăruș și Kiki, Riki, Miki erau la modă. Când făceam cort din prelata auto împreună cu băieţii din vecini şi stăteam toata ziua înăuntru....jucând cărţi şi ascultând muzică. Când mă certam cu băieţii şi mergeam acasă pe o parte, iar prin spatele casei mă întorceam la ei sau veneau ei la mine. Când înconjorul satului pe bicicletă era o adevărată aventură. Când cireşele erau mai bune din copacul altuia. Când „promit” era un cuvânt sfânt. Când singura responsabilitate era să am grijă de surioara mea.
Dar nu. Eu mi-am dorit să fiu mare, să cresc cât jucatorii de baschet, să pot lua decizii, să am voie să merg oriunde, să am buletin, să merg la liceu (pe vremea aia nici nu știam ce e aia facultate).
Acum am tot ce mi-am dorit odată, dar parcă nu-i ce vroiam. Stres, nervi, nevoi....acestea nu intrau în calculele mele, dar au venit la pachet.
Sunt puțin nostalgic și mi-e dor de simplitatea vieții la 6 ani, dar cui nu îi e dor de copilărie?
De aceea vă provoc, ca în vremurile bune, să scrieți de ce anume vă e dor din copilărie...ce ați vrut atunci și ce aveți acum...
De dragul copilăriei și al vremurilor de atunci...
