Urare în zi de sărbătoare

Pentru a înţelege sacrificiul suprem trebuie doar să fim mai buni, mai iertători, mai îngăduitori, mai înţelepţi, mereu cu lumină în suflet, gânduri şi simţiri. 

Totuşi , să nu uită că azi sărbătorim Învierea lui Hristos şi nu iepuraşul, iar când vom ciocni ouă...să spunem cu zâmbetul pe buze.....

Hristos a Înviat!

Amintiri din alte timpuri...

Câteodată stau şi mă gândesc la anii ce-au trecut....nu-s mulţi, dar totuşi parcă era în altă viaţă.

Unde a dispărut timpul în care singura mea grijă era...defapt nu era, pentru că nu avea nicio grijă. Când purtam doar pantaloni scurţi şi umblam desculţ şi mă jucam în praf. Când abia aşteptam să se coacă fructele în grădină. Când frizerul era bunicul şi nu trebuia să dau banii pe Gillette...defapt, ce bani?! nici nu aveam nevoie de bani, nu aveam grija examenelor, diplomelor, titlurilor. Când mă trezeam la 7 şi aerul mirosea atât de proaspăt a rouă, iar mama făcea plăcinte. Când mergeam în grădină să am grijă de pepenii galbeni puşi de mami special pentru mine. Când mergeam să îmi strig prietenii afară pentru că nu aveam mobil să le trimit mesaj. Când nu aveam nervi şi nici nu ştiam ce înseamnă stresul.  Când Arbacadabra, Feriți-vă de măgăruș și Kiki, Riki, Miki erau la modă. Când făceam cort din prelata auto împreună cu băieţii din vecini şi stăteam toata ziua înăuntru....jucând cărţi şi ascultând muzică. Când mă certam cu băieţii şi mergeam acasă pe o parte, iar prin spatele casei mă întorceam la ei sau veneau ei la mine. Când înconjorul satului pe bicicletă era o adevărată aventură. Când cireşele erau mai bune din copacul altuia. Când „promit” era un cuvânt sfânt. Când singura responsabilitate era să am grijă de surioara mea. 

Dar nu. Eu mi-am dorit să fiu mare, să cresc cât jucatorii de baschet, să pot lua decizii, să am voie să merg oriunde, să am buletin, să merg la liceu (pe vremea aia nici nu știam ce e aia facultate).

Acum am tot ce mi-am dorit odată, dar parcă nu-i ce vroiam. Stres, nervi, nevoi....acestea nu intrau în calculele mele, dar au venit la pachet.

Sunt puțin nostalgic și mi-e dor de simplitatea vieții la 6 ani, dar cui nu îi e dor de copilărie?

De aceea vă provoc, ca în vremurile bune, să scrieți de ce anume vă e dor din copilărie...ce ați vrut atunci și ce aveți acum...

De dragul copilăriei și al vremurilor de atunci...

Eliza vs. Sebastian [Fotbalul]

„FotBaloo...


Ştiţi sportul acela care începe cu „f” şi se termină cu „otbal”? Femeile, în marea majoritate a lor nu-l plac. De la primul fir de păr până la unghia de la degetul mic. Nu vom putea înţelege în toată existenţa noastră, de ce se întâmplă următoarele: 

·         Steliştii şi dinamoviştii se înjură pe la spate odată ce află de apartenenţa „fotbalicească”;

·         Galeriile se iau la bătaie atunci când echipa uneia dintre ele pierde. De fapt, şi când câştigă se întâmplă acelaşi lucru.

·         Salariile din fotbal sunt cele mai mari din sport. Cum poate ca un „trepăduş” ce face o schemă mai ieşită din comun să câştige mai bine decât un campion naţional la scrimă, de exemplu?

Apoi, vorbim despre meciurile de la televizor. I-aţi văzut cum se strâng în hoarde atunci când e vreun derby pe ecran? Bineînţeles berea, seminţele, burta peste pantaloni şi picioarele de pe masă  nu pot lipsi. Adică, tu ca şi femeie ce locuieşti în casa respectivă, te-ai uita la un program educativ de pe Discovery, iar fiinţa bipedă ce-ţi ocupă canapeaua e gata să se despartă de tine, dacă nu îi înţelegi pasiunea.

Nu am găsit nici până acuma un motiv pentru care bărbaţii trebuie să urle din toţi rărunchii atunci când cineva dă gol. Are impresia cumva că regetul său de mamifer (ne)evoluat o să treacă dincolo de sticlă, iar jucătorii îi vor aclama notele (a)muzicale?

Desigur, există şi varianta proastă. În care echipa preferată pierde. Noh, să vezi atunci feştanii, blesteme şi trimiteri la origini pe care le enunţă el, intelectualul de pe canapea. Îţi vine să-l arunci în ceva gaură neagră. Doar că nu s-a deschis una mai aproape poarta de la stradă. 

Cică fotbalu’ este sportul rege la noi. Eu cred că i-a dat cineva distincţia aceasta, ca şi în cazul regelul Cioabă. Adică autoproclamat. Şi ca să concluzionez: femeilor, să nu vă pună sfântu’ să-i stingeţi televizorul prietenului, soţului ori bipedului care se uită la un meci. Dacă n-aţi prins Al Treilea Război Mondial, o să izbucnească atunci în urechile voastre!” 

Eliza Vaș

„Dacă e derby...să fie derby...

Din când în când moravurile oamenilor se schimbă... Dacă înainte mergeau în grupuri mari la arene pentru a vedea lupte între gladiatori, pe urmă au apărut turnirurile între cavaleri...azi, această moștenire a fost preluată de fotbal. Adunarea pentru astfel de evenimente se face în caz de derby, prin baruri sau acasă. Grupul restrâns (3-4 persoane) se instalează pe canapea și fotolii în așteptarea fluierului.

Pentru ca seara să fie perfectă mai lipsește berea, popcornul, cipsurile, sucul și un televizor mare. De asemenea, înainte de toate acestea...trebuie negociată situația cu persoana iubită...în caz contrar te vei trezi cu ea din 5 în 5 minute trecând prin fața telvizorului, căutând câte ceva și întrebând din priviri dacă mai durează mult.

Odată cu fluierul de început se dă și startul evenimentului propriu-zis, comentariilor pe baza fazelor, aclamatul momentelor de magie și huiduitul deciziilor greșite. Grupul se tensionează la fiecare fază strânsă, la fiecare moment când atacantul ajunge față în față cu portarul, de parcă Jose Armando al telenovelelor ar cere-o de nevastă pe Rosalinda (ca să vorbim pe altă limbă). Exclamații precum: „Pasă!„ „Șut!” „Ofside” sau „Penalty” devin laitmotiv pe tot parcursul meciului. Punctul culminant apare în momentul golului, când întreaga cameră răsună de bucurie și urlete, urmate de îmbrățisări și ciocniri de pahare.

Evenimentul se încheie după ce pleacă băieții și tu străngi în urma lor (asta pentru a nu avea probleme la dimineață cu „șefa”).  În tentativa ta de a ajunge în pat te lovești de tot ce întâlnești prin cameră. Trezită de subtilitatea ta, te așteaptă zâmbind...știind că maine te vei revanșa cu o sesiune de cumpărături.....”

Sebastian Ciceu

Pentru ziua de azi, pentru fiecare Femeie

Eram în dubii în ceea ce privește ziua de azi...Ziua Femeii sau Ziua Mamei. Am navigat puțin pe apele virtuale ale internetului pentru a mă informa în legătură cu data de 8 Martie și am descoperit că: 

Există o zi a femeii încă din 1910, când Internaționala Socialistă întâlnită la Copenhaga a hotărât stabilirea unei zile dedicate Femeii. Prima dată s-a sărbatorit in 19 Mari 1911 în Germania, Austria, Danemarca și alte câteva state euronepe. Data de 19 Mai s-ar spune că a fost aleasă din cauză că în 1848 în Prusia a izbucnit o revoltă, iar regele Prusiei a promis o serie de reforme, inclusiv dreptul femeilor la vot. 

Prin 1975, printr-o rezoluție Adunarea Generală ONU a proclamat ziua de 8 Martie ca Ziua Internațională a Femeii, fiind adoptată de o serie de state care nu mai auziseră până la această dată de o astfel de sărbătoare.

Dilema mea legată de Ziua Femeii sau Ziua Mamei și-a găsit răspunsul: la noi în țară, înainte de 89 se vorbea de Ziua Mamei, iar după revoluție s-a trecut la Ziua Femeii.

O chestie interesantă care am aflat-o acum e că până și în China se sărbătorește Ziua Femeii, astfel că în data de 8 Martie, toate muncitoarele au liber după-masa.

Țin cu această ocazie să le urez la mulți ani tuturor femeilor, multă sănătate și fericire în viață.

La mulți ani încă o dată și o zi însorită plină de bucurii!

Formații de suflet (VII)

Ni se întâmplă câteodată să primim o melodie care ne rămâne imprimată în minte o perioadă de timp, de obicei nu prea lungă...astfel ne trezim că o fredonăm pe stradă sau o cântăm în gând oriunde am merge. Ultima mea pățanie de genul acesta a fost cu piesa lui Gotye, Somebody that I used to know. M-am informat puțin despre piesă și soliști, pentru că piesa e interpretată împreună cu o artistă în vârstă de 21 de ani din Noua Zeelandă, Kimbra.

Wouter De Backer, pe numele de scenă Gotye, este un cântăreț de origine belgiano-australiană, fiind comparat de unii critici cu Sting sau Peter Gabriel. Eu cred că mai are puțin de tras până să îi ajungă pe cei doi gentlemani....deși cele 5 premii ARIA (Australian Recording Industry Association Music Awards) îl clasează destul de bine, iar piesa aceasta e bine cotată pe posturile radio și TV.

Revenind la piesă....am primit-o în urmă cu două săptămâni și de atunci mi se tot învărte în minte (într-un sens bun). Când am ascultat-o prima dată avea undeva la 60 de milioane de vizualizări pe youtube, azi...7 martie 2012 a ajuns la peste 100 de milioane de vizualizări...și ciudat...piesa e postată din Iulie 2011, dar cunoaște doar acum apreciere.

N-am s-o mai lungesc cu detalii, ci am să postez videoclipul...pentru că sincer...mi se pare genial construit...

Argument pentru Oradea

Am fost informat în legătură cu un concurs ce se desfășoară sub egida Umbrela Verde și dați-mi voie să vă spun că nu e orice concurs...ci Capitala Verde a României. 

Ideea e simplă: fiecare blogger, prin articolul scris pe tema aceasta, poate să își voteze orașul pentru a câștiga titlul de Capitala Verde a României. Premiul va fi acordat primăriei orașului câștigător.

Înainte de a-mi începe pledoaria, vreau doar să vă îndem să scrieți despre orașul vostru, nu atât pentru a câștiga un premiu, ci pentru a le arăta autorităților că vouă vă pasă de măsurile care se iau pentru oraș. 

Vreau să încep prin a preciza că nu sunt născut în acest oraș, n-am copilărit aici și nici nu locuiesc de mult timp, dar cu siguranță e locul unde aș dori să mă stabilesc. 

Când am venit în Oradea, primul lucru care m-a surpins a fost faleza Crișului...amenajată pentru alergat, plimbări sau chiar momente de relaxare, mi-a sărit în ochi încă de pe tramvai și a fost primul loc în care am mers după ce m-am stabilit. 

Orașul are un plan urbanistic, care combină spațiile verzi cu monumentele arhitecturale, astfel încât poți să stai în Parcul 1 Decembrie și să admiri frumoasele clădiri evreiești, să lenevești în Piață Unirii și să te minunezi de frumusețea clădirilor în stil secession, că să culminez cu grădina Palatului Baroc, de-o monumentalitate extraordinară (să nu mai adaug că e cea mai mare clădire, ca suprafață, în stil baroc de la noi din țară). 

Iar legat de proiectul cu pista de biciclete despre care vorbește și Eliza, pot spune mândru că și eu am semnat petiția.

Nu știu ce părere au alții despre acest oraș, însă eu știu că e locul potrivit pentru un început.

Eliza vs. Sebastian [Machiajul]

„Tehnici de înfrumusețare, ar zice unele... 

Tot mai des am ocazia să observ ce direcție ia procesul de înfrumusețare a femeilor din ziua de azi....și uff...ușor se cade în extremă.

Azi, nu ești „trendy” sau „fancy, dragă” dacă nu mergi să stai săptămânal câte 4-5 minute în cutia aia de te prăjește și îți face tenul ciocolatiu (dar fără alune sau lapte și cu zahăr puțin), nu treci pe la cosmeticiană să facă buzele ca înțepate de albine și să te tencuiască în fond de ten.

Ce contează că pe urmă orice cuvânt scoți pe gură pare într-o limbă străină sau că tenul tău nu respiră și ești predispusă la diferite boli de piele....poi dom’le…dermatologii n-ar mânca și ei o pâine? Mai nou, imaginea de rațuscă este completată cu o pereche de gene false și tot același număr de sprâncene tatuate...originalul nu mai e prețuit...se caută tot ce-i artificial. Pentru a fi gata, capodopera se ornează cu rimel și creion dermatograf din ambundență, pentru a da pleoapelor sezația de greutate, la propriu.

Acesta să fie modelul de frumusețe a zilelor noastre? Pentru că sincer...sunt de părere că frumusețea se găsește sub acel strat de mortar chimic și se numește frumusețe naturală.”

Sebastian Ciceu

„La vie en rose 

Apreciez femeile care se machiază. Cu gust, desigur. Ce-i drept, nu sunt o adeptă a picturilor suprarealiste pe faţă, fiindcă mai mereu ce-i prea mult strică, dar şi ce-i puţin dăunează imaginii. În schimb, mi se pare încântător să te uiţi în ochii aceia fumurii şi să te topeşti, căci doar asta fac toţi cei care găsesc ceva care să le capteze privirea şi interesul.

Creând o analogie, aş spune că machiajul reprezintă soluţia la nişte probleme. La fel ca şi în cazul proiectelor, identifici o nevoie şi apoi vii cu soluţii. Desigur, aici se pune întrebarea de ce se machiază femeia. Publicul ar arunca răspunsuri precum:

-deoarece poate să corecteze anumite carenţe pe care domnişoara le are, gen buze prea subţiri;

-pentru că poata să atenueze nişte chestiuni sezoniere care încep cu „c” şi se termină cu „oşuri”;

-fiindcă are posibilitatea de a se metamorfoza pe parcursul unei zile, trecât de la o imagine office la o party girl, doar aplicând nişte mascara şi un dram de fard;

-pentru că frumuseţea brută trebuie întotdeauna şlefuită cu nişte instrumente specifice;

O femeie frumoasă nu e o femeie obişnuită, fadă. O femeie frumoasă e una care ştie că pentru a fi de neînlocuit trebuie să fie mereu diferită. Asta ar spune Coco Chanel şi n-ar greşi prea mult, având în vedere că nu ne naştem şi nu devenim perfecte.  Până la urmă, nu suntem nişte licurici ca să strălucim instant, ci avem nevoie de puţine ajustări.”

Eliza Vaș