Pentru că istoria noastră e plină de personalități cu mari realizări, însă necunoscute publicului larg, m-am hotărât să continuu șirul scrierilor istorice cu Petru Cercel. Locul și anul nașterii nu se știe, dar se știe că e fiul lui Pătrașcu cel Bun, domn al Țării Românești. Bun nu că ar fi fost el prea mărinimos sau cu dare de mână ci pentru că în timpul domniei n-a scurtat de cap niciun boier din dotare.
Deși numele acestui domn ne duce cu gândul la un gen de muzică, pot să vă spun sincer că avea gusturi mai Occidentale, chiar nefirești din punctul de vedere al boierimii muntene, care a început să își dea cu părerea despre orientarea sexuală a domnitorului. Petru însă nu era nici homosexual și nici bisexual, e drept că era atras de modă, de lux, bijuterii, numele de Petru Cercel venindu-i chiar de la cercelul cu perlă pe care îl purta după moda franceză. Petrică era, după cum am spune azi, puțin metrosexual.
Revenind la șirul firesc al poveștii, afăm că rămâne fără tată de tânăr și este nevoit forțat să părăsească Țara Românească de grabă spre a nu ajunge să murdărească sabia lui Mircea Ciobanul. De aici povestea are mai multe variante, că s-ar fi ascuns pe prin Siria sau că ar fi pribegit prin Rhodos...nimic nu-i sigur, dar e cert că băiatul n-a stat degeaba ci a învățat mai multe limbi, 12 la număr, scria și poezii în italiană, nu prea strălucite dar destul cât să o farmece pe faimoasa Caterina de Medici, mama nimănui altul decât Henric al III-lea al Franței.
În această vacanță de studii în străinătate, Petrică a început să conștientizeze că ar avea o șansă la tronul Țării Românești, că doar era fiul răposatului Pătrașcu. Zis și făcut! Umblă la Maximilian al II-lea al Austriei, pe urmă în Genova, Veneția și în cele din urmă la Henric în ogradă, de unde și primește sprijin atât financiar cât și „relaționar” sau cum ar spune unii...își capătă niște pile.
Cum situația în țară nu era prea roz, Mihnea zis și Turcitul scurta de cap boierimea munteană, aceasta s-a răsculat împotriva lui și a început să îl susțină pe tânărul domn, care a reușit să îî cucerească prin înfățișarea și farmecul său. Tot ce mai era de obținut acum era acordul sultanului. Cercel a scos artileria grea și l-a trimis la înaintare pe ambasadorul Franței la Istanbul împreună cu suma de motivare, împrumutată de la occidentali. Sultanul a fost de acord, astfel că la 29 august 1583 Petru Cercel ajunge domn în Țara Românească.
Începutul a fost promițător. A mutat capitala din București (care arăta ca un sat mare la vreme respectivă), în mult mai celebrul Târgoviște (care era și mai ușor de apărat), a ridicat biserici și pentru ca lumea să îi vadă valoarea, și-a ridicat și un palat. Ideile de modernizare a orașului au continuat, s-au construit instalații de aprovizionare cu apă, s-a înființat un atelier pentru fabricarea tunurilor din bronz.
Cum orice minune ține 3 zile, așa a fost și entuziasmul față de noul domn. Când planurile domnitorului au depășit visteria statului, au apărut taxele. Poporul s-a revoltat, nobilimea s-a revoltat, vechii dușmani au reapărut în scenă, astfel că Petrică Cercel se trezește cu o opoziție serioasă condusă de însăși Mihnea Turcitul. Colac peste pupăză, Mihnea a complotat pe lângă sultan și l-a convins cu o sumă serioasă de bani că Petrică din Muntenia complotează împotriva lui.
Aflănd de toate cele, nu mai stă pe gânduri, își încarcă averea în 43 de care, își ia camarila și pornește pe drumul Transilvaniei de unde se gândea să ajungă la prietenii din Vest. Planul se arăta bun, doar că pe drum, bodyguarzii l-au bătut și jefuit, ba a ajuns să fie și arestat și închis în Maramureș. Legenda spune că a reușit să scape de acolo pe o funie.
Văzându-se din nou liber a încercat să apeleze la prietenii din Vest, dar la Paris suna ocupat, la Veneția nu răspundea nimeni, iar cei din Roma nu vroiau să audă de el doar dacă își plătească datoria de cumpărare a tronului.
Rămas descoperit, se întoarce cu fața spre Răsăritul turcesc. Sultanul l-a primit bucuros și l-a cazat la închisoarea Edicule ("Cele Șapte Turnuri"). La insistențele lui Mihnea, sultanul e de acord să îi ofere un bilet dus, fără șansă de întorcere, în Rhodos tânărului domn. Nici n-a apucat să se bucure că a scăpat de la hotelul de 5 stele al sultanului, să respire briza Bosforului, că ienicerii turci de pe corabie i-au făcut cunoștință cu fundul mării.
A lăsat în urma lui mai mulți copii nelegitimi, dintre care se va remarca Marcu Cercel, guvernator al Moldovei în 1600 „supt Mihai Viteazul”.
Am încercat să scriu despre acest prinț muntean într-o manieră cât mai accesibilă, ca lumea să vadă dincolo de extravaganța și excentritățile lui, să vadă potențialul lui, să îl vadă ca o adiere de Renaștere în această țară pierdută în negura Evului Mediu, să îl vadă ca un inovator și deschizători de drumuri.
Acesta a fost Petru Cercel, prințul metrosexual al unei Muntenii care nu l-a înțeles.
