Bran Stark

Sunetul luptei istorice din Games of Thrones a trezit spiritul belic al studentocratului pentru alierea în Urzeala bloggerilor unde s-a dat strigarea pentru un recensământ blogosferic. Toate acestea s-au întâmplat cu ocazia lansării celui de-al cincilea sezon din Urzeala Tronurilor pe HBO și HBO GO.

Voi alege Casa Stark care este cea mai importantă casă din Nord dar și una dintre cele mai renumite de pe meleagurile Westerosului.  Personajul va fi unul căruia nu i se da un mare credit în desfășurarea evenimentelor din partea fanilor ori a serialului (din sezonul 5 se pare că va lipsi). Bran Stark e unul dintre cele mai neglijate personaje din punctul meu de vedere dar care cred că va avea un cuvânt de spus în urma călătoriei misterioase pe care o face. Un tânăr aventurier căruia i s-au tăiat “aripile”, avântul de-a zbura și cerceta înălțimile n-a încetat și acum are o putere mai puțin întâlnită în lumea controlată de George R.R. Martin. Posibilitatea de-a controla cu mintea făpturi vii printre care chiar și oameni, îl face un pion mai mult decât important în cadrul familie Stark. Membrii familiei sunt împrăștiați în toate colțurile lumii, pare a fi un punct slab dar care se va dovedi a fi o strategie involuntară care va face mai puternica familia, fiecare luptând din locul în care se află.

Bran avansează în tărâmul misterios la Nord de Zid pentru a căuta un răspuns la visele lui, se încumetă la un drum așa de periculos ceea ce îi dovedește din curajul specific familie lui.

Pe alte meleaguri, în Nordul friguros s-a sunat din cornul războiului, iar Jon Snow e susținut de Bran Stark pentru frumusețea vremurilor de demult. 

Letopiseț de blog (IV)

Fiindcă a trecut ceva timp de când n-am mai scris, din trecut vine și ideea pentru un nou articol. De mult mi-am propus să-i dedic un articol acestui „Mecena” al culturii românești, domnului Constantin Brâncoveanu.

Din C.V.-ul personal aflăm că s-ar fi născut prin 15 august 1654 în Brâncoveni, provenind dintr-o familie boierească înstărită. Derularea evenimentelor din familie îl aduc în casa stolnicului Constantin Cantacuzino care îl educă bine, alături de fiul său Ștefan, învățându-l pe viitorul logofăt și domn al Țării Românești, cam tot ce trebuia să știe ca să se descurce în lumea cea mare.

Ajuns la vârsta maturității, Costi, bate spre însurătoare, iar Marica, nepoata lui Antonie Vodă din Popești, era pe stoc la vremea aceea. Afacerea s-a dovedit a fi profitabilă, fiindcă au avut împreuna 4 fii și 7 fiice...fiii ca urmași la tron, iar fiicele pentru alianțe matrimoniale. Colac peste pupăză, Marica avea un talent nativ de economistă, învârtind averea brâncovenilor prin câteva conturi în străinătate și investind serios în piața imobiliară apuseană, asigurându-și familia pentru 2-3 secole...sau cel puțin așa era planul. 

Treburile se complică nițel când moare domnitorul Șeban Cantacuzino, unchiul logofătului Constantin Brâncoveanu. Fiindcă n-avea moștenitori, boierimea îi „ridică” pe scut pe acest nepot, care trezit confuz și buimac din patul său, este înscăunat domn în mai puțin de-o zi. 

Țara începe să o ducă bine: se introduce o reformă în sistemul fiscal, se pun bazele unei diplomații organizate, dorind domnul să împace (cu aur) atât apusul cât și răsăritul. Domnul însă juca la mai multe mâini, oferind informații atât habsburgilor despre turci cât și turcilor despre habsburgi. Ba mai mult...mișcarea moldovenească de-a pune după Costi Cantemir (pe care nu-l înghițea) un domn favorabil lui, nu prea i-a ieșit. A fost în galeria lui Constantin Duca la început, care-i era ginere, apoi a trecut la Mihai Racoviță, care-i era văr de-al doilea, însă sultanul vroia să pună pe cineva din curtea lui, astfel că l-a ales pe Mitică, din familia Cantemirilor, dușman „natural” a domnului muntean.

Echilibrul țării s-a păstrat bine, atâta vreme cât domnul a putut să țină în fâu lăcomia puterilor vecine, însă în Est se ridică Petre ăl Mare a Rusiei. După ce le-a dat 3-0 pe zăpadă la suedezi, lui Petre-i luceau ochii la Constantinopol, astfel că pregătește o campanie în care-l atrage și pe Mitică al Moldovei. În același timp trimite niște bani și la București pentru a-și asigura sprijinul Brâncoveanului. Grijuliu ca de obicei, acesta stă în expectativă militară atât pe granița cu Moldova cât și pe Dunăre, urmând să se alăture celor care stau să câștige. Cum socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, prevederea minuțioasă a domnitorului nu a putut anticipa acțiunea vărului său, spătarul Toma Cantacuzino, care-i ia cavaleria și se alătură rușilor. Cei din urmă ajung să fie bătuți de turci și trimiși acasă plângând, iar în presă turcă, numele lui Brâncoveanu apare pătat.

Învinuirea lui Toma și aurul românesc nu l-au putut convinge pe sultan să nu se răzbune, întocmind un plan de răzbunare pe 3 ani. Auzind acestea, stolnicul Constantin Cantacuzino, care-l vroia pe fiu-său...Fane domn peste toată Țara Românească, face o excursie la Constantinopol pentru o sesiune de plecăciuni și acțiuni de trădare împotriva domnului de la București. Cum era deja pregătită campania împotriva Vienei, sultanul îi dă ordin lui Mustafa-aga ca în drumul său spre Viena, să-l trimită legat la Înălțimea Sa. 

Postat la ușa domnitorului cu un batalion de ieniceri, Mustafa-aga îi înmânează domnului năframa de mătase neagră, semn că a fost mazilit. 

Ajuns la Constantinopol, sub puterea de convingere a torționarilor turci, Constantin Brâncoveanu își dezvăluie toate conturile din străinătate, rămânând cu posesiunile transilvănene doar, însă nici de acestea nu apucă să se bucure fiindcă turcii îl scurtează de cap atât pe el cât și pe fiii lui cu tot cu sfetnicul Ienache Văcărescu, în data de 15 august 1714, exact în ziua când domnitorul ar fi împlinit 60 de ani. 

Imaginea domnului muntean a rămas în mentalitatea colectivă românească nu atât pentru perioada de echilibru și prosperitate prin care a trecut Țara Românească sub domnia sa cât pentru activitatea culturală și artistică purtată de acesta spre a aduce influențe renascentiste în spațiul românesc și a le adapta necesităților și specificului românesc, dând astfel naștere unui stil arhitectural numit stilul brâncovenesc sau barocul românesc.

Crăciun fericit și numai bine!

Sărbătoarea Crăciunului ne-a intrat deja în casă. Pregătirile s-au terminat, casele sunt împodobite, mesele sunt încărcate, rămâne doar să ne bucurăm de spiritul acestei sărbători speciale, sărbătoare care pentru mine are o semnificație aparte. Nu e Crăciun fără colindă și iarnă fără zăpadă, iar în acest an le-am avut pe amândouă. A fost una dintre cele mai reușite sesiuni de colindat, iar pentru aceasta țin să le mulțumesc colindătorilor care au renunțat la comoditatea și căldura de acasă pentru a colinda și în acest an. Și cum am putea sărbătorii mai bine acest eveniment dacă nu printr-o colindă tradițională din inima Ardealului?!

Crăciun fericit tuturor!

Spirit de Crăciun în Oradea

Nu știu câți dintre voi sunt cuprinși deja de Spiritul Crăciunului, dar eu pot spune sincer că sunt entuziasmat de ceea ce urmează, ba chiar mai mult...am dat într-o euforie cronică față de această sărbatoare.

Ieri, în data de 1 Decembrie, pe strada Republicii în Oradea, un grup de tineri au luat inițiativa de a organiza ceva unic în Oradea: un Flash Mob de colind.

Felicitări lor! Felicitări Oradea! Se pare că mai există oameni care așteaptă cu nerăbdare această sărbătoare pentru semnificație și nu pentru mâncare!

 

Bravo Oradea!

Pe alte domenii [Cu susu-n jos]

N-am mai scris de un timp, iar în salvarea mea a venit bunul coleg și vecin de blog Johnny, propunându-mi să scriu despre un film ce l-am vizionat de curând și cu asta îi rămân dator. 

Ia vedeți ce mi-a ieșit:

Upside down, un film cu „fundu-n sus”, dacă îmi permiteți. Povestea desprinsă din S.F.-urile ce tratează societățile totalitare dintr-un timp imemorial, ne prezintă încă de la început cadrul filmului și ține o lecție puerilă de fizică enunțând cele 3 legi ale gravitației în lumea lor. Dacă nu a reușit să te plictisească detaliile ambigue de la început, pe parcurs se trezește în tine un sentiment de déjà vu, aducându-ți aminte de povestea din Iluzionistul sau In time, unde este tratată aceeași idee, a două personaje din lumi diferite și condiții sociale diferite, care ajung să se îndrăgostească iar cei din jur să nu fie de acord. „Iubirea este un univers aparte care nu ține cont de legile lumești” trebuia să fie tema centrală a filmului, cu lacrimi și suspans, cu scene de romantism și situații care să te țină lipit de scaun, însă nu-i. Filmul a fost totuși salvat (cât se mai putea) de prezența scenică a actriței Kirsten Dunst (ce suferea de amnezie și nu-și recunoștea iubitul din adolescență) și de calitatea imaginii.

În rest, pot spune că filmul intră în Top 3 „Filme pentru care îmi pare rău că am banii pe bilet la cinema”, alături de Season of the Witch și Taken 2, unde pot spune cu mâna pe inimă că singura fază de suspans a fost la final, dacă reușește sau nu fata să facă parcarea laterală cu spatele.

Degradare sau evoluție morală...

Mă gândeam zilele acestea la cum am început să scriu, ce subiecte am abordat și am observat o ușoară abatere de la linia de început, de la subiecte unde așteptam răspunsuri, păreri și viziuni asupra unor teme care mă interesau mai mult sau mai puțin direct. La această rădăcină aș dori să mă întorc azi cu o temă legată de inocență și moralitate.

Suntem oameni și ne place să credem că ne ghidăm viața după anumite principii inamovibile...așa e oare?

Suntem într-o continuă schimbare în fiecare zi în ideea unei maturizări și a unei gândiri mai de ansamblu, însă care e prețul acestei maturizări?

Când suntem mici, viciile acopera o zonă restrânsă din controlul asupra comportamentului. Ele de obicei se opresc la ciocolată și bomboane, dar pot fi controlate, deseori, printr-un simplu „nu e voie!” spus de unul dintre părinți cu rolul de a ne avertiza conștiința că întrecem măsura. Dar ce se întâmplă când influența părinților scade, iar viciile se află într-un raport de invers proporționalitate cu aceast factor de control?

Cum le mai ținem noi sub control? Fiindcă, treptat, ele se impun în modul de gândire și alterează principiile. Ajungem să gândim și să acționăm în moduri în care nu ne-am crezut în stare și toate acestea pentru satisfacerea unor dorințe puerile, care nu sunt atât de esențiale.

Unde se termină inocența copilăriei și unde începe „maturitatea” adolescenței? Când își lărgește moralul  orizontul...sau acest fapt se întâmplă doar ca noi să avem o acoperire asupra conștiinței?

Poate totul pare prea filosofic, însă dacă stați bine pe gânduri, sigur găsiți o situație din viața voastră când ați luat o decizie sau ați acționat într-un fel neortodox doar pentru a vă satisface un viciu...„o nevoie inutila”.

Întrebarea rămâne: viciile sunt destul de puternice pentru a-ți altera principiile?

O zi pentru un model

În ziua de azi, fiecare persoană își alege un model pe care să îl urmeze  ca timpar în viață. Fie că acest model e un părinte, un profesor sau o vedetă, la acel moment ne marchează și ne trasează niște linii pe care le urmăm pentru că...așa ni se pare nouă bine.

Aici apare și întrebarea mea....oare ce modele și-au ales politicienii corupți de azi? Ce i-a făcut să devieze atât de mult de la modelul politicianului corect? 

Unii poate ar spune că e utopie termenul de „politician corect”, însă avem un exemplu care contrazice această afirmație. 

Strămoșii lui au fost conducătorii tribului Thembu, iar la 9 ani rămâne fără tată. Urmează diverse școli precum: Clarkebury Boarding Institute, Healdtown Comprehensive School și apoi colegiul Wesley și universitatea Fort Hare University. La vârsta de 46 de ani este condamnat la închisoare pe viață pentru că și-a susținut convingerile, pentru că a crezut în egalitatea dintre negri și albi și s-a opus politicii apartheidului. Este eliberat după aproape 27 de ani de închisoare în urma presiunii externe. Ajunge președinte al Africii de Sud ca urmare a primelor alegeri prin vot universal în 1994 și duce o politică de reconciliere între diferitele comunități etnice din stat. 

Acest om a fost premiat cu Premiul Nobel pentru Pace în 1993, iar azi sărbătorește 94 de ani. 

Nelson Mandela, omul căruia nu i-a fost frică să lupte în numele justiției și a egalității, este un punct de reper în istoria umanității, fiind și azi un promotor al luptei împotriva discriminării de orice fel.

Pentru acest fapt, ONU a decretat ziua de 18 Iulie, Ziua Mandela şi constă într-un apel mondial la consacrarea a 67 de minute din timpul nostru pentru ajutorarea semenilor. Aceste 67 de minute reprezintă cei 67 de ani pe care fostul lider i-a consacrat luptei sale politice. 

La mulți ani și multă sănătate, domnule Mandela!