Ţin să menţionez că acest blog este proprietate personală, iar eu mă voi folosi de acesta în conformitate cu nevoile şi credinţele mele. Îmi iau de asemenea dreptul de a modera discuţiile pe marginea subiectelor expuse aici şi voi ignora orice atac la persoană, mai ales dacă vine sub formă anonimă.

sâmbătă, 23 aprilie 2011

Sărbători fericite tuturor!

Venind cu trenul spre casă, am asistat la o discuţie destul de ciudată. Se vorbea despre zilele libere pe care le-am primit acum de sărbători şi citez: "de Paşte suntem liberi că e Paşte...", ceea ce mi se pare o mare eroare. De Paşte suntem liberi pentru că suntem creştini şi sărbătorim Învierea Domnului Iisus Hristos.
Paştele e altă poveste. În anul 33 când a înviat Iisus, evrei sărbătoareau Pesah (de unde vine şi termenul românesc de Paşte pe linie latino-bizantină), care nu avea legătură cu Iisus, ci cu eliberarea evreilor din robia Egiptului şi trecerea prin Marea Roşie. Însă văd că astfel de "detalii" nu mai contează, iar sărbătoarea a devenit un prilej prin care se primesc câteva zile libere sau ocazie pentru petrecere. Păcat....
Cu ocazia sfintelor sărbători ţin să vă urez multă sănătate şi mult noroc!



Numai bine...

vineri, 15 aprilie 2011

Letopiseţ de blog

Cutreierând site-urile cu tematică istorică, am dat peste nişte articole interesante de istorie medie şi m-am gândit să scriu şi eu ceva asemănător.
În urmă cu o săptămână, la facultate, din discuţie în discuţie, am ajuns la un personaj poate mai puţin cunoscut şi anume Radu cel Frumos. Cât era de frumos nu pot să vă spun...aparatul foto al secolului XV se rezumă la pensulă şi acuarele.


Mulţi poate aţi auzit despre el că a fost fratele vitreg a lui Vlad Ţepeş, pe care îl trădează pentru marea lui iubire sultanul Mahomed al II-lea, iar când zic mare iubire nu mă refer la simpatie supus-sultan, ci la plăceri carnale şi nu puţini sunt cei care susţin această teză. Radu, băieţel cuminte, a fost trimis de tatăl său Vlad Dracul, alături de Vlăduţ Ţepeş, fratele mai mare, la Adrianopol pentru a fi crescuţi în credinţa islamică şi a servi sultanului, fiecare după posibilităţi se pare. Tânărul Radu pare a fi fost preferatul sultanului (nu ne mirăm de ce...nici noi nu ne-am dori să ne trezim cu Vlad Ţepeş lângă noi în pat) şi a ajuns repede în ierarhiile milităreşti turceşti, primind in 1453 (fără a face aluzie la ajutorul dat turcilor la cucerirea Constantinopolului) comandamentul unui detaşament de ieniceri.
Vlad, rămas singur cu boierii, îşi facea de cap în Ţara Românească. A încheiat o alianţă împotriva Porţii cu Matei Corvin, fapt pentru care sultanul hotărăşte să îşi trimită armata la plimbare peste Dunăre. Cum turcii s-au pornit vara, au ocolit mlaştinile, iar zâna cea bună a românilor, ceaţa, nu părea să apară, Ţepeş a adoptat tactica "dai şi fugi" lăsând în urma lui doar pământ pârjolit şi apă cu esenţă de otravă. Precum la loto 6 din 49, domnitorului i-a ieşit mişcarea şi i-a fugărit pe cotropitori în galop până acasa la Adrianopol. Totuşi sultanul nu s-a lăsat cu una cu două, avea un "back-up plan". L-a lăsat pe Radu cel Frumos pe tronul Ţării Româneşti, iar dacă Vlad s-ar fi gândit să se întoarcă, l-ar fi aşteptat Paşa de Nicopole angajat ca bodyguard personal. Lui Ţepeş oferindu-i-se ocazia să gândească problema la rece în temniţa lui Matei Corvin timp de 12 ani.
Domniile lui Radu n-au fost lungi dar au fost multe şi anume 4 la număr. Parcă a fost un antrenor de Liga I, tot adus şi schimbat ba cu Laiotă Basarab, ba cu Vlad Ţepeş, în funcţie de toanele patronului Mahomed al II-lea.
Sfârşitul nu se ştie sigur, nici locul de înmormântare, dar în concordanţă cu "tradiţia" vremii, s-ar putea să fi murit de "moarte naturală" cu parfum de otravă.

marți, 5 aprilie 2011

Momente de poezie (I)

De când am venit la facultate, am avut ocazia să cunosc persoane foarte interesante, de un rar talent în diferite domenii. În această categorie aş putea să o încadrez şi pe tânăra domnişoară Iulia Pătraşcu, studentă la Facultatea de Litere. Stând la discuţii cu ea în seara aceasta...mi-a arătat câteva dintre creaţiile personale. Am rămas uimit când le-am citit şi mi-am propus să vă dezvălui şi vouă din talentul acestei domnişoare:




Când peste tot se va depune o lopată de pământ,
Când îngerii vor sta să plângă, cerul lăcrimând
Când soarele se va-neca în marea adâncă,
Iar luna palidă şi rece se v-a zdrobi de-o stâncă,
Un înţelept va sta să vadă tot ce se petrece,
Privindu-mă cu disperare şi cu ochiul rece

Iar stelele de întristare vor părăsi văzduhul,
Heruvimii îmi vor lua de pe pământ duhul.
Atunci, tu trupul să mi-l iei de moarte încolţit
Şi să îl pui pe rug aprins, de ură îngrămădit
Dar mai înainte să-l despici, bucată cu bucată
Şi inima din piept să-o scoţi, chiar de este moartă.

Să îmi desprinzi mâinile ce altădată te îmbrăţişau
Şi apoi picioarele ce spre tine alergau
Iar pieptul, unde capul frumos ţi-l aşezai
Cu răutate să-l zdrobeşti, milă să nu ai.
Un praf de cenuşă probabil va rămâne
Care mereu să-ţi amintească de un coşmar, de mine

Dar şi pe-acela să-l arunci, una să devină
Cu pământul necurat de păcat şi vină
Să treacă trecătorii să-l calce în picioare
Iar tu să vrei să plângi, dar să nu ai suflare
Să-l bată vântul aspru în zări să îl împartă
Iar tu, să plângi cu lacrimi de foc a mea soartă

Nu pentru că vreau să zdrobesc a ta fiinţă
Ci pentru că azi mai am o singură dorinţă.

Când peste tot se va depune o lopată de pământ
Când îngerii vor sta să plângă, cerul lăcrimând
Când soarele se va-neac în marea adâncă
Iar luna palidă și rece se va zdrobi de-o stâncă
Tu singur vei putea să vezi tot ce se petrece,
Privindu-mă cu ură și cu ochiu-ți rece.


(Iulia Pătraşcu, Mai am o singură dorinţă)

luni, 4 aprilie 2011

Formaţii de suflet (III)

Iniţial mă uitam prin lista mea şi doream să aleg o piesă de primvară, dat fiind vremea bună din ultimele zile, dar...mi-am adus aminte de o mare voce a muzicii universale. Poate îl ştiţi după piesele Delilah, She's a lady, Sex Bomb sau Kiss. Eu am ales o piesă mai nouă, cântată live în 2006 când avea frumoasa vârstă de 66 de ani.
N-are cum sa nu-ţi ajungă la suflet o astfel de melodie, mai ales când e cântată de o astfel de voce.